Aromoterapia- elemente practice

Aromoterapia- elemente practice

Pe zi ce trece, ne convingem tot mai mult de faptul că singura modalitate de a trăi sănătos este aceea de a fi în comuniune cu Natura.  Când ieşim în natură ne simţim împliniţi şi regeneraţi, fiindcă toate simţurile noastre sunt “hrănite” armonios.

Cine n-a fost “îmbătat” de mirosul florilor de tei, sau de cel al trandafirilor?  Cine nu a simţit niciodată mirosul de iarbă uscată ce ne vesteşte toamna?  Sau cine nu a inspirat adânc aerul cu miros de brad într-o excursie la munte, poate chiar de Crăciun?

Ce am putea face noi, oamenii moderni, care trăim mai tot timpul într-o mare viteză şi la o mare depărtare de binefăcătoarea Natură, pentru a ne menţine comuniunea cu ea?

AROMATERAPIA este o modalitate importantă de armonizare generală aflată la îndemâna omului modern, care ne permite, atât să ne bucurăm de armonia mirosurilor naturale extrem de plăcute ale uleiurilor esenţiale, cât şi să ne întreţinem sănătatea.

În acest articol, doresc să vă prezint aromaterapia din punctul de vedere al practicii terapeutice şi să o argumentez ştiinţific, pentru că, deşi, în aparenţă, este doar o posibilitate de creere a unei atmosfere romantice (alături de lumina unor lumânări), sau o terapie alternativă empirică, ea este studiată şi validată în prezent din punct de vedere ştiinţific într-o măsură tot mai mare.  Totodată, sperăm că vă va interesa să folosiţi cu succes aromaterapia pentru sănătatea şi relaxarea fizică, liniştea emoţională, pacea mentală şi sufletească şi chiar pentru o revigorare spirituală.

Putem folosi zilnic metodele aromaterapiei, pentru a ne îmbunătăţi viaţa la nivel fizic, emoţional, mental şi chiar spiritual, datorită capacităţii sale miraculoase de a ne reconecta cu natura, chiar şi atunci când suntem în centrul unui oraş aglomerat.

Efectele aromaterapiei sunt uimitoare şi vă veţi convinge de acest lucru doar testându-le dvs.
Ştim cu toţii că practic nu există mirosuri la care să fim complet indiferenţi.  Ele întotdeauna ne provoacă trăiri emoţionale (plăcute sau neplăcute). Ne putem întreba: „Ce rost au în viaţa noastră mirosurile?” Chiar dacă această întrebare pare copilărească, câţi dintre noi, adulţii, cunoaştem toate răspunsurile? Ştim că mirosurile ne ajută să alegem, să înţelegem şi să obţinem informaţii esenţiale. Însă, mirosul are pentru noi şi semnificaţii tainice pe care adesea le scăpăm din vedere.

Ce face ca unele mirosuri să fie pentru noi plăcute, iar altele neplăcute şi de ce preferăm mirosurile care ne plac, evitându-le cât putem de mult pe cele pe care le considerăm respingătoare?

În plus, ne putem întreba şi cum acţionează de fapt aceste uleiuri esenţiale, care din punct de vedere chimic sunt amestecuri complexe de substanţe active plăcut mirositoare, atunci când ni le administrăm.

Acţiunea uleiurilor esenţiale
Un miros care ne place ne conectează psihicul la armonia naturii. Când mirosim un ulei esenţial, putem trăi o stare de încântare, la nivel psihic declanşându-se imediat o emoţie benefică specifică. De ce o emoţie? Explicaţia ar putea fi laborioasă, dar în orice caz, este semnificativ faptul că în creier, centrii nervoşi ai mirosului sunt situaţi lângă centrii nervoşi ai sferei emoţionale, deci, prin intermediul sistemului nervos vegetativ, stimularea centrilor mirosului determină efecte fiziologice.

De exemplu, mireasma plăcută a uleiului esenţial de busuioc înlătură tensiunea nervoasă, anxietatea, oboseala nervoasă, iar prin folosire constantă, remediază chiar astenia, depresia etc.

