Proorocirile sfintilor parinti despre intunecata imparatie a lui Antihrist.Care s-a instalat in zilele noastre…
… si mergand noi putin am vazut de departe si alti oameni , si acestia cu haine calugaresti imbracati , ca si ceilalti dinainte . Insa imbracamintea si fetele lor straluceau mai mult decat soarele si aveau mai multa si mai mare slava decat decat ceilalti . Si il intrebai pe povatuitorul meu zicand : Sfinte Mare Mucenice Gheorghe , cine sunt acestia ? Ce sunt de au atata slava , stralucire si frumusete si ce au savarsit in viata lor ? Atunci mi-a raspuns zicand : ” Acestia sunt calugarii cei de acum care fara povatuitori si fara pilda faptelor bune ale altora , ci numai din singura lor bunavointa au ravnit faptele bune ale calugarilor celor de demult , savarsind faptele cele bune ale lor , bineplacand lui Dumnezeu . Si pentru. aceasta i-a proslavit pe ei Dumnezeu”. Iar eu iarasi i-am zis : ” In vremea aceasta au lipsit faptele bune din lume , dar cum se poate sa fie in ea acest fel de oameni alesi ” ? Si mi-a raspuns zicand : ” Acest fel de oameni alesi sunt putini in zilele acestea in lume . Dar cel ce va face in zilele acestea putine fapte bune , dupa puterea lui , si va placea lui Dumnezeu mare se va chema aici in imparatia lui Dumnezeu . Caci cine va face cateva fapte bune , le face din singura lui bunavointa , fara povatuitor si fara pilda altora . Si pentru aceasta Dumnezeu ca pe niste desavarsite le primeste .Frate , in zilele acestea au lipsit faptele bune din lume s-a inmultit rautatea , a prisosit nedreptatea , a lipsit dragoatea , s-a prapadit adevarul din gurile oamenilor , a incetat cuvantul lui Dumnezeu si se obisnuieste osandirea si minciuna . In loc de smerenie , inaltarea , in loc de dragoste , vrajba , in loc de milostivire , nemilostivirea , in loc de dreptate , nedreptatea . S-au inmultit tinerea de minte a raului , pizma si altele asemenea . Toti s-au abatut la rau . Nu este cel ce face bine . Foarte putini sunt cei ce uneltesc faptele cele bune si plac lui Dumnezeu . In zilele acestea se potriveste : ” cel ce mantuieste , mantuiasca-si sufletul sau ! ” Nimeni sa nu astepte ajutor de la altul , ci numai de la Maica Domnului . Cel ce va cadea la dansa cu tot sufletul , il va povatui si cu adevarat se va mantui , pentru ca toate cate le voieste le poate , caci “ Mult pot rugaciunile Maicii spre imblanzirea Stapanului ”……” Doamne ,vezi si asezarea lumii ! Unde este pilda cea buna ? Unde este indemnarea ? Ca de ar fi cineva sa voiasca sa faca binele , il face numai din buna lui vointa , caci duhovnicii si staretii il opresc . Fiecare cele pentru folosul cel trupesc al sau cauta . Pentru aceasta te rog , invata-l sa faca voia Ta ! Povotuieste-l la calea mantuirii ! Chiverniseste-i in pace viata lui ! Fa-l mostenitor imparatiei Tale , caci toate cate le voiesti , le si poti ” . Si iarasi a raspuns Imparatul si a zis : ” Gheorghe , iubitul Meu , vad starea lumii , cuvintele Mele au incetat din gurile oamenilor . In locul cuvantului meu , osandirea . In locul dragostei , uraciune , vrajba si pizma . In loc de dreptate , nedreptate . A pierit adevarul . A lipsit smerenia . A prisosit rautatea , sodomia , curvia , preacurvia . S-a stricat lumea . Aceastea toate le fac nu numai mirenii : barbatii si femeile , ci si preotii si calugarii . Ma patrund la cele dinauntru : a doua oara Ma rastignesc . Si-au spurcat desavarsit chipul calugaresc cel ingeresc . Insa toate le rabd cu nerautate , asteptand indreptarea si pocainta lor . Iar pe acesta n-am incetat a-l povatui pana astazi ca sa faca voia Mea . Nu am incetat a-l striga prin cuvant viu sa faca ceea ce nu-Mi place Mie . Iar el glasul Meu auzindu-l si cunoscand cum ca Eu sunt , dupa cum s-a adeverit de la multi duhovnici si robi ai Mei imbunatatiti , nu M-a ascultat . De multe ori i-am adus aminte de cea dintai petrecere a lui ca sa se intoarca iarasi la aceea , dar el a ramas neindreptat . Deci fara raspuns este inaintea Mea ”
VEDENIE ASUPRA IADULUI
“ Domnul meu ce este tipatul acesta infricosator ? ” . Iar el mia zis : ” Acesta este iadul care inghite pe toti pacatosii si pe cei necredinciosi care n-au crezut in Hristos si niciodata nu se mai satura ” . Atunci am auzit un glas de sus : “ Ce strigi si te framanti ? Mai asteapta putin si te vei satura de multi arhierei nevrednici , de preoti si de monahi ”
VEDENIA UNUIA DINTRE UCENICII CUVIOSULUI PAISIE VELICICOVSCHI (de la manastirea Neamt)
Dupa trecerea din aceasta viata a Sf . Paisie viata calugareasca a inceput sa slabeasca din cauza belsugului de avere si mai ales din cauza slobozeniei pe care o aveau mirenii de a petrece cu lunile in manastire impreuna cu femeile si copii . Calugarii au inceput sa se ingrijeasca mai mult de cultivarea viilor si a gradinilor de la metoacele manastirii , iar cei care aveau case in afara de zidul manastirii , se straduiau mai mult sa le faca mai indemanatice pentru locuinta boierilor care veneau vara cu familiile la aer . Pt . chiria groasa care curgea de la boieri , calugarii adeseori isi lasau toata casa in mana mirenilor , iar ei se chinuiau intr-o cocioaba proasta , mai la o parte , sa nu strice linistea coconasilor , care isi faceau de cap toata ziua prin manastire . Pentru vinurile multe care se faceau la metoace a trebuit sa se deschida depozite si cantine in manastire si in afara pentru a se putea vinde mai usor . Acest lucru atragea si mai mult lumea dornica de rasfat . S-a infiintat si scoala in manastire pentru cresterea copiilor sarmani din satele vecine ( afara de scoala calugareasca de cantareti a fost si scoala primara ) . Cu asta manastirea si-a pierdut linistea ei de mai inainte iar bietii calugari au inceput sa neglijeze indeletnicirile lor cele duhovnicesti cu oranduiala lasata de cuviosul Paisie . Unul dintre ucenicii cuviosului Paisie care avea viata imbunatatita ( Sofronie ) a avut intr-o noapte o vedenie infricosata . Se facea ca era dimineata si el iesise in poarta manastirii . Cautand in fata portii spre locul unde se afla astazi aghiazmatarul , vede un arap infricosat la chip , care era imbracat in haine de ofiter si se rastea zicand , intocmai cum dau comanda la oaste . Chipul lui era groaznic : fata lui neagra ca pacura , ochii lui straluceau ca vapaia focului , gura lui era ca de maimuta , cu dintii iesiti in afara … Venindu-si in fire putin , staretul a intrebat pe arap ce cauta la vremea aceea in manastire . Acela spuse : ” Sa stii ca eu sunt randuit cu oastea cea nevazuta , a intunericului ca sa luptam pe calugari . Insa acum nu mai avem atata frica de voi , de cand a murit staretul Paisie . De la el am suferit multe si grele rani . Inca de cand a venit el cu 60 de calugari din Sf . Munte eu am fost randuit cu 60000 de ostasi spre a ne lupta cu soborul lui . Cat a trait el noi n-am mai avut odihna . Cate ispite , catre necazuri , si intrigi n-am uneltit noi impotriva lui si a calugarilor spre a-i imputina la suflet si spre a-i supara , dar n-am izbutit . Cat a trait staretul atacurile noastre ramaneau mai intotdeauna zadarnice , caci el ii conducea in lupta pe monahi cu multa iscusinta , intarindu-i cu pilda vietii lui si cu sfaturi duhovnicesti de toate zilele . Dupa moartea lui , razboiul nostru s-a usurat . Pentru asta am scos atunci din front 10000 de ostasi care nu mai aveau treaba . N-a trecut multa vreme si randuielile staretului Paisie n-au mai fost pazite cu scumpatate . S-au ivit imperecheri in sobor , iar belsugul din manastire si grijile lumesti pentru case si metoace au inceput sa vaneze tot mai mult pe calugari ; pentru asta razboiul nostrum s-a usurat simtitor . Deci am mai permutat atunci de pe frontul din manastire voatra inca alti 10000 de luptatori , trimitandu-i in alta parte . Cand li s-a dat deplina slobozenie mirenilor sa petreaca vara la voi in manastire impreuna cu femeile , atunci bucuria noastra ! , caci slabind frontal calugarilor , am fost si noi mai usurati . Pentru asta am mai scos din front alti 10000 de ostasi si am ramas 30000 . In cele din urma s-a deschis scoala pentru copiii mirenilor aici in manastire . Multi din calugari si-au ales ucenici isteti dintre copiii care nu erau de calugarie . Copiii zburdalnici , venind mereu aproape fara de lucru . Atunci am mai permutat inca 10000 de ostasi . Am ramas acum 20000 care luptam si zi si noapte pe calugari ” . Auzind staretul a oftat cu durere imtreband : ” Dar ce mai aveti nevoie sa stati acum in manastire caci dupa cum marturisesti singur , azi calugarii nu mai au ravna aceea ca inainte sa va lupte , ci fac mai mult pe placul vostru , prin indeletnicirile cele lumesti ? ” Atunci uratul acela ( silit de puterea lui Dumnezeu ) a descoperit taina pentru care mai lupta pe calugari din veacul nostrum , zicand catre staret : ” Adevarat ca nu se mai afla azi nimeni care sa ne lupte ca inainte , caci dragostea voastra s-a imputinat , iar grijile lumesti si amestecul ( tulburarile ) mirenilor au racit ravna calugarilor , dar mai avem inca ceva care ne mai da de lucru in manastire . Sunt tarfaloagele alea de carti , ardele-ar focul , care inca nu ne lasa sa ne linistim ! Inca prin ele calugarii cei noi care au venit cu ravna fierbinte din lume , ne pricinuiesc inca rani grele . Caci cum iau in mana vechiturile acelea de carti indata incep a se salbatici impotriva noastra . Ei uneltesc fel de fel de arme usturatoare pentru noi , ca postirile , privegherile , ostenelile grele si mai ales rugaciunile lor cele umilicioase ! Acestea toate sunt pentru noi sageti aprinse care ne parjolesc si nu ne putem apropia de dansii ! Adeseori , unul singur , daca se intarata din citire ,ne pune pe fuga pe toti ! Si cu multa osteneala si tactica ne trebuie sa aducem la prochimen pe unul ca acesta care se salbaticeste din citirea cartilor ! ” . Atunci bietul staret nu s-a rabdat pana ce nu l-a intrebat si aceasta : ” Dar cu ce luptati voi mai mult pe calugarii din veacul acesta ? ” . “Toata osardia noastra de acum este ca sa indepartam pe monahi si monahii de la indeletnicirile cele duhovnicesti si mai ales ne sarguim ca sa-i dasbaram de la citirea cartilor sfinte ! Caci nimic nu atata mai mult pe calugari contra noastra noastra ca citirea pe afumatele alea de carti ! De aceea si noi ne straduim in tot chipul ca sa-i departam pe calugari de la naravul cititului , dandu-le de griji pe la metoace , cu viile si gradinile , cu pescuitul , cu vanzarea vinului ; iar in manastire cu cresterea copiilor si cu gazduitul mirenilor , care petrec vara la aer . Toti aceia care se incurca cu acestea sunt prinsi de noi ca si mustele in panza de paianjen . Ei ne slujesc intru toate noua . Pana nu vom vedea ori parasite cu desavarsire , ori arse vechiturile acelea de carti , noi nu ne putem linisti ! Ele sunt totdeauna ca niste bolduri ascutite impotriva noastra ! ”
A zis cuviosul Paisie catre diavol : ” Spune-mi mie , pentru ce-l ispitesti pe tanar luptandu-l pe dansul cumplit ? Si pentru care pricina lupti dintru inceput pe cei ce se nevoiesc cu atata nebunie si salbaticie ? ” . Iar diavolul i-a raspuns : ” Eu nu ma apropii de noii incepatori , cand incep nevointele faptei bune , ca darul lui Dumnezeu nu-mi da loc sa ma apropii de dansii , fiindca se nevoiesc atunci cu mare fierbinteala . Iar dupa ce se duce de la dansii dumnezeiescul har , atunci ma apropii eu de dansii si-i stapanesc ca pe un vanat gata , si-i am pe ei ca pe o jucarie ” .
SURSAdeveghepatriei
Posted in VICLENIA DEMONILOR
Tagged imparatia lui Antihrist, Proorocirile sfintilor
Lasă un comentariu
Către toţi iubitorii de Hristos
Apelul Părintelui Iustin Pîrvu către toţi iubitorii de Hristos
Chiar acum am primit de la fraţii noştri de la “Glasul Monahilor” un
cuvînt al Părintelui Iustin adresat astăzi tuturor iubitorilor de
Hristos. Pe care mă şi grăbesc să-l postez aici pentru a putea fi citit
de orişicine.
Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate – ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009 Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith Arhimandritul Justin Pârvu
Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate – ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009 Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith Arhimandritul Justin Pârvu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu