Home Tehnici speciale HAARP. Regia unei minciuni. Modelul german.
| HAARP. Regia unei minciuni. Modelul german. |
|
|
|
| Scris de Gabriel Sabin Mateucă | |
| joi, 05 mai 2011 | |
 Militarii americani (meteorologii adică) declară că iniţiativa a fost luată în 1993, dar pare rodul a multor ani de cercetări întreprinse în varii domenii, cercetări convergente spre un experiment de mare amploare, o investiţie uriaşă fără să urmărească acel profit specific şi definitoriu existenţei americane.
Dar
ce nu fac paşnicii americani pentru înţelegerea dezinteresată a
ionosferei şi a climei acestei planete, pentru cunoaşterea ştiinţifică
în general.
Construcţia staţiei de cercetare a început într-adevăr în 1993, la Gakona, în Alaska. Acolo au găsit ei că ar fi mai nimerit. Doar investiţia în sine ar fi costat 250 milioane de dolari, asta dacă ar spune adevărul, ceea ce este improbabil. Amenajarea terenului, transportul materialelor şi a echipamentului, cheltuielile de întreţinere şi „cercetarea ionosferei” nu s-au mai pus la socoteală pentru că efortul a fost făcut pentru binele întregii omeniri. În plus HAARP papă oficial 30 de milioane de dolari în fiecare an. Spusele militarilor americani ne umplu de optimism. Ba mai mult, Convenţia ENMOD din 1977 ne asigură că sunt interzise modificările biosferei în scopuri militare ori cu alte intenţii ostile. Şi cu toate astea conceptul Environmental Warfare face parte din limbajul manualelor militare. Asta aduce aminte de hârţoagele de pace şi neagresiune semnate de Hitler la începutul războiului cu tot felul de şefi de state pe când el îşi vedea nestânjenit de treburi. Nimeni nu a calculat vreodată câte victime a făcut atitudinea pasivă, optimismul nejustificat, dezinteresul şi nesimţirea prea înalţilor dregători, atunci ca şi acum. Americanii au preluat metodele şi tehnicile din vremea Reich-ului cu numărul 3 şi le aplică de multă vreme în mod consecvent şi foarte eficient. Dar să fim optimişti, în fond ce poate fi mai rău decât acum ? Poate. Prin urmare, HAARP este o gigantică instalaţie pentru „cercetare ştiinţifică” asupra ionosferei fără rezultate vizibile. Doar consumurile uriaşe de energie dezmint aparenta lipsă de activitate. Ceea ce îngrijorează însă cel mai mult este faptul că întreaga activitate este coordonată numai de militari de parcă oamenii de ştiinţă nu mai au ce căuta în cercetarea ştiinţifică. Ca şi cum cercetătorii şi-ar fi terminat treaba şi le-ar fi predat ostaşilor rezultatul muncii lor ca să se joace ei frumos. Mai mult, secretomania tipic americană, „clasificarea”, limba de lemn cazonă a declaraţiilor şugubeţelor autorităţi militare sau pur şi simplu tăcerea vin să consolideze suspiciunile privind proiectului. Foarte ciudat că până acum nu s-a trezit nici un senator să behăie măcar despre sfertul de miliard de dolari investit oficial. Este deci evident că lucrurile sunt cunoscute în cercurile sus-puse şi nu e nevoie să ştie fraierii contribuabili, membrii cotizanţi, democraţii celei mai mari democraţii cunoscute de omenire. La numai zece ani de la demararea proiectului a fost emisă ipoteza că HAARP este o staţie pilot, partea emergentă a unor noi proiecte militare, preludiul unei metode ce va produce catastrofe majore şi daune iremediabile asupra mediului. O serie de „coincidenţe” atmosferice şi telurice ne conduc la ideea că omenirea se poate bucura pe deplin de o nouă tehnologie militară ce-i poate grăbi obştescul sfârşit.  Context ideologic militaurian De pe la începutul anilor ’90 s-a dezvoltat în aşa zisele state unite o ideologie militară nouă (o revoluţie spun ei – RMA – Revolution in Military Affairs) despre adaptarea forţelor armate la misiunile secolului 21, mobilitate, proiectarea rapidă de forţe importante, noi căi de urmat în producerea de armament convenţional modern şi mai puţin convenţional, referiri clare, concrete la tehnicile de modificare a mediului şi atmosferei. Strategia noilor misiuni (Future Warfare) ale războiului modern are în vedere dominaţia aeriană şi în spaţiu, controlul optimal al informaţiei, al mediului, mijloacelor de comunicaţii performante, noi clase de armament cu energie dirijată. Din acest punct de vedere, o cercetare militară asupra proprietăţilor ionosferei şi undelor electromagnetice nu poate fi surprinzătoare. Pentru un militar american nu există nimic mai minunat decât să stea acasă cu o armă care să producă ravagii peste Atlantic sau în partea opusă a globului.  