Mirosurile neplăcute, prin acelaşi mecanism prezentat mai sus, care nu este de natură conştientă  şi pe care deci nu îl putem controla, ne creează în schimb stări emoţionale dezagreabile.

În timp ce mirosim uleiul esenţial, noi inspirăm particulele de ulei care plutesc în aer.  Acestea pătrund în plămâni, trec imediat în sânge şi intrând în compoziţia sângelui, acţionează în întregul organism.  Luând ca exemplu tot uleiul esenţial de busuioc, acesta ameliorează prin acest mecanism inflamaţiile, virozele, ateroscleroza, varicele, răul de călătorie, tulburările digestive, hepatitele, poliartrita reumatoidă etc..

Când le aplicăm pe piele (întotdeauna diluate), uleiuri esenţiale pătrund adânc în ţesuturi şi ajung foarte repede în sânge. Aşadar, aplicarea lor pe piele acţionează de asemenea în întregul organism.

Uleiurilor esenţiale luate pe cale internă (înghiţite) au un efect extrem de puternic, de aceea administrarea se face doar la recomandarea medicului.

Doza terapeutică este mică, în medie de 5 picături de ulei esenţial luate de una-două ori /zi şi variază în funcţie de concentraţia extractului respectiv.

Acţiuni şi indicaţii terapeutice ale unor uleiuri esenţiale naturale

Uleiul esenţial de pin (Pini aetheroleum) este obţinut prin antrenarea cu vapori de apă a frunzelor de pin (Pinus silvestris, Fam. Pinaceae)

• Uleiul esenţial de pin este un puternic antiseptic al căilor respiratorii, fiind util ca şi adjuvant în guturai, gripă, rinofaringită, sinuzită, bronşită, traheită, tuse acută uscată sau umedă, pneumonie, astm bronşic, tuberculoză, etc.
• Este indicat şi în caz de cistite, pielite şi colecistite, datorită efectului său antiseptic urinar şi hepatic.
• Deoarece are o acţiune hormonală de tip cortizonic şi activează circulaţia sângelui în zona unde e aplicat este util în dureri osteoarticulare şi musculare, în boli reumatismale, artrite, periartrite, gută, scleroză în plăci, circulaţie periferică deficitară (mâini şi picioare reci), entorse şi întinderi de ligamente şi în alergii.
• Poate fi folosit în hiperhidroza plantară (transpiraţia excesivă a picioarelor) fiind antiseptic balsamic şi antifungic.
• Este un stimulent sexual utilizat ca adjuvant în congestii uterine şi impotenţă.
• Este recomandat diabeticilor, datorită acţiunii sale asupra reglării secreţiei de insulină.
• Acţiunea sa hipertensivă îl face util în hipotensiunea arterială.
• Fiind stimulant al sistemului nervos este indicat în astenie şi în epuizarea nervoasă.

   Observaţie importantă : Uleiul esenţial de pin este un ulei tonic şi stimulent şi are cea mai mare eficacitate dacă este administrat în timpul fazelor ascendente ale soarelui (dimineaţa) şi ale lunii (luna în creştere). Se exceptează de la această regulă, stările infecţioase unde tratamentul este continuu şi de durată,  indiferent de fazele solare şi lunare.
   Contraindicaţii:
- precauţii la hipertensivi
- contraindicaţii absolute: nu se va administra sub nici o formă copiilor sub 3 ani. Folosirea în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă. Informaţiile prezentate sunt cu titlu informativ, consultaţia medicală fiind întotdeauna necesară.
   Efecte secundare nu au fost observate la administrarea în dozele terapeutice. E important să evitaţi supradozarea.
Repere istorice: Pinul este o plantă euro-asiatică, care creşte mai ales în zona montană, pe întreg globul pământesc, în special în ţările nordice.

Uleiul esenţial de lămâie (Citri Aetheroleum) este obţinut prin presarea cojilor de lămâie (Citrus limonum, Fam. Rutaceae).

• Datorită efectelor antiseptice, antivirale şi bactericide (bactericid de elecţie pentru streptococ), uleiul esenţial de lămâie este util ca adjuvant în diverse infecţii respiratorii: guturai, faringite simple, bronşite şi se administrază preventiv în epidemiile de viroze respiratorii.
• Are un efect calmant asupra sistemului nervos central, putând fi eficient în insomnii sau coşmaruri.
  Are o acţiune antihipertensivă (scade tensiunea arterială la bolnavii de hipertensiune arterială), mai ales la diabetici, prevenind accidentele hipertensive.
• Stimulează circulaţia limfatică, fiind un bun adjuvant în celulită, obezitate şi în retenţia de lichide.
• Tonifică de asemenea şi venele putând fi util în varice şi flebite.
• Proprietăţile sale depurative, antitoxice şi antireumatice îl recomandă ca adjuvant în artrite, artroze, gută, congestii ale pielii, erupţii şi în bolile reumatismale.
• Uleiul esenţial de lămâie stimulează secreţiile gastro-hepatice şi pancreatice, fiind recomandat în  inapetenţă, uşoare indigestii, balonare.
• Extern mai este folosit ca antiseptic în diverse plăgi, răni sau arsuri.

   Contraindicaţii:
- precauţii (contraindicaţii relative):
Femeile gravide vor utiliza ½ din doza pentru adult.
Se recomandă a se evita aplicarea cutanată sistematică, deoarece poate produce fotosensibilitate şi dermoagresivitate.
La persoanele cu sensibilitate alergică deosebită poate produce reacţii alergice de intensitate variată.
- contraindicaţii absolute:
   Nu se va administra sub nici o formă nou-născuţilor şi copiilor sub 3 ani. 
Folosirea în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă.
Informaţiile prezentate sunt cu titlu informativ, consultaţia medicală fiind întotdeauna necesară.
   Nu au fost observate efecte secundare, la administrarea în dozele terapeutice.
   Repere istorice: Lămâiul este un arbore originar din India şi China, iar în prezent creşte şi în alte regiuni cu climă mediteraneeană.

Uleiul esenţial de fenicul (Foeniculi Aetheroleum) este obţinut prin antrenarea cu vapori de apă a seminţelor în prealabil zdrobite, de fenicul (Foeniculum vulgare, Fam. Umbelifere)

• Uleiul esenţial de fenicul are un efect blând de calmare, ajutând la depăşirea stărilor de iritare şi nervozitate şi ameliorând hiperemotivitatea.
• Este un calmant cu efect tonic, combătând eficient oboseala.
• Proprietăţile sale aperitive, digestive, antispastice şi antiseptice intestinale sunt utile în lipsa poftei de mâncare, în indigestia pe fond de oboseală şi stres, în digestie lentă, balonare, constipaţie, în colite, colici abdominale şi parazitoze intestinale.
  În unele gastrite este calmant gastric.
• Mai este util şi în infecţiile căilor respiratorii, în astm şi în bronşita spastică.
• Uleiul volatil de fenicul înlătură halena neplăcută, urât mirositoare a gurii.
• Feniculul este util în celulită şi obezitate şi, deoarece conţine hormoni estrogeni, este recomandat ca adjuvant în tulburările de menopauză şi amenoree. De asemenea, stimulează secreţia laptelui la mamele care alăptează.
• Are efecte diuretice recunoscute, fiind folositor ca adjuvant în caz de pietre la rinichi, gută, oligurie. Este afrodiziac.

   Contraindicaţii:
- precauţii (contraindicaţii relative):
Se administrează cu prudenţă în cazurile de epilepsie.
- contraindicaţii absolute:
Nu se va administra sub nici o formă nou-născuţilor şi copiilor sub 3 ani, femeilor gravide (fiind emenagog), femeilor cu mastoză, fibrom uterin şi cancer genital (fiind estrogenic).
Folosirea în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă.
Informaţiile prezentate sunt cu titlu informativ, consultaţia medicală fiind întotdeauna necesară.
   Efecte secundare nu au fost observate la administrarea în dozele terapeutice.
   Atenţie! Supradozarea poate provoca crize de tip epileptic, agitaţie, apoi somnolenţă şi halucinaţii. Recomandăm respectarea dozelor indicate.
   Repere istorice: Feniculul este o plantă aromată utilizată din timpuri străvechi.  E o plantă perenă în bazinul mediteranean şi în India, unde creşte spontan. Se presupune că a fost aclimatizată ulterior în zonele temperate.

Uleiul esenţial de coriandru (Coriandri aetheroleum) este obţinut prin antrenarea cu vapori de apă a fructelor, în prealabil zdrobite şi macerate, de coriandru (Coriandrum sativum, var. vulgare şi var. microcarpus, fam. Umbelliferae)

• Uleiul esenţial de coriandru este un tonic şi un stimulent recomandat în astenie şi oboseală generală, deoarece amplifică liniştea interioară şi capacitatea de a depăşi dificultăţile prin abordarea unei atitudini optimiste, pline de curaj.
• Fiind neurotonic, stimulant al memoriei, euforizant şi analgezic poate fi util persoanelor care suferă de migrene, oboseală/ epuizare nervoasă, astenie.
• Coriandrul stimulează creativitatea şi este afrodiziac.
• Proprietăţile sale carminative îl fac eficient în aerofagie şi balonare, cele stomahice şi antispastice îl recomandă ca adjuvant în lipsa poftei de mâncare, indigestii, tulburări digestive, colici abdominale, greţuri, vărsături, iar cele antiinfecţioase (bactericide, antivirale) şi  paraziticide îl fac util în enterocolitele fermentative, cistitele cu E.Coli şi în gripă.
• De asemenea, fiind analgezic este indicat ca adjuvant în boli reumatismale, dureri musculare şi osteoarticulare, artroze, artrite, periartrite, sciatică, nevralgie şi gută.
• Coriandrul poate fi util persoanelor care au circulaţia periferică deficitară şi hipotensiune arterială.
  Observaţie: Fiind un ulei esenţial tonic şi stimulent, are cea mai mare eficacitate dacă este administrat în timpul fazelor ascendente ale soarelui (dimineaţa) şi ale lunii (luna în creştere). Se exceptează stările infecţioase unde tratamentul este continuu şi de durată,  indiferent de fazele  solare şi lunare.

   Contraindicaţii:
- contraindicaţii relative nu are
- contraindicaţii absolute :
Nu se va administra sub nici o formă copiilor sub 3 ani şi femeilor gravide (poate provoca vărsături).
Folosirea în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă.
Informaţiile prezentate sunt cu titlu informativ, consultaţia medicală fiind întotdeauna necesară.
La administrarea în doze recomandate nu au fost observate efecte secundare. Dacă se utilizează în exces, poate produce greaţă, cefalee şi vertij.
   Repere istorice: Coriandrul a fost folosit îndelung în Egipt şi Palestina. Se presupune că a fost aclimatizat în Evul Mediu la clima temperată a Europei.

Uleiul esenţial de brad (Abieti Aetheroleum) este obţinut prin antrenarea cu vapori de apă a frunzelor de brad (Abies alba).

• Uleiul esenţial de brad este util ca adjuvant în afecţiunile aparatului respirator: guturai, gripă, faringită acută, laringită acută şi cronică, bronşită acută şi cronică, sinuzită.
• Este recomandat în astenie, nevralgii, migrenă, stres.
• Proprietăţile sale antiinfecţioase sunt utile şi în urertite, cistite, nefrite şi pielite.
• Este folositor în artroze.

   Contraindicaţii:
- precauţii: femeia gravidă va lua ½ din doza recomandată la adulţi.
- contraindicaţii absolute: nu se va administra sub nici o formă copiilor sub 3 ani.
La administrarea în dozele terapeutice nu s-au observat efecte secundare. A se evita supradozarea.

Uleiul esenţial de anason (Anisi aetheroleum) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a fructelor mature de anason  (Pimpinella anisum, fam. Umbelliferae).

• Fiind un bun stimulent al imunităţii organismului, deci ajutând corpul în lupta sa de apărare împotriva bacteriilor, virusurilor, ciupercilor şi a paraziţilor intestinali, este indicat a se folosi în bronşite, parazitoze intestinale etc.
• Proprietăţile sale tonice şi stimulente ale aparatului digestiv sunt utile în tratamentul indigestiei, balonării, migrenelor, vărsăturilor şi ameţelilor de cauze nervoase, colicilor abdominale, durerilor gastrice şi constipaţiei.
• Are efect favorabil în tusea acută productivă (umedă), în astmul bronşic şi în bronşite fiind un bun expectorant.
• Uleiul esenţial de anason are un efect tonic şi stimulent asupra sistemului nervos central, fiind şi analgezic şi afrodiziac.
• De asemenea, având acţiune estrogenică este recomandat în premenopauză, menopauză, dismenoree şi lactaţie insuficientă. 
  Proprietăţile sale antiinflamatorii sunt utile în durerile musculare, osteoarticulare, lombare şi în bolile reumatismale .

   Observaţie:
Fiind un ulei esenţial tonic şi stimulent, are cea mai mare eficacitate dacă este administrat în timpul fazelor ascendente ale soarelui (dimineaţa) şi ale lunii (luna în creştere). Se exceptează stările infecţioase unde tratamentul este continuu şi de durată,  indiferent de fazele  solare şi lunare.
Având proprietăţi estrogene, femeile îl vor folosi intern numai în perioada preovulatorie a ciclului menstrual (adică, între sfârşitul menstruaţiei şi ovulaţie, aproximativ 14 zile).
   Contraindicaţii:
- precauţii (contraindicaţii relative):
În caz de supradozare devine iritant pentru piele (uz extern) şi  neurotoxic (uz intern).
La persoanele cu sensibilitate alergică deosebită poate produce reacţii alergice de intensitate variată.
- contraindicaţii absolute:
Nu se va administra sub nici o formă copiilor sub 3 ani, femeilor gravide (poate provoca vărsături) şi nici femeilor cu cancer de sân sau cancer genital (fiind estrogenic).
Folosirea în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă.
Informaţiile prezentate sunt cu titlu informativ, consultaţia medicală fiind întotdeauna necesară.
La administrarea în doze recomandate, nu au fost observate efecte secundare.
Repere istorice: Se crede că Anasonul este originar din Grecia şi Egipt, fructele sale fiind folosite încă din antichitate ca mirodenie şi în scopuri medicinale.

Uleiul esenţial de busuioc (Basilici Aetheroleum) este obţinut prin antrenarea cu vapori de apă a somităţilor florale proaspete de busuioc de diferite specii (Ocimum basilicum, fam. Lamiaceae, specie care prezintă aproximativ 150 de varietăţi).

• Busuiocul este un stimulent şi tonic general, fiind considerat una dintre cele mai benefice plante. În India, specia Ocimum sanctum, numită Tulsi, este considerată o plantă sfântă.
• Acţionând asupra glandei tiroide, ajută la menţinerea armoniei fizice (greutate, înălţime) şi la echilibrarea metabolică.
• Uleiul esenţial de busuioc are un efect tonic şi reglator asupra sistemului nervos, ceea ce îl recomandă în astenia nervoasă (în surmenajul intelectual, în epuizarea nervoasă), în migrenă, în stările depresive, în insomnie, etc., deoarece purifică şi dinamizează în mod foarte eficient planul psiho-mental stimulând intelectul şi asigurând o stare de pace afectivă.
• De asemenea stimulează glandele suprarenale, fiind capabilă să regleze deficienţele care au dus la apariţia stărilor de stres, nervozitate şi anxietate.
• Acest ulei are un pronunţat efect antispastic, datorită metil-eugenolului din compoziţia sa a cărui acţiune este superioară papaverinei, fiind astfel recomandat ca adjuvant în bronşitele spastice (altfel spus bronşitele astmatiforme), în tusea acută uscată sau umedă, în tusea convulsivă, în spasmele gastrice, intestinale, în colita spastică şi în spasmofilie.
• Pentru proprietăţile sale antiinflamatoare, anticatarale, decongestionante şi antiinfecţioase este indicat a se folosi în afte, sinuzită, amigdalită, pneumonii, infecţii acute intestinale, infecţii urinare, cistită şi infecţii genitale (salpingite, prostatite), stări febrile.
• De asemenea este util ca adjuvant în unele boli infecţioase virale severe: encefalite, nevrite, hepatite virale A,B, non A non B, poliomielită, în parazitoze intestinale, şi chiar în boli autoimune, deoarece este un bun stimulent şi reglator al imunităţii (imunomodulator).
• Fiind un antialgic (înlătură durerea) de elecţie în bolile osteoarticulare degenerative, este util în gută, boli reumatismale în general, sciatică, poliartrita reumatoidă, artroze cervicale şi lombare.
• Uleiul esenţial de busuioc are reputaţia unui stimulent al senzualităţii, fiind un afrodiziac eficace mai ales pentru femei.
  Efectul său stomahic (stimulează creşterea globală a secreţiilor digestive: salivară, gastrică, pancreatică, intestinală) îl recomandă în anorexie, indigestie, balonare, greaţă şi vărsături.

   Observaţie: Fiind un UV tonic şi stimulent are cea mai mare eficacitate dacă este administrat în timpul fazelor ascendente ale soarelui (dimineaţa) şi ale lunii (luna în creştere). Se exceptează stările infecţioase unde tratamentul este continuu şi de durată,  indiferent de fazele  solare şi lunare.

   Contraindicaţii:
- precauţii (contraindicaţii relative):
La persoanele cu sensibilitate alergică deosebită poate produce reacţii alergice de intensitate variată.
- contraindicaţii absolute:
Nu se va administra sub nici o formă copiilor sub 3 ani, femeilor gravide (poate provoca vărsături). A se evita supradozarea.
Folosirea în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă.
Informaţiile prezentate sunt cu titlu informativ, consultaţia medicală fiind întotdeauna necesară.
La administrarea în dozele terapeutice, nu s-au observat efecte secundare

Repere istorice: Busuiocul (supranumit şi „iarba regilor”) este folosit în spaţiul carpatic din timpuri imemoriale, fiind considerat o plantă sfîntă. Deloc întâmplător, a fost adoptat de către creştinism, fiind folosit şi astăzi la sfinţirea apei de către preoţi. În Evul Mediu occidental, era de asemenea considerat o plantă cu valenţe mistice. În prezent este cultivat în ambele emisfere ale globului pământesc.

Modurile de utilizare a uleiurilor esenţiale

Uleiurile esenţiale naturale se pot utiliza atât
- intern (pe gură), cât şi
- extern, pe cale:
1. respiratorie (inhalaţii, aromatizarea încăperilor)
2. cutanată (prin aplicarea de unguente, comprese, băi, masaje) şi secundar respiratorie
3. rectală (supozitoare)
4. vaginală (ovule, creme).

A. Utilizarea internă (pe cale bucală)
1. se picură un număr exact determinat de picături de ulei esenţial (număr specific fiecărui ulei în parte) pe o bucăţică de zahăr, într-o linguriţă de miere sau de ulei vegetal comestibil şi se înghite; 
2. se înghite o gelulă conţinând uleiuri esenţiale.
Uleiurile esenţiale se iau intern doar o dată pe zi.
Folosirea uleiurilor esenţiale în cură internă se face numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală strictă.

B. Utilizarea externă 
1. Inhalaţia
Fierbem 1 litru de apă într-un vas. Punem vasul pe un scaun, ne aşezăm cu capul aplecat deasupra vasului cam la 40 cm de vas, ne acoperim capul cu un prosop mare sau un cearşaf astfel încât să fie acoperit şi vasul, adăugăm 3-4 picături de ulei esenţial în apă şi inhalăm câteva minute vaporii aromatizaţi. Procedeul este contraindicat celor suferinzi de astm bronşic şi de epilepsie.

2. Aromatizarea încăperilor
a. Lampa de aromatizare
Se pune apă călduţă în farfuria candelei, se adaugă 5-7 picături de ulei volatil (în funcţie de volumul camerei) şi se aprinde lumânarea. Se va avea grijă să fie permanent apă în farfurioară, atât timp cât lumânarea este aprinsă.        
b. Pulverizarea
Se umple cu apă rece o sticlă goală de parfum dotată cu pulverizator şi se adaugă 10-20 de picături de ulei esenţial la 50 ml de apă. Se pulverizează prin încăpere până se obţine o aromă plăcută.
c. Nebulizarea
Avantajul acestei metode este că un aparat special (nebulizator) pompează uleiul esenţial în aerul din încăpere într-un flux constant timp de maxim 15 minute; nebulizarea se poate repeta la 2 ore în cazul încăperilor aerisite continuu. O alternativă este folosirea unui aparat de umidificare a aerului în care se pun câteva picături de ulei esenţial.

3. Unguentele ce conţin uleiuri esenţiale se găsesc în comerţ deja gata preparate şi se aplică local conform instrucţiunilor din prospect.

4. Compresele
Fierbem ½ de litru de apă, punem apa într-un vas şi adăugăm în apă 2 picături de ulei esenţial (pentru suprafeţele mici de piele) şi 6-8 picături de ulei esenţial (pentru suprafeţele mari de piele). Apoi omogenizăm bine suspensia şi înmuiem în ea o bucată de tifon sau de bumbac pe care o stoarcem şi o aplicăm pe piele. Deasupra aplicăm o folie din plastic şi un prosop gros sau o flanelă din bumbac pentru a menţine compresa caldă. O aplicaţie durează 20 de minute după care înlocuieşte cu o compresă nouă. Durata maximă este de 1 oră (3 comprese consecutive) de 2 ori pe zi.

5. Baia terapeutică -  instrucţiuni generale
Înainte e bine să faceţi un duş, apoi vă pregătiţi fără grabă, vă acordaţi 30 de minute pentru a vă pregăti atât baia cât şi pe dvs. din punct de vedere emoţional şi mental. Umpleţi cada cu minim 100 litri de apă caldă, potrivită ca temperatură, vă ungeţi tot corpul cu ulei vegetal, turnaţi în cadă apoi uleiurile esenţiale. Intraţi în apă cufundându-vă sub apă aproape complet, lăsând afară doar nasul şi o parte a gurii. Persoanele înalte care sunt nevoite să ţină picioarele afară trebuie să stea în plus faţă de ceilalţi în sezut cu picioarele în apă încă 20-30 de minute.
Băile terapeutice sunt contraindicate femeilor gravide datorită efectelor prea puternice.

Ştiaţi că...
...denumirea de aromaterapie a fost introdusă de chimistul francez René Maurice Gattefosse, în anul 1928? El a descoperit accidental proprietăţile curative ale uleiului esenţial de levănţică. Într-o zi, şi-a ars grav pielea ambelor mâini în urma unei experienţe de laborator şi spontan şi-a cufundat mâinile într-o cuvă plină cu ulei esenţial de levănţică, fiindcă era produsul cel mai calmant aflat la îndemâna sa. A descoperit cu uimire că mâinile sale s-au vindecat foarte repede şi că arsurile nu au lăsat nici o cicatrice. Această experienţă i-a adus renumele de fondator al aromaterapiei (ramură a fitoterapiei).

 

sursa: http://www.ecolife.ro