Paladinii lumilor Pierdute..: Aeronautica.

Aeronautica.

Extratereştrii au luat contact cu Terra !

Deţinătorul recordului pentru cea mai lungă ieşire pe Lună susţine că NASA voia să păstreze secretul 60 de ani.

Astronautul Edgar Mitchell, care a luat parte la misiunea Apollo 14, a făcut afirmaţii şocante. El susţine că extratereştrii au contactat Pământul de mai multe ori. Astăzi în vârstă de 77 de ani, astronautul Edgar Mitchell a declarat de asemenea că NASA a hotărât ca acest adevăr să fie ascuns timp de 60 de ani. Mitchell, care a fost pilotul modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 14 şi, totodată, al şaselea om care a păşit pe Lună, a făcut aceste afirmaţii într-un interviu pentru postul de radio american Kerrang! Cu acest prilej, Edgar Mitchell a mai spus că surse din NASA – care au avut contacte cu extratereştrii – i-au descris ca pe nişte fiinţe „de înălţime mică, ce păreau bizare oamenilor”.

Astronautul a subliniat că aceştia ar arăta aşa cum sunt cei descrişi în cultura populară, de înălţime mică, cu cap şi ochi mari. Dacă ar fi fost ostili, am fi dispărut. Pasionat de fenomene paranormale, Mitchell a explicat că tehnologia noastră „nu este nici pe departe atât de sofisticată” ca a lor şi că, „dacă ar fi fost ostili”, „am fi dispărut până acum”.”Am fost destul de privilegiat să aflu că am fost vizitaţi şi că fenomenele OZN sunt reale”, a spus Mitchell. „Am făcut parte din cercurile militare şi ale serviciilor secrete, care ştiu că, dincolo de ceea ce se cunoaşte public, am fost vizitaţi. Citind ziarele recent, îmi dau seama că s-a întâmplat chiar de mai multe ori”, a adăugat astronautul. Oficialii NASA au reacţionat rapid la afirmaţiile acestuia, printr-un purtător de cuvânt: „NASA nu se ocupă cu depistarea OZN-urilor. NASA nu este implicată în acoperirea urmelor de viaţă extraterestră de pe această planetă sau din univers”.

Incidentul Roswell, în curs de investigare.

Doctor în aeronautică şi astronautică, Edgar Mitchell deţine, împreună cu comandantul misiunii Apollo 14, Alan Shepard, recordul pentru cea mai lungă ieşire pe Lună – 9 ore şi 17 minute. Referitor la celebrul incident de la Roswell, New Mexico, din 1947, acesta susţine că a fost locul prăbuşirii unei navete extraterestre reale şi că fenomene similare sunt în curs de investigare.

Sursa : Adevarul

Buran - naveta spatiala rusa

Buran s-a vrut răspunsul Uniunii Sovietice la naveta spaţială americană. Spre deosebire de precedentele programe spaţiale sovietice originale, de data aceasta Buran s-a dorit a fi încă de la început o copie a navetei de dincolo de ocean, oficialii ruşi fiind alarmaţi de potenţialul militar al acesteia. Planurile pentru Buran au fost promiţătoare. Nu avea să fie doar o copie a navetei americane, ci o variantă îmbunătăţită a acesteia. Pentru lansare se folosea o familie 1nouă de rachete, denumită Energia, care, spre deosebire de sistemul de la NASA, nu avea să fie doar un rezervor de combustibil, ci o rachetă care putea la rândul ei să ridice echipamente pe orbită şi care să poată fi operată cu sau fără Buran. Dacă planurile pentru Energia ar fi fost continuate, întreaga Staţie Spaţială Internaţională de astăzi ar fi putut fi construită din doar câteva lansări, spre deosebire de câteva zeci efectuate, Energia evoluând din racheta N1, construită pentru a-i duce pe sovietici pe Lună în plină cursă spaţială din anii ’60. Numeroasele eşecuri ale acesteia au dus însă la suspendarea acestui program.

Deşi la prima vedere Buran seamănă cu oricare din navetele spaţiale americane, diferenţele dintre cele două nu sunt deloc nesemnificative. Datorită faptului că este lansată folosind o rachetă propriu-zisă, Buran nu mai are nevoie de motoare de mare putere, ele nefiind folosite la lansare, decât pentru manevre orbitale (corespondentele motoarelor OMS). Scutul termic era şi el dispus într-un mod diferit, despre care inginerii sovietici afirmau că este mai eficient din punct de vedere termodinamic. De asemenea, scaunele potenţialilor piloţi erau ejectabile, în caz de necesitate. Teoretic, Buran putea transporta încărcătură şi spre Lună, deşi nu s-a plănuit aşa ceva în mod serios. Buran putea fi transportată orizontal spre rampa de lansare, pe nişte şine speciale, lucru ce făcea ca acest transport să fie mult mai rapid decât în cazul navetei americane, care este transportată vertical. Masa transportată spre şi dinspre orbită era din nou în favoarea lui Buran, fără a mai socoti şi capacitatea de transport a rachetei Energia.

Primul zbor al navetei Buran a avut loc la data de 15 noiembrie 1988 şi a fost unul fără echipaj uman, naveta decolând de pe cosmodromul de la Baikonur ajutată de puternica rachetă Energia. După două orbite în jurul Pământului, naveta a revenit la sol într-un mod complet automat, cu o abatere de doar 3 metrii de centrul pistei de aterizare, în ciuda vânturilor puternice din acea zi. De notat faptul că deşi navetele spaţiale americane sunt dotate cu sisteme de automatizare a aterizării, acestea nu au fost niciodată folosite şi sunt păstrate pentru cazurile de urgenţă. După acest zbor, au fost programate o serie ambiţioasă de teste, inclusiv andocate cu staţia spaţială MIR şi a început construcţia a încă două naveta, denumite Ptichka şi respectiv Buran 2.01.

În 1993, după colapsul Uniunii Sovietice, preşedintele Boris Elţin suspendă programul Buran. Primul zbor, din 1988, avea să fie şi ultimul pentru ambiţioasa navetă spaţială rusească. Construcţia celorlalte două nu a mai fost finalizată, deşi Ptichka a fost finalizată într-o proporţie mai mare de 90% şi în prezent se află într-un hangar din Kazakhstan. Prima navetă, cea care a zburat în 1988, Buran, a fost complet distrusă în 2002 când acoperişul hangarului unde era depozitată a cedat şi s-a prăbuşit peste navetă şi peste o machetă a unei rachete Energia. Deşi de-a lungul timpului au mai fost momente în care erau speranţe pentru revigorarea programului Buran-Energia, în special după accidentul navetei Columbia, acest lucru nu s-a mai produs. Când o navetă americană a andocat cu MIR, acesta avea modulul de andocare împrumutat de la Buran.