Paladinii lumilor Pierdute..: OAMENII ASHRAMULUI

joi, 1 decembrie 2011

OAMENII ASHRAMULUI

OAMENII ASHRAMULUI

1. Convorbirea cu Niranjan, conducătorul ashramului.

In a doua sau a treia zi a sederii, m-am întâlnit pe coridoare cu Niranjan, conducătorul ashramului. Era prietenos si avea dispozitie si timp pentru mine. Am început asadar discutia, si am ajuns repede la punctul nevralgic al problemei.

- Ce părere ai despre crestini, despre monahii ortodocsi? l-am întrebat.

- Se află si ei pe o cărare spirituală, mi-a zis, dar sunt la un nivel scăzut.

Toate experientele mele de până atunci s-au revoltat într-o replică spontană:

- Nu-i adevărat, nu pot accepta asa ceva, i-am răspuns si m-am străduit să-i explic.

A fost atât de stânjenit încât ne-am despărtit intempestiv. De atunci Niranjan n-a mai stat de vorbă cu mine. S-a străduit să mă convingă de la distantă, pe căi mai senzationale, dar si mai incontrolabile.

Refuzul meu de a-i admite punctul de vedere trebuie că i-a displăcut. între altele, si pentru motivul acesta: yoghinii învată că atunci când cineva nu manifestă un atasament pătimas fată de propriile afirmatii si spune adevărul fără părtinire, cuvântul său este totdeauna primit de către celălalt. Cunosteam din lecturi si din auzite această teză, pe care si în ashram o prezentau ca pe o „lege spirituală“. Asadar, ce se întâmpla? „Marele yoghin“, succesorul gurului, si totodată el însusi guru pentru discipolii săi, dovedea o oarecare subiectivitate pătimasă care îl împiedica să găsească un ecou pozitiv în sufletul meu? Nu stiu dacă el o socotea ca fiind o neputintă de moment sau o lipsă majoră în desăvârsirea lui, dar n-a mai discutat niciodată despre acest subiect. Nu s-a mai arătat în general dispus să poarte conversatii cu mine.

Astăzi, după ani de zile, mă reîntorc cu gândul la răspunsul său. Este posibil ca bătrânul Paisie să se afle la un „nivel spiritual scăzut“? El, care săvârseste mii de minuni, care tămăduieste miraculos bolnavi de cancer, paralitici, nebuni, oameni suferinzi de toate maladiile pământului, este la un „nivel spiritual scăzut“? Cel în fata căruia viitorul stă deschis ca o carte, cel care este capabil să-ti relateze cele mai mici amănunte ale neînsemnatei tale vieti si să prevadă cu exactitate ceea ce urmează să ti se întâmple inclusiv în viitorul pe termen lung, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care printr-o simplă mângâiere te umple de har si te face să percepi lumea duhovnicească, să poti trăi prezenta lui Dumnezeu, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care te salvează din pericole de moarte, de la mii de kilometri distantă, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care se deplasează cu trupul său material, într-o fractiune de secundă, din Sfântul Munte la Tesalonic sau în Epir sau în Macedonia, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care poate comunica în limbi pe care nu le-a învătat niciodată, este la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care, prin simpla prezentă alături de tine, te transfigurează si îti adapă toată fiinta cu bucurie, pace si sigurantă dumnezeiască, se află la un „nivel spiritual scăzut“?!...

Il comparam automat cu yoghina indiancă pe care o întâlnisem în Tesalonic. Aceasta se situa la un „nivel spiritual înalt“, era avansată - după cum pretindeau ei... Părea cu adevărat un pigmeu, absolut inexistentă în fata bătrânului, indiferent ce criteriu de comparatie s-ar fi luat în calcul: cel al puterii spirituale, cel al harismelor, cel al puterilor miraculoase, cel al cunoasterii, sau - mai presus de toate - cel al atotputernicei iubiri. Toti yoghinii pe care îi cunoscusem până atunci, dar si cei din anii care au urmat, erau un „zero“ spiritual în comparatie cu bătrânul Paisie.

2. Prakas

Nu-i cunosc numele crestin. Era o femeie frumoasă si cultivată, de origine nobilă, având în jur de 45 de ani. Sotul ei se bucura de reputatia unui om puternic si influent în Germania, unde petreceau o viată mondenă, plină de receptii si călătorii. Mă luase sub „ocrotirea“ ei si purtam adesea conversatii îndelungate.

„Simteam un mare gol în felul de viată pe care îl duceam. Toti erau preocupati de lucruri stupide: ce haine port, cât de scump este materialul, s.a.m.d.“, îmi spunea ea. Pentru a-si „umple“ viata cu ceva, a deschis un magazin alimentar specializat în comercializarea produselor dietetice. Dar n-a rezistat nici cu o astfel de activitate decât câtiva ani. Simtea un vid lăuntric, începuseră, în consecintă, si neîntelegerile cu sotul ei.

„- Ce astepti de la propria ta viată? îl întrebam.

- Fericire, îmi răspundea el, si să ajung tare ca piatra, să nu mai simt nimic“.

Asadar, credea că în viata următoare bărbatul ei se va reîncarna în... piatră, întrucât aceasta era dorinta lui. în ciuda vastei sale culturi, nu putea identifica problema sotului ei prin prisma psihologiei, ci prefera fuga iresponsabilă către o explicatie metafizică facilă, fără implicatii grave pentru prezent. Insist asupra expresiei „pentru prezent“, întrucât consecintele pe termen lung ale unei solutii metafizice gresite, izvorâte dintr-o înselare, sunt uriase: distrug vieti si provoacă suferinte sufletesti insurmontabile.

Prakas se simtea dezgolită. Aspira către un mod si un scop mai înalt al existentei. în căutările ei, a cunoscut yoga, 1-a întâlnit pe guru si a părăsit toate lucrurile care o mai legau de trecut.

S-a ras în cap, s-a îmbrăcat cu rasa portocalie, a devenit discipolă a gurului si a început să practice yoga. „Copii mei mă văd o dată - de două ori pe an. Mă roagă să-mi las părul lung si să mă îmbrac normal, fiindcă le e rusine cu mine“, îmi spunea ea; amuzându-se pe seama diferentelor dintre civilizatii. Era un suflet inteligent, plin de bunătate. Mă simpatiza si îsi dorea să mă vadă si pe mine devenind swami. Mi-a propus de multe ori să rămân în ashram, străduindu-se totdeauna să-mi spulbere grijile legate de părintii mei. Numai că eu adulmecasem deja adâncurile ortodoxiei, în vreme ce pe ea mediul protestant german o secătuise, îi nimicise potentele unei adevărate vietuiri crestine, iar sufletul ei nu se putea hrăni cu ceea ce-i oferea materialismul, cu modul occidental de viată -care nu era altceva decât un ateism practic.

3. „Grecul“ (Sivaratza)

In a doua sau a treia zi a sederii mele în ashram, yoghinii mi-au spus că există acolo si un oarecare grec. Fireste, m-am arătat interesat să-1 întâlnesc, si curând am făcut cunostintă. Doar că era... englez. Avea înjur de 35 de ani, deci era cu vreo 10 ani mai în vârstă decât mine.

Absolvise Universitatea, fiind de profesie electronist. Fusese căsătorit în Anglia. Dovedise dintotdeauna o intensă atractie către fenomenele paranormale. După niste experiente ciudate, si-a părăsit patria si familia si a plecat în Grecia. Aici a trăit ilegal timp cinci ani, făcând pe profesorul de engleză.

In Grecia a luat contact cu ashramul lui Satyananda si cu practica yoga. întretinea legături strânse cu yoghinii „filialei“ grecesti a ashramului, fără să fi devenit însă membru. într-o zi i s-a spus că se va face o excursie în India si că va putea participa si el, în măsura în care l-ar fi interesat. Atunci le-a zis: „Dispun de cutare sumă de bani, nu stiu dacă e suficient“. în scurt timp a primit răspuns favorabil. I-a înmânat banii responsabilei B. care organiza grupul, si, după numai câteva zile, a ajuns împreună cu ceilalti în India. Au stat cât au stat în Mongyr si, o dată sosită ziua returului în Grecia, responsabila i-a spus că el nu se va putea întoarce deocamdată! Banii săi nu erau destui pentru a acoperi costul biletului de întoarcere. Se vedea silit să mai rămână o vreme în India!

Când l-am întâlnit eu, trecuse deja un an de când fusese lăsat aici. Omul se afla într-o stare foarte proastă, simtindu-se sechestrat si escrocat - ceea ce era perfect adevărat... Nu contenea cu injuriile la adresa lui B., responsabila grecoaică, pe care o acuza de sarlatanie. Povestea lui m-a uimit cu totul. Nu trăise deloc în afara ashramului si avea o idee cu mult mai sumbră despre conditiile de viată din India decât în realitate. Această imagine i-o cultivau în cadrul ashramului, pentru a-1 tine' între ziduri. Mie însumi, când le-am cerut permisiunea de a face o plimbare în orasul vecin, mi-au spus că este foarte periculos, datorită criminalitătii extrem de ridicate în regiune. Până la urmă mi-au dat voie, si am mers însotit de Sivaratza pe malul Gangelui, unde el s-a scăldat cu o evidentă repulsie în apele mizerabile ale fluviului, de culoarea zoaielor.

Imi prezenta o sumedenie de justificări pentru situatia în care ajunsese, încercând de fapt să-si găsească scuze în fata propriei constiinte. Era extrem de speriat si nu îndrăznea nici să fugă din ashram, nici să le ceară socoteală.

Mi-a destăinuit că plănuise să le scrie unor prieteni să-i expedieze bani pentru biletul de întoarcere, dar nu voia ca acestia să-i fie trimisi la ashram, întrucât se temea că nu-i vor fi înmânati.

- Bine, i-am zis, dar de ce nu mergi la Niranjan să-i spui cum stau lucrurile si să-i ceri un împrumut, cu făgăduinta că-i vei returna suma îndată ce ajungi în Europa, sau prin intermediul ashramului din Grecia?

- Nu, nu, asta nu.

Nici nu voia să audă despre o asemenea solutie. Era limpede că nu avea încredere în nimeni.

Atitudinea lui mi se părea consternantă.

- Măi omule, i-am spus, de vreme ce n-ai încredere în ei nici măcar în chestiunea banilor, cum le încredintezi atunci trupul tău si practici diverse exercitii care produc transformări psihosomatice, precum declară ei însisi? Cum poti sti exact ce fel de transformări apar, si dacă nu sunt periculoase? Chiar mai mult decât atât: cum le încredintezi mintea si sufletul tău, exersând sub îndrumarea lor? Ce garantii ai că nu te vor însela si în privinta aceasta, întocmai ca si cu biletul? De unde stii că n-au să te aducă într-o stare încă si mai rea?...

Il vedeam comportându-se irational, inconsecvent si nesincer fată de ei. Adevăratele lui sentimente mi le dezvăluia numai între patru ochi, iar în tot restul timpului purta masca omului fericit, plin de bunătate si supus. Se străduia în felul acesta să-i păcălească sau să-i evite.

Era împovărat si plictisit din pricina modului de viată si a regimului culinar din ashram. „Numai orez, orez si iar orez. în fiecare zi mâncăm orez. Ne spuneau că trebuie să mâncăm fructe, iar acum ne îndoapă cu orez“, se lamenta el încontinuu, descriindu-mi pe larg mâncărurile grecesti preferate. Mi-era milă de el, însă nu aveam bani ca să-1 ajut. Situatia lui era într-adevăr dezolantă. Cum se lăsase prins într-o asemenea cursă? El îsi vărsa toată indignarea asupra responsabilei grecoaice care îl păcălise, dar este posibil ca aceea să nu-i fi cerut părerea învătătoarei ei, Shivamurti? Si este cu putintă ca Niranjan, conducătorul ashramului, să nu fi stiut nimic? De vreme ce îl aveau drept gura si i se supuneau în toate, nu l-ar fi înstiintat despre această situatie? Răspunsurile la aceste întrebări sunt de domeniul evidentei.

Ceea ce m-a frapat încă si mai tare a fost faptul că, într-o seară, mi-a spus că plănuieste să meargă în Cipru, cu scopul de a deschide acolo un ashram si a deveni profesor de yoga. Ashramul din Mongyr patenta profesori de yoga. Exista o scoală specială pentru aceasta, si el o urma.

- De ce în Cipru? l-am întrebat.

- Pentru că îmi place mult insula si pentru că există o comunitate engleză acolo.

Gândindu-mă astăzi la Sivaratza, îmi vin în minte cuvintele apostolului Pavel: Iar oamenii răi si amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi (II Tim. 3, 13).

Altfel spus, individul intentiona să facă si el altora ceea ce i se făcuse lui.

4. Benoir

Era francez, în vârstă de 22 de ani, pompier de profesie, si practica Kriya Yoga la un nivel destul de avansat. Bine clădit, plin de ironie si neexcelând la capitolul inteligentă, era departe totusi de a fi prost. Se număra si el printre cei cu statutul de vizitator, astfel încât plătea mult pentru sederea sa în ashram. Am fost pentru o vreme colegi de cameră.

Imi amintesc că într-o zi am întâlnit niste yoghini indieni care se îndeletniceau si cu chiromantia, întocmai ca tiganii nostri (care, de altfel, în India îsi au rădăcinile). I-am invitat si eu să-mi citească în palmă si să-mi prezică viitorul, lucru pentru care mi-au cerut 10 rupii. Printre altele, mi-au spus că voi cunoaste un guru care mă va iubi foarte mult. Când i-am povestit lui Benoir, mi-a mărturisit că si lui îi „explicaseră“ că în doi-trei ani va ajunge la samadhi. Era deci bucuros si fericit. Mi-a spus: „De acum voi exersa încă si mai asiduu, ca să reusesc“. Mi s-a părut totusi greu de admis că niste bizare exercitii corporale se pot solda cu un atât de urias rezultat, precum îndumnezeirea! Mă întrebam: oare numai prin exercitii fizice va ajunge cineva la iluminare, la îndumnezeire, la samadhil Ansamblul comportamental, valorile etice, nu au nici o relevantă? Celălalt poate să ucidă, să însele si să exploateze, dar, întrucât execută ireprosabil anumite exercitii si ritualuri, va accede la îndumnezeire, la samadhil Ce este omul, o simplă masină? Constiinta nu joacă nici un rol?

- Da, se grăbea el mereu să mă asigure, totul survine asa, automat, prin exercitii.

O asemenea afirmatie mi se părea extrem de simplistă si de-a dreptul stupidă. Mi-a fost imposibil să o accept. Mai târziu aveam să-1 aud si pe Niranjan exprimând acelasi punct de vedere. Părea să fie credinta generală a yoghinilor.

In Upanishade, pe care hindusii le socotesc în unanimitate cărti sfinte si de mare autoritate, yoga este considerată „magie înaltă“. Ea este evidentiată si elogiată în antiteză cu celelalte siddhis („puteri“) si practici, care sunt dispretuite si privite ca magii de un nivel scăzut, cu care nu trebuie să-si piardă vremea nimeni din cei initiati.

Până la urmă, însă, acesti yoghini indieni se dovedeau a nu dispretui nici „umila“ practică a chiromantiei, dacă li se ivea oportunitatea de a stoarce bani de pe urma ei!...

Benoir fusese sfătuit să ia drumul Indiei de către dascălul său, un mag francez pe care îl plătea scump si de capacitătile căruia era foarte entuziasmat. Odată mi-a povestit că profesorul său, expert în karate, neutralizase doi tineri vagabonzi (care îl atacaseră cu cutitele în metroul parizian) folosindu-se numai de picioare, fără să-si lase din mână valiza pe care o purta asupra sa. Acest profesor era admirator al lui Pitagora, si continuator al aceleiasi traditii. Drept consecintă, Benoir se socotea el însusi un succesor spiritual al lui Pitagora.

In urechile mele, astfel de istorii sunau oarecum ciudat. Un profesor al cărui nivel spiritual se pretindea atât de ridicat, să recurgă la violentă fizică pentru a-si păzi portofelul... era o imagine destul de insolită. Nu-mi pot reprima imboldul de a evoca o întâmplare relativ asemănătoare, avându-1 însă ca protagonist pe bătrânul Paisie. Diferenta va fi mai mult decât elocventă.

Cândva, un tânăr de 20 de ani care crescuse într-o mănăstire buddhistă si care îl vizita frecvent pe părintele Paisie, a vrut să „testeze“ puterea bătrânului. I s-a strecurat asadar pe la spate si a strâns cu putere în bratele sale viguroase trupul firav si suferind al bătrânului. într-un acces de cutezantă, i-a spus cu obrăznicie: „Ia să vedem, poate să te ajute acum Sfântul Arsenie?“.

„Numai ce am auzit acest cuvânt, povestea bătrânul, si l-am simtit ca pe o blasfemie. Am făcut un gest foarte discret cu mâna în aer, si să-1 fi văzut cum a sărit 2 metri mai încolo si s-a lipit de perete... Apoi mi-a pus metanie si l-am sfătuit să-i ceară iertare Sfântului“.

Asa am socotit si eu dintotdeauna, că pe oamenii duhovnicesti îi ocroteste Dumnezeu în chip duhovnicesc, astfel încât n-au niciodată nevoie să recurgă la lovituri si karate - care nu numai că pot produce mari vătămări celuilalt, dar nici nu au absolut nimic în comun cu firea si purtările unui sfânt.

5. Louis

Era de asemenea francez, discipol al lui Satyananda. Venise în ashram cu intentia de a deveni profesor de yoga. Ii pretuiam caracterul, si încă mai corespondez cu el sporadic. Pe atunci avea în jur de 25 de ani. Nu-si aroga merite de initiat. Era un tânăr modest, cu suflet bun. îmi amintesc că mi-a dăruit o căciulită de lână la scurtă vreme după ce m-am ras în cap si sufeream de frig. Era amabil, milos si lipsit de viclenie. Nu ironiza, nu invidia si nu jignea niciodată pe cineva. Fire linistită si retrasă, nu obisnuia să vorbească prea mult despre sine. Trăia împreună cu părintii săi într-un sat din sudul Frantei.

Nu mersese la facultate. Avea probleme cu serviciul si cu banii. Pe deasupra, îsi vărsa regulat o bună parte din economii în fondurile ashramului. Voia să scape de sărăcie si credea că va reusi acest lucru prin... yoga. „Când voi face bani, am să te vizitez în Grecia“, îmi spunea el adesea. în ciuda tuturor eforturilor mele de a-i submina această obsesie, a continuat să creadă cu înflăcărare că va deveni bogat cu ajutorul yogăi. Acum, după zece ani, se află în exact aceeasi situatie, desi a devenit între timp yoghin. Sărac si necăsătorit până astăzi, îmi scrie totusi că mă va întâlni în Grecia imediat ce „va face bani“. Trăieste încă în acelasi sat, însufletit de vechea sperantă că yoga îl va ajuta să facă rost de bani. O credintă căreia îi rămâne la fel de consecvent, în ciuda celor zece ani care s-au scurs fără nici un rezultat. Dincolo de marea lui naivitate, îi păstrez o adâncă simpatie.

6. Kabirena

Intr-una din clădirile ashramului functionau o tipografie si o legătorie de cărti, care angrenau o întreagă masă de oameni. Se tipăreau aici exclusiv cărtile gurului. Responsabilul acestei activităti era un swami indian. Avea în jur de 30 de ani si se număra printre cei „înaintati“ spiritual. Incinta tipografiei era întesată de mandale: ciudate combinatii de figuri geometrice colorate variat si strident, ale căror mesaje sunt adresate subconstientului, după cum afirmă Karl Jung, întemeietorul psihiatriei contemporane. Jung n-a ascuns legăturile sale cu hinduismul, din care s-a si inspirat în elaborarea unora dintre teorii, precum el însusi a mărturisit către sfârsitul vietii.

Aceste mandale erau pictate de o swami americană, rezidentă permanentă a ashramului. Erau într-adevăr forme sugestive. Lucrând pentru câteva zile la această tipografie, am simtit deodată un impuls neobisnuit către a desena; am început deci brusc să desenez, aproape mecanic, automat, fără nici un efort de imaginatie si chiar fără nici o urmă de participare personală, ci mai degrabă supunându-mă unui stimul care fie emana din lăuntrul meu, fie era indus din afară prin sugestie. Am schitat astfel o suită întreagă de forme ciudate, simetrice, absolut impresionante. Le-am arătat responsabilului indian, la sugestia celor din jur.

După o scurtă privire, acesta a exclamat: „Sapte frunze! Saptele este un număr încărcat de sensuri spirituale!“. Suna prietenos si chiar încurajator. Am continuat pentru câteva zile să-i arăt desenele pe care le realizam. Această stare neobisnuită mă acapara zilnic: desenam fie pe hârtie, fie pe pardoseală, iar uneori modelam chiar din pământ diverse forme si figurine simetrice. Am ajuns repede la concluzia că această predispozitie stranie a mea provenea din afară. Mai precis, de la conducătorul ashramului, Niranjan. Temeiul acestei convingeri a fost faptul că simteam exact acelasi lucru ca atunci când îl întâlnisem pentru prima dată în biroul său. Era usor de presupus că cele numai câteva zeci de metri care ne despărteau acum nu constituiau un impediment serios în calea tehnicilor sale, chiar dacă îi lipsea contactul vizual cu mine.

In acele zile am cunoscut-o la tipografie pe Kabirena. Era o swami indiancă, putin mai tânără decât mine. Am intrat în vorbă pornind de la niste chestiuni concrete legate de activitătile pe care le desfăsuram la legătorie, si ne-am pomenit privindu-ne insistent, surâzători si fericiti. Era ceva„ neasteptat, intens, cu un substrat erotic... Ne aflam în mijlocul tipografiei, în picioare, în vreme ce toti ceilalti colegi sedeau pe podea, si nu ne mai puteam stăpâni râsetele si bucuria. Se întelege că am încercat să prelungim la maximum momentul respectiv.

In zilele următoare, responsabilul tipografiei a devenit agresiv în raporturile cu mine. Odată, în timp ce căram niste cutii cu hârtie, mi-a făcut o observatie aspră, reprosându-mi că nu sunt „atent“ la cutii. Era evident că mă nedreptăteste. I-am spus totusi un banc, străduindu-mă să destind astfel atmosfera. M-a privit amenintător si mi-a vorbit încă si mai dur. Omul simtea că poate să-mi facă rău. Eram gata să ripostez, când americana swami, împreună cu care căram cutiile, mi-a spus cu un aer serios si speriat: „Taci!“. Frica ei m-a convins să mă supun. Ce-ar fi putut să-mi facă acest yoghin? M-ar fi distrus sufleteste? Si-ar fi folosit puterile în acest scop, asa cum îl simteam amenintându-mă? De ce s-a temut tânăra? Ne legau sentimente de simpatie, fapt pentru care am ascultat-o si mi-am continuat treaba, plecând de acolo. Mai târziu, când am întrebat-o de ce se speriase atât de tare, mi-a spus că fusesem în pericol, pentru că „acela era un yoghin foarte puternic“.

După acest mic incident am devenit mai atent, si mi-am dat seama că „puternicul yoghin“ era gelos. îsi dorea, sau chiar avea deja, un anumit tip de relatie cu Kabirena. Desigur, se presupunea că în ashram nu există relatii sexuale. Femeile si bărbatii trăiau separat, în clădiri diferite. Pe ascuns, însă, lucrurile stăteau altfel. într-o zi, rămânând linistit în camera mea, fără să mai merg la lucru precum ar fi trebuit, am auzit două femei swami râzând si vorbind în soaptă. Una dintre ele îi povestea celeilalte cum o urmărise un oarecare swami si se străduise să o convingă să întretină cu el raporturi sexuale. Ea nu fusese de acord, drept pentru care îl evita cu destulă causticitate.

Când i-am istorisit întâmplarea lui Tony, unul dintre profesorii de yoga cu care mă împrietenisem, acesta nu numai că n-a pus la îndoială adevărul celor relatate, ci chiar se interesa să afle o modalitate de a participa si el. Am fost nespus de uimit. Mi-a mărturisit râzând că el se îngrijeste mereu să-si satisfacă instinctele sexuale până la satiu, ca în felul acesta să dispară treptat dorinta. Sustinea nici mai mult nici mai putin decât că modul de a scăpa cineva de dorinta sexuală, pe care yoghinii pretind la prima vedere că ar socoti-o de calitate inferioară, este să întretii cât mai multe relatii sexuale, până la saturatie. Aplica si el în viata de fiecare zi acest principiu, care părea a fi în contradictie flagrantă cu tot ceea ce citisem până atunci în cărtile yoghinilor. Desigur, Tony era profesor de yoga, iar eu un simplu începător ignorant. El îi cunostea pe gurusi de ani de zile si de aproape, iar eu de putin timp si de departe. în plus, indiciile pe care le extrăgeam din realitatea concretă adevereau sustinerile sale.

Abia după zece ani de zile, când am avut ocazia să citesc niste cărti noi ale lui Satyananda, nedumerirea mea s-a dezlegat. Gurul admitea public că există si calea „de-a stânga“ prin care se poate accede la „constiinta absolută“, anume prin intermediul experientei extatice orgiastice. Aceasta însă, spune el, nu este propovăduită cu surle si trâmbite. Este păstrată într-un oarecare con de umbră, până când oamenii „se coc“ îndeajuns pentru a o putea primi. Se vede astăzi limpede că între timp oamenii s-au mai „copt“, căci yoghinii spun acum public ceea ce în urmă cu câtiva ani învătau doar în ascuns. Si oare ce alte secrete mai ascund până când ne vom „coace“ deplin?

Această întâmplare este elocventă în privinta strategiei la care au obiceiul să recurgă. La început se camuflează, nu-si dezvăluie adevărata fată, ci adoptă o mască atractivă si usor de acceptat. Când persoana vizată se atasează de ei nemijlocit, într-o relatie directă, începe să se producă schimbarea, într-un ritm lent si gradat, în asa fel încât să nu întâmpine împotriviri. O dată ce omul ajunge la o rutină a supunerii psihologice oarbe, este socotit în sfârsit „copt“ pentru învătăturile secrete, care presupun în chip necesar si practici de aceeasi natură.

Care este deznodământul acestei călătorii? Care este tinta acestor oameni? Care este sfârsitul căii celei „de-a stânga“? Care este „desăvârsirea“ clamată de Tantra Yogal Nu cumva slujbele orgiastice în cinstea idolilor? Adică exact ceea ce făceau vechii idolatrii în urmă cu 2000 de ani, slujind Afroditei sau Astartei? Este suficient de sugestiv exemplul lui Rajneesh, marele guru indian care a declansat un adevărat fenomen de mase în Occident, îi îndopa pe adeptii săi cu narcotice si îi împingea la orgii în grup pentru a-i... elibera! Presa a relatat cu lux de amănunte nenumărate asemenea evenimente, iar eu cunosc personal fosti discipoli ai lui Rajneesh care mi s-au destăinuit.

In felul acesta este distrusă persoana si se nimiceste chipul vesnic al omului. în cadrul orgiilor în grup, omul se comportă si este folosit ca un animal. Nu există nici contact personal, nici sentimente. Există numai orgia iratională care devastează structura sufletească, măretia si demnitatea persoanei.

Diavolul de la început a fost ucigas de oameni (Ioan 8, 44). După cum există practici concrete prin care cineva îsi poate ucide trupul, tot astfel există practici concrete care ucid sufletul, iar omul devine mort sufleteste si se miscă în această lume numai sub înrâurirea trupului. Ajunge un deplorabil zombi.

Căci prin păcat a intrat moartea în lume, ne avertizează Apostolul Pavel (Rom. 5, 12).

7. Tony

Englez, blond, de statură medie, bine legat, inteligent. Tatăl său era pastor în „biserica“ anglicană. Studiase matematica la Universitate în Anglia.

Se dedicase yogăi. îsi părăsise casa si trăia predând cursuri de yoga pentru începători. De-abia îsi câstiga pâinea zilnică. Era adept al gurului Satyananda, si practica la rândul său Kriya Yoga. De la el am auzit pentru prima dată despre Tantra si despre „activitătile“ sexuale ale yoghinilor.

Călătorea prin întreaga lume si plănuia să-si petreacă restul vietii într-unui din ashramurile gurului, oriunde i s-ar fi indicat de către acesta. într-o zi, discutând despre Bhagavad Gita, mi-a spus:

- Stii, Hristos a fost un mare yoghin!

- Hristos a fost yoghin, iar Shiva este Dumnezeu? l-am întrebat.

Nu mi-a răspuns. Avea o preferintă anume pentru zeul Shiva, „Dumnezeul“ distrugerii - conform teologiei hinduse. Lepădase crestinismul, si în locul icoanei lui Hristos avea atârnată în camera sa o reprezentare a lui Shiva. Cine era într-o mai mare măsură responsabil pentru această stare de fapt? Tatăl lui, sau gresita tâlcuire a Evangheliei si strâmba propovăduire a lui Hristos făcută de „biserica“ anglicană? Relatiile sale cu părintii erau tulburi. Fuma din când în când hasis, iar de câteva ori luase si L.S.D. îmi mărturisise că fuma hasis inclusiv în ashram, mai ales înainte de sadsang, întâlnirile de grup în cadrul cărora îi adresam diverse întrebări lui Niranjan. Mi-a explicat că în felul acesta avea experiente mai intense. O dată l-am prins în flagrant, împreună cu alti doi yoghini, masturbându-se într-una din camerele ashramului. îl admira pe Niranjan si îi dispretuia pe ceilalti indieni care nu erau swami. Avea complexul superioritătii britanice.

Mi-a dăruit cărtile gurului si Gita în editii englezesti. Mai târziu aveam să călătorim împreună câteva zile prin India.

>> CAPITOLUL URMATOR >>