Raportul GRIP 98/5 GRIP este unul din numeroasele organisme care studiază subiecte pe un anume profil iar apoi elaborează câte un raport fundamental despre studiul făcut. Un fel de cercetare fundamentală, pur teoretică privind un fenomen economic, social sau de orice altă natură. Culeg date, trag concluzii, emit ipoteze. De cele mai multe ori utilitatea este comparabilă cu a agenţiilor lui Călin Francezu, dar câteodată scotocesc prin locuri mai puţin umblate şi scot la iveală informaţii la care nu multă lume are acces. Mai precis, ei sunt ca ziariştii, nu scotocesc ci primesc cu linguriţa informaţii scoasee din teritoriul „clasificatelor”. GRIP (Group of Research and Information on Peace and Security sau Groupe de Recherche et d'Information sur la Paix et la Sécurité) este un astfel de organism care se ocupă cu pacea, în asta sunt ei ceva mai specialişti. E posibil să fie meritul lor că e pace în lume, sau că ar putea să fie. GRIP a fost creat la Bruxelles în 1979 în toiul „afacerii” eurorachetelor şi în plină distracţie de-a războiul rece, primele lor lucrări având ca obiect confruntarea dintre Est şi Vest, cursa înarmărilor şi mecanismele acesteia. Sunt interesaţi de urmărirea producţiei şi comerţului de arme, dar rapoartele fac referire la armamentul uşor. La momentul căderii zidului de la Berlin GRIP a cârmit-o spre securitatea internaţională, pace mondială şi alte speculaţii teoretice. Un interes particular au dovedit pentru raportul dintre UE şi NATO, chiar încercând să găsească o explicaţie plauzibilă a continuităţii blocului militar şi după dizolvarea Tratatului de la Varşovia, partenerului lui de joc.  Analiza este bine structurată dar apar multe explicaţii eronate şi multe fenomene fizice greşit expuse, de unde reiese că specialiştii ăştia în pace nu sunt oameni de ştiinţă. Ceea ce oferă raportul este doar un foarte bun program de cercetare bine de urmat, dar şi un exemplu de rezultat dezastruos. E clar că programul în sine a fost întocmit de cineva care a gândit şi a fost dus la îndeplinire fie de nişte ignoranţi, de nişte neofiţi recent convertiţi de la specialitatea pace la fizică ori acest raport este un fals grosolan menit să dezinformeze. Spre final apar şi câteva fraze înălţătoare despre programul ştiinţific ce poate conduce omenirea pe noi culmi de civilizaţie şi progres şi că în sinergie cu alte programe militare ar putea face niţeluş de prăpăd, dar nu întotdeauna ipotezele sunt confirmate, deci ar fi cu mult mai bine să sperăm decât să aflăm adevărul. Protocol firesc pentru că nu trebuie supărate cătanele autoritare americane şi pentru că relaţia dintre europeni şi americani este izbitor de asemănătoare cu prietenia româno-sovietică şi apoi româno-rusă. Zămislirea Gripului Prima parte a raportului cuprinde o descriere foarte amănunţită a atmosferei terestre, cu toate straturile şi cu toate pauzele dintre ele, de la la troposferă, stratosferă, mezosferă, apoi la termosferă şi exosferă trecând prin tropopauză, stratopauză şi toate celelalte, fără nici o legătură cu subiectul ca atare. Bine că nu există menosferă ori androsferă. O analiză aparent ştiinţifică, pertinentă, cu grafice, formule, cu molecule, cuante şi nume de savanţi, dar care se încurcă rău de tot în gradienţi şi temperaturi, mai ales înspre cele exterioare care de fapt nici nu sunt de interes militar. Temperatura urcă spre exosferă ca în sfârşit să ajungă la un frumos zero Kelvin, adică -273,15O C ! Se explică apoi cum stă treaba cu ionizarea şi cu ozonul, cum face el de apare, urmează niţeluş de spectru electromagnetic, foarte superficial tratat pentru că e foarte important. Nimic despre frecvenţe, despre propagare. În schimb se bat câmpii pe proprietăţile atmosferei. Şi, neaşteptat, raportul ajunge la ionosferă, cu toate straturile ei, câteva vorbe din aceleaşi motive: legătura cu subiectul şi importanţa majoră în înţelegerea funcţionării „staţiei de cercetare”.  Importanţa militară a ionosferei este titlul subcapitolului următor 1.4. Aici ceaţa devine puţintel mai densă, dar fiind un fenomen atmosferic, aproape sunt în subiect. Se face vorbire despre reflexia undelor de joasă frecvenţă VLF, ULF şi HF (High Frequency: 3 MHz – 30 MHz !!). O scurtă divagaţie despre comunicaţii civile şi militare preced altă predică înălţătoare despre HAARP: „militarii speră că HAARP va permite progrese semnificative în înţelegerea ionosferei stimulând şi controlând producerea plasmei în zone definite cu precizie. HAARP va juca un rol esenţial în dezvoltarea de noi sisteme de navigaţie sau comunicaţie”. Digresiunile iau amploare în cel de-al doilea capitol unde se bat câmpii despre legislaţie internaţională şi cum ne protejează ea împotriva unora care ar vrea să folosească ionosfera în scopuri militare, ceea ce nici nu există în opinia specialiştilor ăstora în pace. Sau există, dar foartre puţin, foarte rar şi numai la ocazii. Nici capitolul trei nu e mai prejos, specialiştii aducând în discuţie fel de fel de brevete, teorii sau metode teoretice, legate mai mult sau mai puţin de subiectul în cauză. Tonul însufleţit şi plin de emfază ridică moralul cititorului şi îl umple de optimism. O astfel de colecţie de minciuni grosolane nu putea fi regizată şi dirijată decât de cei în cauză. A scrie despre HAARP înseamnă pentru orice ziarist, fie el şi un lacheu consacrat, un semn de oboseală şi intenţia vădită de a părăsi meseria. Jurnalismul modern trăieşte din preluarea ştirilor din reţeaua media sau din a scrie după dictare telefonică. Este cu adevărat trist că printre ziarişti nu mai există de multă vreme documentarişti, oameni pasionaţi să zgârme după Informaţie şi să adulmece Ştirea, să scoată perla din mormanul de moluşte puturoase, şi asta pentru că nu se vrea ca adevărul să iasă la lumină. Presa nu este independentă, este doar pasivă, inutilă şi inofensivă, iar tactica asta face parte din propagandă. Nu mai există concurenţă, nu mai există ştiri, nu mai există jurnalism, doar paparazzi. Aceleaşi informaţii plate repetate la nesfârşit, aceleaşi neştiri, intimităţi şi infidelităţi ale unor renumite nulităţi, aceleaşi personaje jalnice, de nimic, iar şi iar. Este tot ceea ce oferă abjecta „a patra putere”, propaganda, cu scopul vădit de a forma o populaţie discretă, dezinteresată, ezitantă, abulică, impersonală, cu creieraşele înăbuşite cu mari nunţi, mari botezuri şi mari divorţuri. Nici măcar informaţiile meteorologice nu au valoare.  Maşinăria de război germană a fost un sistem tehnic deosebit de bine pus la punct fiindcă nemţii nu lasă nimic la voia întâmplării, totul este gândit, calculat şi meticulos pus la punct cu o precizie demnă de invidiat. La fel s-a întâmplat şi cu propaganda, ea a fost o componentă constitutivă a acestei maşinării, ba mai mult, a existat un minister al propagandei, Propagandaministerium (Promi), denumirea completă fiind Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda (Ministerul Reich-ului pentru Instruirea Populaţiei şi Propagandă), creat în 1933 şi condus de către Paul Joseph Goebbels, doctor în filozofie, jurnalist. Propaganda germană a fost într-adevăr bine pusă la punct, foarte eficientă şi performantă, dar nu a fost nici fără precedent şi nici inegalabilă. Despre gradul de saturare, cei ce au suportat societatea socialistă multilateral dezvoltată şi gândirea pingelist-revoluţionară, pot povesti multe. Nici Mao sau Kim Ir Sen nu au fost novici în materie. În urmă cu vreo 40 de ani, la avizierul ambasadei coreene era afişată printre altele o poză a unei pietre sub care scria: „bolovan-navă de război pe care tovarăşul Kim Ir Sen s-a antrenat în copilărie pentru lupta revoluţionară ...”. Nu e spaţiu suficient pentru descrierea propagandei ruseşti, de la marele Marx pornind şi toate guvernele ce au urmat, propagandă care a lăsat răni adânci în multe creiere şi multe reminiscenţe sunt remarcabile şi azi, la noi (Nelu, Cozmâncă, etc.). Radu Herjeu, jurnalist ce şi-a luat bun rămas de la escadrila de Esca şi alte andree şi a pus mâna pe condei, arată în „Tehnici de propagandă, manipulare şi persuasiune în televiziune” că Hitler a teoretizat propaganda în Mein Kampf, în capitolul şase şi a analizat metoda în amănunt şi a studiat-o din punctul de vedere al percepţiei maselor funcţie de nivelul intelectual. „Receptivitatea maselor largi este foarte limitată, inteligenţa lor este redusă şi capacitatea lor de a uita este enormă. ... Vedem astfel că propaganda trebuie să urmeze o linie simplă şi tacticile de bază trebuie să fie psihologic corecte. ... sarcina sa (a propagandei) este de a ne servi propriul nostru interes, întotdeauna şi neabătut.” Cu un astfel de material chiar şi americanii au putut prelua metoda fuhrerului, funcţiile şi tacticile fiind pe înţelesul tuturor, ceea ce a şi urmărit. Însă Petre Ţuţea a spus într-un interviu: „americanii sunt debili mintal şi nu poţi din debili mintal să faci academicieni ! Toţi ! Nu au intelectuali, au nişte lăcătuşi ...”, ceea ce explică de ce preluarea metodei a fost atât de nefericită. Au luat numai ce au crezut că li se potriveşte. Printre potecile propagandistice de urmat este şi aceea de a determina subiectul să se creadă superior, făcând parte integrantă dintr-un neam plin de superlative, să devină arogant şi să fie deschis la tot ce i se injectează din exterior. Pe vremea României obligat prosovietică se spunea că cel mai mare pitic din lume este Piticul Sovietic. Azi ne-am americanizat şi noi, ca tot omul, şi am trecut obligat de la Piticul Sovietic la Megapiticul American, evident tot cel mai mare pitic din lume. Americanul a devenit victima propriei propagande, ambii săi neuroni fiind făcuţi terci de demagogia celei mai nepreţuite democraţii din istoria omenirii. Totul se postulează şi nu intereseată dacă a prins la public, dacă a crezut cineva şi nici nu interesează pentru că grandomania şi îngâmfarea nu cunosc limite. Se vede şi la politicienii români că nu dau doi bani pe inteligenţa umană, cu atât mai puţin pe a lor, şi nu numai că recită minciuni dar le decretează, le dau valoare de adevăr absolut, de postulat, care, odată enunţat, nici nu mai e nevoie să verifice dacă a crezut cineva sau nu. Propaganda devenită autopropagandă, cenzura, autocenzură, lipsirea de informaţie au degradat mult condiţia umană şi boala puterii a dus la apariţia unor clone degenerate psihic. Mai mult, aşa cum avertiza Goya: „somnul raţiunii naşte monştri”, în cenuşiul minţii se cuibăresc fel de fel de fantasme şi spaime. Un exemplu remarcabil l-a dat Miron Mitrea care, la circa o săptămână de la înscăunarea pe tronul triplului minister pe care unii spun că l-a condus, a făcut o deplasare la Sfântu Gheorghe, în Covasna, ştie el de ce, deplasarea făcându-se în vagon blindat. preluat apoi cu maşină blindată. Boala puterii are la antipod o grozavă frică de moarte, şi nu numai, ceea ce explică paza exagerată a oricărui şef de stat sau politician de gen Mitrea.  Revenind la propaganda americană oarecum preluată de la unii mai pricepuţi şi în sensul celor de mai sus trebuie amintite, fără a intra în amănunt, două capitole majore la care au dat chix: propaganda anticomunistă postbelică ce a făcut mai multe victime decât a reuşit Gestapo şi Proiectul Blue Book, un strălucitor exemplu de pregătire ostăşească. După eşecurile marcante din propriul teritoriu, Raportul GRIP este o dovadă că vigilenţa militară nu doarme şi dă rezultate şi în teritoriul extins. Prin urmare, din Bruxelles, sediul Comisiei Europene, al Consiliului UE şi al Parlamentului UE, al NATO şi al GRIP, o strigare într-un glas: Trăiască HAARP, viitorul de aur al omenirii şi răspunsul la ce ne frământă mai mult, ionosfera ! |
| Următor > |
|---|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu