Sfarsitul lumii, prezis de un FRANCMASON. Traim realitatea zguduitoare a ultimelor zile
Pus faţă în faţă cu moartea un mason de rang înalt care face parte din grupul ultrasecret Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a destăinuit unui pastor american.El i-a spus acestuia câteva din evenimentele pe care întreaga planetă la va înfrunta în 2012. Înainte ca planeta să fie condusă de gruparea satanică intitulată “Noua Ordine Mondială” vom fi conduşi de către chinezi.
Însă rasa galbenă nu este decât o marionetă în mâinile Iluminaţilor care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.
În câteva puncte vă vom prezenta sinteza discuţiei pe care masonul a avut-o cu pastorul Lindsey Williams.
1. Atacul Iranului va fi paravanul începerii unui nou conflict militar de proporţii,
care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Război Mondial. În
această luptă vor intra mai multe ţări ale globului şi în felul acesta
noua conflagraţie mondială se va generaliza făcând milioane de victime.
2. Dolarul american va ajunge la pământ în 2012.
Totodată, la scurt timp după aceea, şi celelalte valute vor fi aproape
complet lipsite de valoare, deoarece „Iluminaţii” şi Francmasoneria
mondială vor introduce o nouă Monedă Unică globală. Această nouă Monedă
Unică globală va apărea la scurt timp după ce atât dolarul american, cât
şi moneda euro vor cădea. Lumea aşa cum o ştim acum va fi complet
diferită până la sfârşitul anului 2012. “Să urmăriţi să cumpăraţi aur
sau argint, deoarece preţul acestor metale rare va atinge în curând
preţuri astronomice, aşa cum nu au existat niciodată până în prezent!”, a
spus masonul.
„În cel mai scurt timp, chinezii şi China vor fi cei mai
puternici”. China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea
la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât şi
populaţia Americii vor fi reduşi la un statut inferior, care poate fi
asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia.
3. Aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza.
Se va intra într-o stare de depresiune economică şi atunci vom deveni
cu toţii foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem,
fie că nu vrem, mulţi dintre noi vom fi obligaţi să îmbrăţişăm modul
ţărănesc de viaţă, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraş,
datorită sărăciei în care ne vom afla.
4. În următoarele câteva luni petrolul va atinge cotaţia de 200 de dolari pe baril.
5. Dacă aveţi ipotecă, achitaţi-o acum sau vindeţi-vă casa pentru a
vă putea permite să plătiţi integral suma pentru o altă locuinţă, chiar
dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o garsonieră.
Asiguraţi-vă încă de pe acum că locuinţa voastră, chiar umilă, este
achitată integral, căci în curând milioane de oameni îşi vor pierde casele.
6. Actualmente China deţine 90% din toate mineralele rare ale
pământului şi utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru
arme, etc. etc. Puţini ştiu că la ora actuală China produce 80% dintre
componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat.
La ora actuală SUA se află la mila Chinei!
7. Elitele aşa-zişilor „iluminaţi” alcătuiesc guvernul negru din
umbră. Împreună cu globaliştii, ele doresc să declanşeze o criză de mari
proporţii în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni.
Banca Goldman Sachs împreună cu City Bank şi FMI se focalizează
deja asupra Iranului. Aceste bănci se dedau la felurite manevre murdare
din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu înainte
ca trupele NATO ce vor fi comandate de către elita aşa-zişilor
„iluminaţi” să atace.
Trebuie, de asemenea, să fiţi conştienţi de faptul că SUA şi
Europa au vândut de curând computere virusate Iranului, iar aceasta a
fost o lovitură mârşavă în mod abil premeditată.
8. O declaraţie năucitoare: „De curând, „iluminaţii” au decis că trebuie
să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu şi de tot ceea ce se
manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntârziat Noua
Ordine Mondială“.
Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, „iluminaţii” au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers deoarece şi-au dat seama că nu îl pot aduce pe „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu şi care respectă în continuare valorile spirituale şi morale“.
Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, „iluminaţii” au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers deoarece şi-au dat seama că nu îl pot aduce pe „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu şi care respectă în continuare valorile spirituale şi morale“.
9. Cei care s-au autointitulat „iluminaţii” fac presiuni pentru a
institui o aşa-zisă religie unică a lumii (One World Religion) şi pentru
aceasta creează organizaţii fantomă cum ar fi Consiliul Naţional al
Bisericilor, care este finanţat din umbră chiar de către aceste
organizaţii satanice masonice, cum ar fi fundaţiile evreilor Rockfeller,
Carnegie şi Ford.
sursa: freestatevoice.com.au
// antena3.ro
Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti in partea superioara a paginii principale pentru a alege temele abordate de siteul nostru.Deasemenea puteti accesa Arhiva site-ului mergand in partea drapta-jos a pagini principale.
Face parte din solia îngerului al treilea
Apoc.14,9-10: "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, care a zis cu glas tare: 'Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.'"
Deşi acest subiect este neplăcut pentru discuţie şi mai ales pentru predicare, el nu poate fi ignorat datorită faptului că:
a. este cuprins în solia ultimativă a celor trei îngeri.
b. anunţă predicţii de o gravitate deosebită.
c. profeţiile biblice referitoare la sfârşitul civilizaţiei terestre ne vorbesc cu claritate despre o distrugere cu foc a acesteia.
2 Petru 3,10: "Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde.
Apoc. 19,19-20: "Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului cu oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă."
Apoc. 20,20: "Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos."
Câte iazuri?
Sunt anunţate două iazuri de foc la sfârşit:
- unul la revenirea Domnului Isus Hristos şi la începutul mileniului.
- altul la sfârşitul mileniului şi nimicirea lui Satana şi a tuturor celor necredincioşi.
Trebuie deci să facem neapărat, această distincţie cronologică, pentru a înţelege clar evenimentele finale. Vor fi deci două iazuri de foc pe care Biblia le prezice, unul la începutul mileniului, şi altul la sfârşitul mileniului
Apostolul Petru vorbeşte despre primul iaz de foc, în mod deosebit, dar are şi referiri la cel de al doilea iaz de foc:
2 Petru 3,7: "Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi pieire a oamenilor nelegiuiţi".
Ziua de judecată şi pieire este estimată de Petru ca fiind de 1000 de ani :
2 Petru 3,8: "Dar prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru, că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi."
Ziua de judecată şi pieire:
a. Începe cu o aparentă întârziere în împlinirea făgăduinţei venirii Domnului.
2 Petru 3,9: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." În acest timp în ceruri are loc prima fază a judecăţii, judecata de cercetare preadventă.
Apoc. 14, 7: " .căci a sosit ceasul judecăţii Lui."
Se termină cu pieirea sau nimicirea oamenilor nelegiuiţi (2 Petru 2,9; Apoc. 20,9-10) şi recreaţiunea unui nou pământ (2 Petru 3,13; Apoc. 21,1).
2 Petru 2,9: "Domnul ştie să . păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii"
Apoc. 20,9-10: "Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă unde este fiara şi proorocul mincinos."
2 Petru 3,13: "Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea."
Apoc. 21,1: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou."
Deci convingerea lui Petru era foarte clară: Dumnezeu va pedepsi pe cei nelegiuiţi în intervalul de timp numit "ziua judecăţii" în care vor fi parcurse cele trei faze ale oricărei judecăţi, anume cercetare, sentinţă şi execuţie.
Ce fel de iaz?
În ceea ce priveşte natura iazului de foc, acesta este prefigurat şi asemănat cu focul cu care au fost nimicite Sodoma şi Gomora.
2 Petru 2,6: "Dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire."
Apostolul Pavel, vorbind la modul general Corintenilor, este convins că: "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor" (1 Corinteni 10,11).
Însuşi Domnul Isus, vorbind despre evenimentle finale, ne trimite la cele ce s-au întâmplat la Sodoma: "Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului" (Luca 17,28-30).
Să vedem ce s-a întâmplat atunci:
Geneza 19,13: "Căci avem să nimicim locul acesta, .ne-a trimis Domnul ca să-l nimicim".
Geneza 19,24: "Atunci Domnul a făcut ca să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer".
Geneza 19,25: "A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ"
Almanahul Ramuri ne spune că savanţii sovietici au găsit incluziuni radioactive în nisipurile de la Marea Moartă. De unde au apărut aceste incluziuni radioactive, pentru că în regiune nu a existat şi nu există vreun reactor nuclear şi nu a fost explodată nici o bombă atomică sau vreo încărcătură nucleară. Tot savanţii sovietici sunt cei care au dezlegat enigma. Ei au ajuns la singura concluzie posibilă, că este vorba despre legenda biblică cu Sodoma şi Gomora, care au fost distruse de nişte astronauţi veniţi din cosmos pentru cercetări, şi care la plecare au distrus aceste cetăţi folosind explozii nucleare.
În descrierea evenimentului ce a avut loc la Sodoma şi Gomora, Biblia menţionează anumite detalii pe care noi cei din "epoca nucleară" - adică de la explozia bombei de la Hiroşima - le cunoaştem foarte bine.
Geneza 19,17: ".să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie, scapă la munte, ca să nu pieri." Adică exact aceleaşi sfaturi care se dau astăzi oamenilor pentru a încerca să se apere în cazul unui atac nuclear. Privirea la explozie produce orbirea, iar pentru evitarea suflului exploziei se recomandă adăpostirea în spatele unor obstacole naturale (munţi) sau construite. Soţia lui Lot, care a nesocotit sfatul îngerilor, şi s-a oprit pentru a privi înapoi, a fost probabil orbită de lumina exploziei şi apoi lovită de vijelia exploziei care transporta sarea din excavarea solului, şi apoi chiar acoperită cu un strat de sare.
Geneza 19,25: "A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată Câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ".
Geneza 19,28: ".a văzut (Avraam) ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor".
Este de remarcat folosirea în limbajul biblic a unor termeni similari, care indiferent de limba în care a fost scrisă sau de traducere, exprimă acelaşi lucru: o distrugere deosebită numită nimicire, pieire, sau prăpădire.
Geneza 19,29: "Când a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei, . şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa."
Genesa 19,19: ". dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul şi voi pieri".
"Să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul"
Citind textele de mai sus, nu putem să nu ne ducem cu gândul la evenimentele finale descrise de Ioan în Apocalipsa sau apostolul Pavel în epistola sa către Tesaloniceni:
1 Tesaloniceni 5,3: "Când vor zice 'Pace şi linişte' atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare".
Apoc. 11,18: "Neamurile se mâniaseră, dar a venit vremea . să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul".
Aceasta înseamnă că oamenii sunt capabili să prăpădească pământul. Prin descoperirea bombei atomice oamenii sunt capabili să distrugă mediul natural al planetei noastre (atmosfera, pământul şi marea). Prin uriaşele arsenale atomice pe care omenirea le deţine, ea poate distruge de mai multe ori chiar planeta noastră.
Isaia 30,30: "Şi Domnul va face să răsune glasul lui măreţ, Î-şi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină."
Isaia 30,33: "Căci de multă vreme este pregătit un rug , gătit şi pentru Împărat; adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă."
Oamenii vor distruge pământul şi actuala civilizaţie prin folosirea armamentului nuclear pe care şi l-au fabricat şi care aşteaptă asemenea unui rug gata format, scânteia aprinderii lui.
Ieremia 2,19: "Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta".
Psalmul 94,23: "El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici."
Apoc. 17,17: "Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui; să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu."
Deci dacă oameni necredincioşi vor aduce la îndeplinire planul Lui Dumnezeu, ei vor acţiona cu armele pe care ei le deţin, adică vor folosi în final armamentul nuclear. Ei vor începe cu folosirea armamentului clasic modernizat şi vor sfârşi prin folosirea armamentului nuclear.
"Când vor zice 'Pace şi linişte!' atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei"
Apoc. 7,1-3: "După aceea am văzut patru îngeri . . Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger . . El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea zicând; 'Nu vătămaţi pământul , nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!'" Acesta este timpul de pace pe care noi îl trăim. Celor patru îngeri le-a fost dat să vatăme pământul şi marea dacă ei ar fi dat drumul vânturilor pe care le ţineau. Vânturile sunt războaie, care în era noastră nucleară au posibilitatea reală de a vătăma mediul înconjurător şi vegetaţia (pământul, marea şi copacii).
A fost realizată o pace a teroarei. Marile super-puteri nucleare şi-au dat seama că declanşarea unui război nuclear ar duce la distrugerea planetei în întregimea ei şi deci nu ar rezolva nici una din problemele disputate.
Apoc. 9,13-15: "Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea care avea trâmbiţa; 'Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!' Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi." Trâmbiţa a şasea va intra în acţiune numai după ce în cadrul trâmbiţei a cincea s-a ajuns la apariţia lui "Abadon" sau "Apolion" care înseamnă în greacă şi ebraică acelaşi lucru: "Nimicitorul". Odată apărut "Nimicitorul", glasul din cele patru coarne ale altarului din cer, care este glasul îngerului care deţine controlul asupra focului (Apoc.14,18), va aviza declanşarea trâmbiţei a şasea. Această trâmbiţă este în legătură cu plaga a şasea şi războiul de la Armaghedon care va începe cu folosirea armamentului clasic modern, şi care se va termina cu declanşarea armamentului nuclear adică cu iazul de foc de la venirea Domnului şi începutul mileniului.
Înainte de venirea Domnului Isus, nu se va declanşa războiul nuclear, adică iazul de foc, pentru că atunci pământul ar fi găsit pustiu şi gol.
Apoc. 1,9: "Iată El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea . . Şi seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!" Aceasta înseamnă că la venirea Domnului pământul nu va fi un pustiu nuclear ci va fi populat de oameni. Dar nu înseamnă că până atunci nu vor putea avea loc atacuri teroriste limitate cu încărcături nucleare sau lovituri tactice cu încărcături nucleare mici.
Din textele prezentate mai sus reiese în mod cum nu se mai poate mai clar că focul despre care ne vorbeşte Biblia numindu-l "iazul de foc", va fi de natură nucleară. Primul iaz de foc va fi aprins de oameni la venirea Domnului. Al doilea iaz de foc de la sfârşitul mileniului va fi aprins de Dumnezeu .
Care sunt avantajele doctrinale ale acestei noi linii de gândire ?
Aceasta explică multe lucruri care până acum erau oarecum ne-explicabile şi răspunde coerent, practic şi ştiinţific la multe întrebări care până acum rămâneau fără un răspuns temeinic. Iată câteva dintre ele:
De ce creştinismul prin Domnul Isus promite revenirea lui Isus pentru a lua cu El la cer pe credincioşi? De ce Domnul Isus nu rămâne pe pământ la revenirea Sa pentru a face judecata şi pentru a-şi aşeza împărăţia Sa? De ce trebuie să treacă o mie de ani şi abia atunci să coboare pe pământ ?
Pământul va fi pustiit de urgia radioactivă a exploziilor armamentului nuclear pe care oamenii le-au produs.Va trebui să treacă o mie de ani pentru ca pământul sa poată avea din nou condiţiile de mediu pentru viaţă a oamenilor ce vor fi înviaţi pentru judecata finală.
De ce la a doua Sa venire Domnul Isus nu va coborâ pe pământ ci va rămâne în văzduh, adică în atmosfera terestră?
Domnul Isus nu vine pe acest pământ populat aproape în întregime de oameni necredincioşi pentru a interveni în rezolvarea disputelor lor. El vine doar pentru a-şi salva rămăşiţa de oameni credincioşi adevărului, care au făcut legământ cu El, şi care prin profesarea adevărului şi-au transformat caracterele devenind asemănători cu El. Dumnezeu a dat omului de la început voinţa liberă de alegere şi va respecta alegerea pe care oamenii au făcut-o. Dar deoarece ca urmare a mijlocirii Sale, Dumnezeu I-a acordat dreptul de a fi Împăratul peste împărăţia omenească împreună cu puterea şi slava de împărat, Domnul Isus vine ca să-şi salveze pe aceia care L-au ales pe El ca Domn şi Împărat.
Astfel toţi membrii împărăţiei Sale vor fi luaţi de pe acest pământ. Cei care au adormit somnul morţii, vor fi înviaţi, iar cei care sunt în viaţă vor fi transformaţi primind trupuri nesupuse putrezirii, şi împreună vor întâmpina pe Domnul în văzduh (1 Corinteni 15,51-52; 1 Tesaloniceni 4,15-17). Aceasta pentru că cei care sunt rămăşiţa în viaţă sunt în primejdia de a fi omorâţi prin decretul de moarte (Apoc.13,15) şi pentru că omenirea este în pragul sinuciderii ei, având cuţitul într-o mână, şi fiind cu degetul celeilalte mâini pe butonul declanşării dezastrului atomic nuclear (Apoc. 16,14-16; Apoc. 11,19).
În timp ce oamenii prin elitele lor militare sunt adunaţi pentru război în Orientul Apropiat (Armaghedon), are loc apariţia Domnului Isus cu toţi îngerii Săi, apropiindu-se de pământ cel mai mult în regiunea Orientului Apropiat (Palestina), adică de acolo de unde S-a înălţat la cer. Cei necredincioşi probabil vor considera venirea Domnului Isus ca fiind o invazie de extratereştrii care vin să cucerească pământul şi vor întâmpina cu foc alaiul ceresc. Domnul Isus însă nu va răspunde cu foc, pentru că nu acesta este scopul venirii Sale.
De fapt, Domnul nu a fost de găsit în foc nici pe vremea lui Ilie, cu toate că Ilie prin rugăciune a făcut să cadă foc din cer înaintea oamenilor. Ilie este oarecum un prototip al rămăşiţei de la sfârşit (1 Regi 19,11-12).
De ce oamenii din ultima generaţie, şi care vor fi în număr de multe miliarde, vor fi omorâţi de două ori, odată la venirea lui Isus, şi apoi vor fi înviaţi după o mie de ani pentru a fi din nou omorâţi. Poate fi acesta un Dumnezeu drept, care îi omoară pe oameni de două ori pentru aceleaşi păcate ?
Nu, nicidecum! Dumnezeu nu-i va omorâ de două ori pe cei din ultima generaţie. Nu Dumnezeu este vinovat pentru nebunescul arsenal nuclear pe care oamenii şi l-au construit, şi cu atât mai mult nu Dumnezeu va apăsa pe detonatoarele care vor produce dezastrul nuclear al iazului de foc. Primul iaz de foc va fi produs de către oameni şi va fi declanşat de oameni. Acest fapt reiese chiar din descrierea viziunii redată în Apoc.19,20: "Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins, proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă." Din text nu reiese că iazul de foc este realizat de Dumnezeu, aşa cum reiese clar acest lucru atunci când este descris cel de al doilea iaz de foc de la sfârşitul mileniului în Apoc 20,9-10: "Din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă."
Pentru binele şi fericirea întregului Univers, Dumnezeu va trebui să facă o judecată şi va trebui să nimicească păcatul şi pe cei care sunt de partea păcatului. Această lucrare pe care Dumnezeu în dreptatea cârmuirii Sale va trebui să o săvârşească, va fi o "lucrare străină" de firea şi caracterul Său care este iubire.
Organizaţia Martorilor lui Iehova, cât şi unele biserici creştine, consideră perioada de timp a celor o mie de ani, ca fiind o perioadă de pace universală şi de înflorire a pământului. De ce Adventiştii de Ziua Şaptea susţin că timp de o mie de ani pământul va fi pustiu şi gol ?
Capitolul 20 din Apocalipsa, care vorbeşte despre mileniu, este redat de Apostolul Ioan în termeni metaforici, ca urmare a descrierii unor viziuni în care se foloseşte limbajul metaforic cu care Ioan era deja familiarizat. Lanţul mare pe care îngerul îl ţinea şi cu care Balaurul a fost legat pentru o mie de ani, este lanţul evenimentelor catastrofale care sunt înlănţuite între ele strângându-se în jurul balaurului pentru ca apoi lacătul să fie încuiat cu cheia pe care îngerul o ţinea în mână.
Dumnezeu este la cârma Universului controlând prin îngerii săi tot ce se întâmplă pe pământul nostru. Prin evenimentele catastrofale pe care oamenii în ura lor satanică le-au declanşat, s-a ajuns la nimicirea oricărei forme de viaţă , pământul devenind pustiu şi gol ca înainte de creaţiune. Genesa 1,2: "Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric." Toţi oamenii fiind morţi, Satana nu mai are pe cine ispiti sau înşela, şi el este astfel legat în activitatea lui. Înţelegerea faptul, că legarea lui înseamnă moartea tuturor oamenilor de pe pământ, este demonstrată de versetele care urmează mai jos în cap. 20 vers. 7-8: "Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile". Vers. 5: "Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani."
Pentru a înţelege corect Biblia, ştim cu toţii că trebuie să apelăm şi la alte texte care vorbesc despre aceleaşi lucruri. Profetul Ţefania în cap. 1 vorbeşte foarte clar despre evenimentele finale ale omenirii. Ţefania 1,15: "Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime." Ţefania 1,2: "Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul." Atunci când este adus în discuţie acest text din care reiese nimicirea totală de la sfârşit, Martorii lui Iehova spun că această nimicire totală se referă nu la distrugerea finală ci la distrugerea care a avut loc la potop.
Textul care urmează, versetul 3, nu ne permite această interpretare: "Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire, şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul." Este cum nu se poate mai clar că nu este vorba despre potop, pentru că la potop nu au fost nimiciţi peştii mării şi profetul Ţefania a trăit cu mult timp după potop. Şi de fapt nici nu sunt acestea cuvintele profetului Ţefania ci ale Domnului, care doreşte să să se ştie bine că în ziua aceea de necaz şi groază se va produce o nimicire totală a omenirii şi chiar şi a faunei terestre şi a vieţuitoarelor din apă. Paragraful nu poate fi cu referire la Palestina sau o altă ţară din regiune, pentru că se specifică "de pe faţa pământului". Este de fapt o nimicire a creaţiunii lui Dumnezeu.
Nimicirea totală a pământului şi a vieţii de pe acesta era considerată ca fiind imposibilă. Cine ar putea să omoare pe toţi oamenii de pe pământ deodată, toate animalele şi păsările de pe pământ deodată şi mai cu seamă toate vieţuitoarele apelor şi a oceanului planetar deodată? Cele şapte plăgi de la sfârşit, şi chiar şi ultima cu marele cutremure şi cu grindina catastrofală nemaipomenit de mare, nu vor putea fi capabile să distrugă ultima pereche de oameni, de animale sau păsări şi cu atât mai puţin de vieţuitoare acvatice care nu sunt prea vulnerabile la cutremure şi la grindină, ori cât de mare ar fi ea. Dacă numai o pereche de oameni ar scăpa nevătămaţi atunci perpetuarea şi repopularea pământului ar fi posibilă. Doar Dumnezeu poate distruge totul şi cu desăvârşire, dar poate un Dumnezeu Creator şi iubitor să-Şi distrugă cu desăvârşire creaţiunea Sa?
Răspunsul este "Nu!" Aşa cum am spus şi mai sus, Dumnezeu nu-Şi va distruge propria Sa creaţiune. Dacă Dumnezeu ar intenţiona acest lucru, atunci El ar putea distruge chiar planeta noastră şi tot sistemul nostru solar într-o clipă. Dar El nu va şterge din univers sistemul nostru solar şi pământul ci doar păcatul şi urmele lui. Cu atât mai mult nu va face acest lucru la a doua Sa venire, care are ca scop declarat salvarea rămăşiţei aflată în primejdie de moarte şi luarea cu El la cer a celor credincioşi din toate timpurile.
Ioan 14,1-3: "Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. . Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi."
Dacă Dumnezeu ar fi intenţionat ştergerea sistemului nostru solar, atunci aceasta ar fi ocazia cea mai potrivită, întrucât sfinţii sunt cu toţii luaţi la cer. Că pământul şi sistemul solar vor rămâne aşa cum au fost create de Dumnezeu, reiese din însuşi faptul că se vorbeşte de o mie de ani, adică de o mie de rotaţii ale pământului în jurul soarelui. După o mie de ani pământul va fi curăţit de păcat şi reînoit. Apoc 21,1-5: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou (kainos = înoit ) . . Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis 'Iată Eu fac toate lucrurile noi' Şi a adăugat: 'Scrie, fiindcă aceste lucruri sunt vrednice de crezut şi adevărate'".
Dacă prin cele şapte plăgi pământul va fi pustiit de viaţă, cum se face că în Apoc. 16,21, deci după consumarea tuturor plăgilor, mai sunt totuşi oameni care vor huli pe Dumnezeu din pricina ultimei plăgi ?
Biblia are perfectă dreptate atunci când ne spune că vor mai fi oameni care vor huli pe Dumnezeu din pricina grindinei din plaga a şaptea. Căderea unei grindine de mărime nemaiîntâlnită în istorie ar putea fi explicată ştiinţific foarte plauzibil, dacă considerăm recurgerea la armamentul nuclear al oamenilor. Multe din ogivele nucleare transportate de rachetele intercontinentale ar putea fi deturnate în ocean producând nu numai distrugerea faunei acvatice, ci şi evaporarea simultană a unor uriaşe cantităţi de vapori de apă, care venind în contact cu temperaturile foarte scăzute ale vidului cosmic ar produce grindina de mari dimensiuni. Multe din ogivele nucleare ale rachetelor intercontinentale vor fi întâmpinate de sistemul de apărare anti-rachetă, producând explozia lor în atmosfera terestră sau în cosmos, care va face ca atmosfera terestră să fie exfoliată aşa cum ne spune Apoc. 6,14: "Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul". Aceasta va produce pe pământ ceea ce oamenii de astăzi numesc iarna nucleară sau atomică.
Faptul că vor mai fi oameni pe pământ chiar după declanşarea războiului nuclear şi realizarea iazului de foc despre care vorbeşte Biblia în Apoc. 19,20, rezultă cu claritate din relatările capitolului 18 din Apocalipsa, versetele 9,10,15,17,18 unde se spune că anumite categorii de oameni numiţi, împăraţii pământului, negustorii pământului cât şi transportatorii pe mare, "vor vedea fumul arderii ei" (a cetăţii celei mari) şi "vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei". Din relatările Bibliei înţelegem că vor fi aruncate în iazul de foc fiara şi proorocul mincinos, adică Europa şi America de nord, iar "ceilalţi", partea răsăriteană adică partea totalitară cât şi lumea a treia vor fi şi ei ucişi ca urmare a radioactivităţii pe măsură ce smogul radioactiv ajunge la ei.
Distrugerea "Cetăţii celei mari" (Europa) va fi năpraznică. Apoc18,10.19: "Într-o clipă ţi-a venit judecata!" şi "într-o clipă ai fost prefăcută într-un pustiu". Rapiditatea cu care va fi distrusă Cetatea cea mare poate fi explicată numai dacă admitem că această distrugere va fi de natură atomică, nucleară. Dacă această distrugere ar fi făcută de Dumnezeu, atunci ne-am putea întreba, de ce nu sunt distruşi deodată toţi oamenii de pe suprafaţa pământului? Dumnezeu are capacitatea de a face deodată acest lucru. Dar pentru că aceasta este făcută de oameni, aceştia nu au această capacitate. Se are în vedere cine va arunca primul . dar nici cel ce va arunca primul nu va scăpa ci va suporta consecinţele fatale care vor duce la pustiirea pământului. Apoc.18,19: "ai fost prefăcută într-un pustiu".
Astfel, chiar dacă oamenii s-ar ascunde în peşterile munţilor pentru a scăpa de grindina finală, chiar dacă s-ar ascunde în submarine propulsate nuclear pentru a scăpa de grindină şi cutremure, chiar dacă s-ar ascunde în buncăre anti-atomice cu provizii alimentare pentru zeci sau sute de ani cu energie calorică necesară pentru a face faţă iernii atomice sau aer condiţionat pentru sute de ani, ei tot nu ar putea supravieţui dezastrului nuclear final pentru că ar îmbătrâni, nu ar mai putea procreea şi ar trebui să moară de bătrâneţe.
De fapt toate cele comentate mai sus sunt doar rezultatul unui studiu deductiv al profeţiilor apocaliptice care nu urmăresc să fie un manual de predicţie asupra sfârşitului planetei noastre. Apocalipsa ca şi toate profeţiile lui Daniel vizează soarta poporului lui Dumnezeu, a Bisericii Sale pe acest pământ. Şi vorbind despre aceasta, profeţiile explică cadrul istoric necesar pentru a ne face să înţelegem conjuctural soarta Bisericii. Sunt amintite tangenţial fragmente ale istoriei universale, şi deci nu ne putem aştepta de la profeţiile biblice ca ele să fie un manual de istorie universală.
Descoperind care va fi în final soarta Bisericii decăzute de la adevăr, Ioan vede cum va fi judecată Biserica, adică femeia desfrânată, şi prin cine va lucra Dumnezeu executarea sentinţei. Apoc.17,16.12.13: ne spune că: "Cele zece coarne, pe care le-ai văzut (.sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaş gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.) şi fiara, vor urâ pe desfrânată, o vor pustii, şi o vor lăsa goală, carnea ei o vor mânca, şi o vor arde cu foc". Acelaş lucru ne spune Apoc. 18,8: "Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei; moartea tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc pentru că Domnul Dumnezeu care a judecat-o este tare."
Citind cu atenţie textele de mai sus, ne-am putea desigur întreba: cum poate fi carnea femeii desfrânate, care a fost deja mâncată de către fiară, să mai fie arsă în foc? Probabil se vor grăbi să spună unii, este o greşală de redactare a textului care ar fi trebuit să menţioneze că o vor arde cu foc, şi o vor mânca. Şi totuş textul este formulat foarte corect. Dumnezeu urmărind până la capăt soarta femeii desfrânate, ne spune şi ce se va întâmpla cu carnea care a fost mâncată de către fiară. Fiara ( Apoc.13,3; Apoc.16,13; Apoc. 19,20) sau coarnele (Apoc. 17,12-13) vor fi şi ele arse în foc. Deci carnea femeii va fi arsă odată cu arderea fiarei care a devorat-o.
Cetatea cea mare nu va mai fi de găsit nici chiar după ce a fost devorată, pentrucă va fi arsă de tot în foc. Apoc 18,21: "Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit." Despre distrugerea şi arderea cetăţii celei mari profeţia ne spune că va fi efectuată în mod subit, inopinat şi năpraznic. (Apoc.18,10.19: "într-o clipă" sau Apoc.18,17:"Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!") Timpul de un ceas pe care îl menţionează versetul 17 se poate referi la perioada de "un ceas" menţionată în Apoc. 17,12 , adică la perioada scurtă de cca 15 zile (o zi profetică = un an calendaristic de 360 zile, un ceas profetic = 15 zile calendaristice, adică 360 zile împărţit la 24 = 15 zile ), perioadă în care femeia va fi judecată ca urmare a primiri puterii totalitare sau împărăteşti de către cele zece coarne ale fiarei.
Această nouă definire a interpretării iazului de foc, ne poate ajuta să înţelegem mai corect alte pasaje ale Apocalipsei care până acum nu erau suficient de bine înţelese ?
Desigur, şi în fond aceasta poate fi dovada veridicităţii acestei interpretări. Orice nouă interpretare a unui pasaj vizionar trebuie să se încadreze în tabloul vizionar existent şi să aducă un plus de claritate acestuia. Dacă prin noutatea sa explicativă, această interpretare nu se încadrează în nici unul din pasajele existente, bine înţelese până acum, aceasta trebuie să fie deocamdată reţinută, în aşteptarea unor redefiniri ulterioare care asociindu-se cu acesta să-i determine includerea în interpretarea tabloul vizionar total. În cazul nostru, am putea să remarcăm încă cel puţin două coincidenţe explicative, aceea din Apoc. 8,3-5 şi Apoc.14,18.
Paragraful din Apoc. 8,3-5 intervine în contextul ruperii peceţii a şaptea, care are ca urmare tăcerea din cer de aproape o jumătate de ceas (Apoc. 8,1-3). Pe timpul acestei tăceri, care este considerată de toţi interpreţii adventişti cunoscuţi de mine, ca fiind timpul în care Domnul Isus împreună cu toţi îngerii Săi se îndreaptă spre pământ, Ioan care se afla răpit în viziune în ceruri notează două schimbări ale tabloului vizionar: vede cum celor şapte îngeri care "stau înaintea lui Dumnezeu" "li s-au dat şapte trâmbiţi" şi vede de asemenea, venirea unui "alt înger care s-a oprit în faţa altarului, cu o cadelniţă de aur în mână. I s-a dat tămâie multă, ca să o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunele tuturor sfinţilor. Apoi îngerul a luat cadelniţa , a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ." (Vezi comentariul din lucrarea mea Cele şapte trâmbiţi.)
Tămâia despre care se spune că a fost dată îngerului cu cădelniţa, este posibil să fie din partea celor 24 de bătrâni, pe care Ioan i-a văzut încă de la începutul viziunii sale din cer, stând împrejurul Scaunului de domnie (Apoc. 4,4), şi având "potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunele sfinţilor"(Apoc. 5,8). Domnul Isus, care a primit puterea împărătească, şi care se îndreaptă urmat de alaiul Său împărătesc spre pământ pentru a-Şi salva poporul Său aflat pe pământ în mare strâmtorare şi primejdie de moarte, a rânduit un înger care pe timpul acesta scurt de aproape o jumătate de ceas, să ţină legătura rugăciunilor sfinţilor cu Dumnezeu. În acest moment de mare criză, sfinţii mai mult poate ca oricând, au nevoie ca rugăciunile lor să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Atunci când Domnul Isus a ajuns în atmosfera terestră şi sfinţii sunt salvaţi, rugăciunele lor vor înceta pentru că ei sunt împreună cu Domnul Isus. Atunci probabil îngerul "a luat cadelniţa, a umplut-o cu focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ".
Focul a fost acela care a putut mistui firea pământească, prefigurată prin lemnul copacilor care cresc pe pământ şi care vor putrezi sau se vor lăsa a fi transformaţi în tăciuni. Tăciunii aprinşi (Zaharia 3,2) vor putea ajunge înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunele lor, simbolizate prin fumul de tămâie frumos mirositoare care este primit de Dumnezeu. Aceia care au dispreţuit harul lui Dumnezeu şi nu s-au lăsat mistuiţi de focul Duhului Sfânt pe altarul lui Dumnezeu, vor fi mistuiţi de focul iazului de foc.
Probabil că în administrarea cerului sunt rânduite diferite responsabilităţi pentru anumite sectoare de activitate. Tot aşa, şi noi oamenii a trebuit să facem în cadrul administraţiilor noastre statale, diferite ministere. Acestea coordonează toate activităţile care au legătură cu obiectul responsabilităţii lor. În Apoc.16,5 este numit "îngerul apelor", iar în Apoc.14,18, "îngerul care are stăpânire asupra focului". Aruncarea pe pământ a focului, în cazul nostru, poate semnifica aprobarea îngerului care coordonează evenimentele finale de pe pământ care au legătură cu focul.
Acum putem înţelege mult mai bine de ce Apoc. 14,18 ne vorbeşte despre intervenţia îngerului care are stăpânire asupra focului şi care a ieşit din altar. Acest înger "a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit 'Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi'" Culegerea strugurilor viei este pusă în paralelă cu secerişul holdei. Dacă în cazul secerişului am considerat că înseamnă desprinderea definitivă şi irevocabilă a spicelor de rădăcinele lor pământeşti şi simbolizează sigilarea finală a sfinţilor aflaţi în viaţă la venirea Domnului, culegerea strugurilor viei pământului (Isaia 5) poate semnifica sigilarea celor necredincioşi cu semnul fiarei.
Mai departe, textul ne spune că strugurii viei pământului au fost aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu, care urmează să fie călcat în picioare afară din cetate. Aşa cum comentam chiar şi în cadrul acestei lucrări, călcarea în teasc, din care va curge sânge, înseamnă declanşarea conflictului de la Armaghedon care va începe cu armament clasic ultra-modern provocând un mare măcel uman, şi va continua cu recurgerea în disperare de cauză şi inconştienţă totală, iresponsabilă şi necontrolată, la folosirea arsenalului nuclear, provocând iazul de foc. Iată deci de ce este menţionat şi implicat în acest pasaj, îngerul care are stăpânire asupra focului.O altă explicaţie, în ceia ce priveşte menţionarea cu această ocazie (a desfăşurării evenimentelor finale), a îngerului care are stăpânire asupra focului şi care iese din altar, este greu de găsit.
O ultimă întrebare, pe care cineva dintre fraţii noştri de credinţă, dintr-un înţelept simţ conservator ar putea să o pună ar fi aceasta: cu ce ne ajută în mod practic în viaţa noastră de credinţă, această nouă înţelegere şi interpretare a naturii şi producerii iazului de foc din evenimentele finale? Nu ar fi mai bine să rămânem la ceea ce am înţeles până acum, iar acolo unde nu am înţeles să avem credinţă că Dumnezeu le ştie pe toate?
Pentru a fi credibili, trebuie să gândim în termenii descoperirilor actuale. Ca susţinători ai Bibliei avem toate şansele de a fi consideraţi anacronici şi rămaşi în urmă. Omul modern totdeauna a avut sentimentul superiorităţii în discuţiile cu cei credincioşi pe care i-a tratat ca pe nişte retrograzi sau în cel mai bun caz, ca pe nişte oameni neinformaţi la zi. Aceasta este în definitiv treaba lor, noi însă nu trebuie să fim pentru ei pietre de poticnire. Totdeauna adevărata religie a fost în perfect acord cu adevărata ştiinţă, iar falsa religie a fost în perfect acord cu falsa ştiinţă. Oferind celor credincioşi din alte religii sau celor necredincioşi, un răspuns logic, textual, raţional, şi care ţine pasul cu realităţile din jurul nostru, vom da posibilitatea ca Duhul Sfânt să poată lucra cu putere la inimile acestor oameni. Noi pentru aceasta suntem trimişi în lume. Să ne ferească Dumnezeu ca prin comoditatea de a nu studia, sau prin lipsa noastră de judicioasă flexibilitate să devenim pietre de poticnire pentru alţii.
Biserica lui Dumnezeu, poporul Său aşteptător al revenirii Sale, adică aceia care sunt chemaţi să pregătească calea revenirii Domnului Isus, trebuie să cunoască cât mai exact timpul profetic în care se află. Necunoscând timpul profetic în care se află, ei nu vor face pregătirea pe care acest timp o pretinde de la ei. Timpul profetic în care noi trăim este cel descris în Apoc. 7,1-3, în care cei patru îngeri ţin cele patru vânturi pentru a se putea face sigilarea. Fără sigilarea finală nu este posibilă, Ploaia Tîrzie, fără Ploaia Târzie nu se poate face Marea Strigare pentru a se putea termina sigilarea. Fără terminarea sigilării nu se poate închide timpul de har. Fără închiderea timpului de har Domnul Isus nu poate reveni. Iată cum prin o naivă inconştienţă a timpului în care trăim şi a datoriei pe care o avem noi faţă de acesta, putem ţine pe loc planul de mântuire şi venirea Domnului.
Cunoscând bine acest timp, reiese că datoria noastră prioritară în acest moment este de a cere de la Dumnezeu binecuvântarea Duhului Sfânt prin care să obţinem biruinţa totală, definitivă şi permanentă asupra păcatului, pentru a putea primi sigilarea finală şi pentru a putea avea loc marea strigare care va face ca pământul să se lumineze de slava lui Dumnezeu. Câţi dintre noi ne rugăm zilnic pentru această biruinţă, câţi dintre noi ne autoverificăm zilnic dacă mai avem încă păcate în viaţa noastră de zi cu zi, conştienţi fiind că Duhul Sfânt nu va admite ca să fie sigilat un vas care mai este încă mânjit de păcat.
De altfel, mulţi dintre noi, nici nu prea cred că se poate trăi o viaţă fără de păcat. Au apărut chiar învăţături, sau precursori doctrinari, care dacă sunt acceptate, conduc la concluzia afirmată sau intimă, că nimeni în afară de Domnul Isus nu a putut şi nici nu va putea trăi o viaţă fără păcat şi că noi nu putem să fim decât doar nişte păcătoşi iertaţi, care vom continua să păcătuim chiar până la arătarea Domnului Isus pe norii cerului. Discuţia pe această temă este destul de lungă şi nu face obiectul temei noastre. Aceia, care nu sunt în clar cu această problemă fundamentală, vor putea foarte uşor să fie amăgiţi de Satana, şi bineînţeles nu vor avea nici o atracţie pentru a cunoaşte timpul profetic în care trăim şi nici pregătirea pe care acesta o necesită. Şi cum ar putea fi cunoscut timpul profetic al zilelor noastre, dacă nu avem o claritate în ceea ce priveşte profeţiile Apocalipsei.
Explicaţiile multor fragmente ale acestor profeţii au rămas îngheţate la nivelul începutului de secol XX, iar marea parte a comentatorilor ce au urmat, au preferat să adopte moda interpretării spirituale, în anumite puncte cheie ale problematicii profeţiilor finale, cum sunt războiul de la Armaghedon, cine sunt cei 144.000, sau chiar despre revenirea Domnului. Astfel conform acestor înterpretări, războiul de la Armaghedon trebuie să fie înţeles ca fiind un război spiritual dintre bine şi rău, adică nu o confruntare militară ci una ideologică. Cei 144.000 sunt doar un număr simbolic ce nu are nimic de a face cu realitatea, iar venirea Domnului este de fapt "venirea împăraţilor din răsărit" etc.
Este un proverb în limba română care spune "Cine s-a fript cu ciorba, va sufla şi în iaurt". Desigur, este foarte bine să nu facem profeţii hazardate, dar aceasta nu înseamnă să lăsăm la o parte împliniri ce au loc sub ochii noştri. Cei care cu adevărat iubesc venirea Domnului, vor iubi studiul profeţiilor, mai ales a celor referitoare le venirea Domnului Isus, chiar dacă uneori se mai fac unele erori de interpretare. Chiar şi oamenii de ştiinţă recurg la anumite ipoteze de lucru care-i va ajuta să ajungă în final la adevărul ştiinţific urmărit. Nimeni dintre geografi nu s-a supărat într-atât pe cei care au desenat primele hărţi ale continentelor, încât descoperind pe ici pe colo unele erori, să le arunce cu totul în coşul de gunoi. Ei s-au folosit de aceste hărţi, pe care apoi le-au corectat, şi numai în felul acesta noi cei de astăzi putem să beneficiem de exactitatea cartografică modernă.
Creştini bisericii primare aşteptau ca revenirea Domnului Isus să aibă loc în timpul generaţiei lor şi se salutau între ei cu salutul "Maranatha", adică Domnul nostru vine. Apostolul Pavel, deşi avea dorinţa fierbinte de a fi în viaţă la venirea Domnului, este conştient că va trebui să treacă la odihnă înainte de acest eveniment măreţ, şi chiar sfătuieşte pe alţii să nu se lase amăgiţi de unele comentarii care considerau că "ziua Domnului ar fi şi venit chiar" (2 Tesaloniceni 2,1-3). El consideră că trebuiau să fie împlinite anumite profeţii, care pe vremea lui nu erau încă împlinite.
Nu cred că apostolul Pavel şi nici creştinii din biserica primară, au gândit că până la venirea Domnului vor mai trece aproape 2000 de ani. Principiul enunţat de Pavel cere din partea credincioşilor entuziaşti să ţină seamă de împlinirea tuturor profeţiilor care trebuie să se împlinească, şi numai după aceea să să se pronunţe cu aproximaţie la venirea Domnului. Domnul Isus ne-a spus clar că nimeni nu ştie nici ziua, nici ceasul venirii Domnului (Matei 24,36). Ceea ce putem noi face este să privim evenimentele din jurul nostru: "Tot aşa şi voi când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi" (Matei 24,33).
Marea dezamăgire de la 1844 a pionierilor Bisericii Advente ar fi putut fi evitată, spunem noi acum, dacă s-ar fi ţinut seama de principiul stabilit de Pavel. Erau o mulţime de profeţii care nu se împliniseră: unirea bisericilor, apariţia comunismului ca stat, unirea Europei, decretul duminical, sigilarea, şi mai ales cele şapte plăgi.
O altă interpretare greşită a fost făcută în legătură cu profeţia referitoare la Apoc. 7,1-3, privitoare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, şi care au fost opriţi pentru a se putea face sigilarea finală. Această perioadă de pace mondială nu putea fi aplicată la timpul înainte de 1945, adică atunci când a fost explodată prima bombă atomică la Hiroşima, şi am intrat în epoca energiei nucleare. Abia atunci omenirea a început să fie capabilă să vatăme cu adevărat pământul şi marea. Cei care au crezut că această perioadă de pace se aplica omenirii la începutul secolului XX s-au înşelat, pentru că rând pe rând s-au aprins două războaie mondiale care au contrazis aplicarea profeţiei din Apoc. 7. Numai cei care acceptă explicaţia generală a iazului de foc nuclear pot avea o coerentă aplicaţie a profeţiei din Apoc 7,1-3.
Ştiind cu precizie că noi ne aflăm acum chiar în acest timp profetic, vom intensifica pregătirea noastră pentru împlinirea pasului următor care este începerea sigilării finale a celor aflaţi în viaţă pe pământ. Ştim că sigilarea va începe cu cei credincioşi (Ezechiel 9,4-6) şi va continua cu toţi cei care vor fi în viaţă, cu închiderea timpului de har şi căderea celor şapte plăgi. Primii care vor fi sigilaţi vor fi cei 144.000, care vor fi iniţiatorii şi promotorii Marei Strigări, ei vor fi primul rod, primul snop, primii care au fost desprinşi de rădăcinele lor lumeşti şi consacraţi pentru a face parte din aceia care î-L vor urma pe Domnul Isus oriunde va merge El, aşa cum cei doisprezece ucenici L-au urmat la începutul lucrării Sale pe acest pământ (12x12x1000 = 144000).
Cea mai mare nevoie a timpului nostru profetic în care trăim este deci biruinţa totală, permanentă şi definitivă asupra păcatului, astfel ca Domnul Isus prin Duhul Său Cel Sfânt să ne poată sigila cu sigilarea finală. Aceia care nu cred că este posibilă o viaţă fără de păcat, nu se vor ruga cu stăruinţă pentru a primi puterea de biruinţă, nu vor fi niciodată pregătiţi pentru încheierea timpului de har şi mai mult, prin atitudinea lor vor sfida, vor ignora puterea lui Dumnezeu care ne-a fost promisă.
Sunt sigur că mulţi dintre D-voastră mai au o întrebare: este studierea profeţiilor o problemă de mântuire ?
Această întrebare este pusă de obicei la terminarea unor discuţii privitoare la subiecte cum ar fi purtarea de podoabe, mâncarea de carne, fumatul, vestimentaţia, muzica uşoară etc, pe care noi le numim într-un cuvânt standarde. Aceeaşi întrebare este pusă şi în ceea ce priveşte studiul profeţiilor. Pot fi considerate acestea ca având importanţă mântuitoare? Răspunsul este acelaşi ca şi în cazul standardelor: nu standardele sau studiul profeţiilor ne vor mântui, pentru că mântuirea se obţine numai prin credinţă. Dar standardele şi studiul profeţiilor ne vor aduce mai repede, mai sigur şi la timp în faţa porţilor Împărăţiei cerurilor. Intrarea pe aceste porţi se va face însă numai prin credinţă.
Este ca şi cum noi vrem să prindem trenul care merge la Cluj. Unii vor prefera un taxi, alţii vor fi nevoiţi să meargă pe jos şi vor lua cu ei o busolă sau o hartă, însă nici taxi-ul, nici busola sau harta nu ne vor duce la gară. Acestea doar ne vor aduce mai sigur şi la timp la ora când trebuie să prindem trenul spre Cluj. Sunt şi unii, care de fapt nici nu sunt prea dornici să prindă trenul de Cluj, ei vor renunţa la taxi, pentru că acesta îi costă ceva, vor renunţa la hartă sau la busolă pentru că sunt cam grele şi au alte bagaje mai importante de dus la care nu pot renunţa, considerând că ei ştiu mai bine drumul, sau că vor întreba pe drum. Oricum, ajungerea la Cluj nu constă nici în taxi, nici în hartă şi busolă. Dacă nu se vor opri pe drum sau dacă nu se vor orienta greşit, ei vor putea ajunge la gară, numai că vor ajunge prea târziu când trenul care putea să-i ducă la Cluj va fi demult plecat.
Satana ştie să joace cartea timpului, şi are foarte mare succes cu foarte mulţi dintre noi, care uităm că suntem oameni muritori şi nu avem la dispoziţie decât un timp foarte limitat al vieţii noastre în care hotărâm mântuirea sau pierderea acesteia. Standardele şi studiul profeţiilor sunt pentru cei sinceri şi doritori de mântuire cu orice preţ din partea lor. De fapt, dacă preţul mântuirii noastre a costat atât de mult încât a fost plătit cu însuşi sângele Domnului Isus, este o blasfemie să negociem cu Dumnezeu asupra minusculului mărunţiş pe care noi trebuie să-l plătim pentru a demonstra că dorim cu adevărat să fim împreună cu Salvatorul nostru.
Melchisedec,
un nume înconjurat de mistere şi legende magice. Este venerat şi
cunoscut în diverse culturi. În Biblie, apare citat de multe ori ca
Regele Salemului, iar în tradiţia evreiască este menţionat în diverse
cărţi cum ar fi Zohar şi Midrash Rabba. Este cunoscut de popoarele
orientale, temut de mongoli şi venerat de lamaşii budişti ai acelor
pământuri. In Mongolia, s-a găsit o surprinzătoare profeţie lăsată de
Melchisedec în anul 1890. Iat-o aici:
Unul
din catrenele vestitului Nostradamus ridica deja numeroase semne de
intrebare pentru cercetatorii romani ai operei acestui teribil profet
al omenirii. Lucrarea lui Vlaicu Ionescu, cel mai cunoscut decriptolog
al lui Nostradamus se pare ca n-a facut lumina in cazul folosirii
numelui tarii nostre "Romainie" in Centurii. In clarviziunea
nostradamiana, cel ce l-a numit in opera sa pe Hitler, ca Hister, a
mentionat in loc de Roumanie, cum ar fi fost in franceza (desi la
vremea aceea statul nostru nu era format), termenul de Romainie, mult
mai aproape de cel de azi - Romania, tot printr-o "eroare" de o litera
inversata, ceea ce era des uzitat de catre astrologul Michele de
Nostredame, cel care a fost cunoscut ulterior ca Nostradamus si care
si-a prevazut chiar ziua mortii. Iata si Centuria V, catrenul 26:
Sursa: agentia.org
Etichete: al treilea razboi mondial, Antihrist, bataie, bravada, curaj, curatire launtrica, Dai vointa iei putere, falsul eroism, foame, foamete, harul Duhului Sfant, Hristos, inchipuire, inchisorile comuniste, increderea in sine, incredintare, lucrare launtrica, mantuire, meditatie duhovniceasca, mila lui Dumnezeu, milostenie, mucenicia virtuala, nenorociri, nevoia de pregatire, pacate, patimi, plans, pocainta, pregatire, pregatirea pentru vremurile din urma, prigoane, puterea pocaintei, razboi mondial, razboiul nevazut, rezistenta, rugaciune, rugaciune pentru ceilalti, salvare, sfarsitul lumii, sfintii inchisorilor, suferinta, umilinta, viata duhovniceasca, vremuri de incercare, vremurile de pe urma, vremurile noastre
// antena3.roPROFETII: IEZERUL DE FOC DESCRIS IN BIBLIE ! RAZBOIUL NUCLEAR , ULTIMA FAZA A WW3 !!
Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti in partea superioara a paginii principale pentru a alege temele abordate de siteul nostru.Deasemenea puteti accesa Arhiva site-ului mergand in partea drapta-jos a pagini principale.
Face parte din solia îngerului al treilea
Apoc.14,9-10: "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, care a zis cu glas tare: 'Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.'"
Deşi acest subiect este neplăcut pentru discuţie şi mai ales pentru predicare, el nu poate fi ignorat datorită faptului că:
a. este cuprins în solia ultimativă a celor trei îngeri.
b. anunţă predicţii de o gravitate deosebită.
c. profeţiile biblice referitoare la sfârşitul civilizaţiei terestre ne vorbesc cu claritate despre o distrugere cu foc a acesteia.
2 Petru 3,10: "Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde.
Apoc. 19,19-20: "Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului cu oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă."
Apoc. 20,20: "Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos."
Câte iazuri?
Sunt anunţate două iazuri de foc la sfârşit:
- unul la revenirea Domnului Isus Hristos şi la începutul mileniului.
- altul la sfârşitul mileniului şi nimicirea lui Satana şi a tuturor celor necredincioşi.
Trebuie deci să facem neapărat, această distincţie cronologică, pentru a înţelege clar evenimentele finale. Vor fi deci două iazuri de foc pe care Biblia le prezice, unul la începutul mileniului, şi altul la sfârşitul mileniului
Apostolul Petru vorbeşte despre primul iaz de foc, în mod deosebit, dar are şi referiri la cel de al doilea iaz de foc:
2 Petru 3,7: "Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi pieire a oamenilor nelegiuiţi".
Ziua de judecată şi pieire este estimată de Petru ca fiind de 1000 de ani :
2 Petru 3,8: "Dar prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru, că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi."
Ziua de judecată şi pieire:
a. Începe cu o aparentă întârziere în împlinirea făgăduinţei venirii Domnului.
2 Petru 3,9: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." În acest timp în ceruri are loc prima fază a judecăţii, judecata de cercetare preadventă.
Apoc. 14, 7: " .căci a sosit ceasul judecăţii Lui."
Se termină cu pieirea sau nimicirea oamenilor nelegiuiţi (2 Petru 2,9; Apoc. 20,9-10) şi recreaţiunea unui nou pământ (2 Petru 3,13; Apoc. 21,1).
2 Petru 2,9: "Domnul ştie să . păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii"
Apoc. 20,9-10: "Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă unde este fiara şi proorocul mincinos."
2 Petru 3,13: "Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea."
Apoc. 21,1: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou."
Deci convingerea lui Petru era foarte clară: Dumnezeu va pedepsi pe cei nelegiuiţi în intervalul de timp numit "ziua judecăţii" în care vor fi parcurse cele trei faze ale oricărei judecăţi, anume cercetare, sentinţă şi execuţie.
Ce fel de iaz?
În ceea ce priveşte natura iazului de foc, acesta este prefigurat şi asemănat cu focul cu care au fost nimicite Sodoma şi Gomora.
2 Petru 2,6: "Dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire."
Apostolul Pavel, vorbind la modul general Corintenilor, este convins că: "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor" (1 Corinteni 10,11).
Însuşi Domnul Isus, vorbind despre evenimentle finale, ne trimite la cele ce s-au întâmplat la Sodoma: "Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului" (Luca 17,28-30).
Să vedem ce s-a întâmplat atunci:
Geneza 19,13: "Căci avem să nimicim locul acesta, .ne-a trimis Domnul ca să-l nimicim".
Geneza 19,24: "Atunci Domnul a făcut ca să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer".
Geneza 19,25: "A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ"
Almanahul Ramuri ne spune că savanţii sovietici au găsit incluziuni radioactive în nisipurile de la Marea Moartă. De unde au apărut aceste incluziuni radioactive, pentru că în regiune nu a existat şi nu există vreun reactor nuclear şi nu a fost explodată nici o bombă atomică sau vreo încărcătură nucleară. Tot savanţii sovietici sunt cei care au dezlegat enigma. Ei au ajuns la singura concluzie posibilă, că este vorba despre legenda biblică cu Sodoma şi Gomora, care au fost distruse de nişte astronauţi veniţi din cosmos pentru cercetări, şi care la plecare au distrus aceste cetăţi folosind explozii nucleare.
În descrierea evenimentului ce a avut loc la Sodoma şi Gomora, Biblia menţionează anumite detalii pe care noi cei din "epoca nucleară" - adică de la explozia bombei de la Hiroşima - le cunoaştem foarte bine.
Geneza 19,17: ".să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie, scapă la munte, ca să nu pieri." Adică exact aceleaşi sfaturi care se dau astăzi oamenilor pentru a încerca să se apere în cazul unui atac nuclear. Privirea la explozie produce orbirea, iar pentru evitarea suflului exploziei se recomandă adăpostirea în spatele unor obstacole naturale (munţi) sau construite. Soţia lui Lot, care a nesocotit sfatul îngerilor, şi s-a oprit pentru a privi înapoi, a fost probabil orbită de lumina exploziei şi apoi lovită de vijelia exploziei care transporta sarea din excavarea solului, şi apoi chiar acoperită cu un strat de sare.
Geneza 19,25: "A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată Câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ".
Geneza 19,28: ".a văzut (Avraam) ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor".
Este de remarcat folosirea în limbajul biblic a unor termeni similari, care indiferent de limba în care a fost scrisă sau de traducere, exprimă acelaşi lucru: o distrugere deosebită numită nimicire, pieire, sau prăpădire.
Geneza 19,29: "Când a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei, . şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa."
Genesa 19,19: ". dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul şi voi pieri".
"Să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul"
Citind textele de mai sus, nu putem să nu ne ducem cu gândul la evenimentele finale descrise de Ioan în Apocalipsa sau apostolul Pavel în epistola sa către Tesaloniceni:
1 Tesaloniceni 5,3: "Când vor zice 'Pace şi linişte' atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare".
Apoc. 11,18: "Neamurile se mâniaseră, dar a venit vremea . să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul".
Aceasta înseamnă că oamenii sunt capabili să prăpădească pământul. Prin descoperirea bombei atomice oamenii sunt capabili să distrugă mediul natural al planetei noastre (atmosfera, pământul şi marea). Prin uriaşele arsenale atomice pe care omenirea le deţine, ea poate distruge de mai multe ori chiar planeta noastră.
Isaia 30,30: "Şi Domnul va face să răsune glasul lui măreţ, Î-şi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină."
Isaia 30,33: "Căci de multă vreme este pregătit un rug , gătit şi pentru Împărat; adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă."
Oamenii vor distruge pământul şi actuala civilizaţie prin folosirea armamentului nuclear pe care şi l-au fabricat şi care aşteaptă asemenea unui rug gata format, scânteia aprinderii lui.
Ieremia 2,19: "Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta".
Psalmul 94,23: "El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici."
Apoc. 17,17: "Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui; să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu."
Deci dacă oameni necredincioşi vor aduce la îndeplinire planul Lui Dumnezeu, ei vor acţiona cu armele pe care ei le deţin, adică vor folosi în final armamentul nuclear. Ei vor începe cu folosirea armamentului clasic modernizat şi vor sfârşi prin folosirea armamentului nuclear.
"Când vor zice 'Pace şi linişte!' atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei"
Apoc. 7,1-3: "După aceea am văzut patru îngeri . . Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger . . El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea zicând; 'Nu vătămaţi pământul , nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!'" Acesta este timpul de pace pe care noi îl trăim. Celor patru îngeri le-a fost dat să vatăme pământul şi marea dacă ei ar fi dat drumul vânturilor pe care le ţineau. Vânturile sunt războaie, care în era noastră nucleară au posibilitatea reală de a vătăma mediul înconjurător şi vegetaţia (pământul, marea şi copacii).
A fost realizată o pace a teroarei. Marile super-puteri nucleare şi-au dat seama că declanşarea unui război nuclear ar duce la distrugerea planetei în întregimea ei şi deci nu ar rezolva nici una din problemele disputate.
Apoc. 9,13-15: "Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea care avea trâmbiţa; 'Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!' Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi." Trâmbiţa a şasea va intra în acţiune numai după ce în cadrul trâmbiţei a cincea s-a ajuns la apariţia lui "Abadon" sau "Apolion" care înseamnă în greacă şi ebraică acelaşi lucru: "Nimicitorul". Odată apărut "Nimicitorul", glasul din cele patru coarne ale altarului din cer, care este glasul îngerului care deţine controlul asupra focului (Apoc.14,18), va aviza declanşarea trâmbiţei a şasea. Această trâmbiţă este în legătură cu plaga a şasea şi războiul de la Armaghedon care va începe cu folosirea armamentului clasic modern, şi care se va termina cu declanşarea armamentului nuclear adică cu iazul de foc de la venirea Domnului şi începutul mileniului.
Înainte de venirea Domnului Isus, nu se va declanşa războiul nuclear, adică iazul de foc, pentru că atunci pământul ar fi găsit pustiu şi gol.
Apoc. 1,9: "Iată El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea . . Şi seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!" Aceasta înseamnă că la venirea Domnului pământul nu va fi un pustiu nuclear ci va fi populat de oameni. Dar nu înseamnă că până atunci nu vor putea avea loc atacuri teroriste limitate cu încărcături nucleare sau lovituri tactice cu încărcături nucleare mici.
Din textele prezentate mai sus reiese în mod cum nu se mai poate mai clar că focul despre care ne vorbeşte Biblia numindu-l "iazul de foc", va fi de natură nucleară. Primul iaz de foc va fi aprins de oameni la venirea Domnului. Al doilea iaz de foc de la sfârşitul mileniului va fi aprins de Dumnezeu .
Care sunt avantajele doctrinale ale acestei noi linii de gândire ?
Aceasta explică multe lucruri care până acum erau oarecum ne-explicabile şi răspunde coerent, practic şi ştiinţific la multe întrebări care până acum rămâneau fără un răspuns temeinic. Iată câteva dintre ele:
De ce creştinismul prin Domnul Isus promite revenirea lui Isus pentru a lua cu El la cer pe credincioşi? De ce Domnul Isus nu rămâne pe pământ la revenirea Sa pentru a face judecata şi pentru a-şi aşeza împărăţia Sa? De ce trebuie să treacă o mie de ani şi abia atunci să coboare pe pământ ?
Pământul va fi pustiit de urgia radioactivă a exploziilor armamentului nuclear pe care oamenii le-au produs.Va trebui să treacă o mie de ani pentru ca pământul sa poată avea din nou condiţiile de mediu pentru viaţă a oamenilor ce vor fi înviaţi pentru judecata finală.
De ce la a doua Sa venire Domnul Isus nu va coborâ pe pământ ci va rămâne în văzduh, adică în atmosfera terestră?
Domnul Isus nu vine pe acest pământ populat aproape în întregime de oameni necredincioşi pentru a interveni în rezolvarea disputelor lor. El vine doar pentru a-şi salva rămăşiţa de oameni credincioşi adevărului, care au făcut legământ cu El, şi care prin profesarea adevărului şi-au transformat caracterele devenind asemănători cu El. Dumnezeu a dat omului de la început voinţa liberă de alegere şi va respecta alegerea pe care oamenii au făcut-o. Dar deoarece ca urmare a mijlocirii Sale, Dumnezeu I-a acordat dreptul de a fi Împăratul peste împărăţia omenească împreună cu puterea şi slava de împărat, Domnul Isus vine ca să-şi salveze pe aceia care L-au ales pe El ca Domn şi Împărat.
Astfel toţi membrii împărăţiei Sale vor fi luaţi de pe acest pământ. Cei care au adormit somnul morţii, vor fi înviaţi, iar cei care sunt în viaţă vor fi transformaţi primind trupuri nesupuse putrezirii, şi împreună vor întâmpina pe Domnul în văzduh (1 Corinteni 15,51-52; 1 Tesaloniceni 4,15-17). Aceasta pentru că cei care sunt rămăşiţa în viaţă sunt în primejdia de a fi omorâţi prin decretul de moarte (Apoc.13,15) şi pentru că omenirea este în pragul sinuciderii ei, având cuţitul într-o mână, şi fiind cu degetul celeilalte mâini pe butonul declanşării dezastrului atomic nuclear (Apoc. 16,14-16; Apoc. 11,19).
În timp ce oamenii prin elitele lor militare sunt adunaţi pentru război în Orientul Apropiat (Armaghedon), are loc apariţia Domnului Isus cu toţi îngerii Săi, apropiindu-se de pământ cel mai mult în regiunea Orientului Apropiat (Palestina), adică de acolo de unde S-a înălţat la cer. Cei necredincioşi probabil vor considera venirea Domnului Isus ca fiind o invazie de extratereştrii care vin să cucerească pământul şi vor întâmpina cu foc alaiul ceresc. Domnul Isus însă nu va răspunde cu foc, pentru că nu acesta este scopul venirii Sale.
De fapt, Domnul nu a fost de găsit în foc nici pe vremea lui Ilie, cu toate că Ilie prin rugăciune a făcut să cadă foc din cer înaintea oamenilor. Ilie este oarecum un prototip al rămăşiţei de la sfârşit (1 Regi 19,11-12).
De ce oamenii din ultima generaţie, şi care vor fi în număr de multe miliarde, vor fi omorâţi de două ori, odată la venirea lui Isus, şi apoi vor fi înviaţi după o mie de ani pentru a fi din nou omorâţi. Poate fi acesta un Dumnezeu drept, care îi omoară pe oameni de două ori pentru aceleaşi păcate ?
Nu, nicidecum! Dumnezeu nu-i va omorâ de două ori pe cei din ultima generaţie. Nu Dumnezeu este vinovat pentru nebunescul arsenal nuclear pe care oamenii şi l-au construit, şi cu atât mai mult nu Dumnezeu va apăsa pe detonatoarele care vor produce dezastrul nuclear al iazului de foc. Primul iaz de foc va fi produs de către oameni şi va fi declanşat de oameni. Acest fapt reiese chiar din descrierea viziunii redată în Apoc.19,20: "Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins, proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă." Din text nu reiese că iazul de foc este realizat de Dumnezeu, aşa cum reiese clar acest lucru atunci când este descris cel de al doilea iaz de foc de la sfârşitul mileniului în Apoc 20,9-10: "Din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă."
Pentru binele şi fericirea întregului Univers, Dumnezeu va trebui să facă o judecată şi va trebui să nimicească păcatul şi pe cei care sunt de partea păcatului. Această lucrare pe care Dumnezeu în dreptatea cârmuirii Sale va trebui să o săvârşească, va fi o "lucrare străină" de firea şi caracterul Său care este iubire.
Organizaţia Martorilor lui Iehova, cât şi unele biserici creştine, consideră perioada de timp a celor o mie de ani, ca fiind o perioadă de pace universală şi de înflorire a pământului. De ce Adventiştii de Ziua Şaptea susţin că timp de o mie de ani pământul va fi pustiu şi gol ?
Capitolul 20 din Apocalipsa, care vorbeşte despre mileniu, este redat de Apostolul Ioan în termeni metaforici, ca urmare a descrierii unor viziuni în care se foloseşte limbajul metaforic cu care Ioan era deja familiarizat. Lanţul mare pe care îngerul îl ţinea şi cu care Balaurul a fost legat pentru o mie de ani, este lanţul evenimentelor catastrofale care sunt înlănţuite între ele strângându-se în jurul balaurului pentru ca apoi lacătul să fie încuiat cu cheia pe care îngerul o ţinea în mână.
Dumnezeu este la cârma Universului controlând prin îngerii săi tot ce se întâmplă pe pământul nostru. Prin evenimentele catastrofale pe care oamenii în ura lor satanică le-au declanşat, s-a ajuns la nimicirea oricărei forme de viaţă , pământul devenind pustiu şi gol ca înainte de creaţiune. Genesa 1,2: "Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric." Toţi oamenii fiind morţi, Satana nu mai are pe cine ispiti sau înşela, şi el este astfel legat în activitatea lui. Înţelegerea faptul, că legarea lui înseamnă moartea tuturor oamenilor de pe pământ, este demonstrată de versetele care urmează mai jos în cap. 20 vers. 7-8: "Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile". Vers. 5: "Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani."
Pentru a înţelege corect Biblia, ştim cu toţii că trebuie să apelăm şi la alte texte care vorbesc despre aceleaşi lucruri. Profetul Ţefania în cap. 1 vorbeşte foarte clar despre evenimentele finale ale omenirii. Ţefania 1,15: "Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime." Ţefania 1,2: "Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul." Atunci când este adus în discuţie acest text din care reiese nimicirea totală de la sfârşit, Martorii lui Iehova spun că această nimicire totală se referă nu la distrugerea finală ci la distrugerea care a avut loc la potop.
Textul care urmează, versetul 3, nu ne permite această interpretare: "Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire, şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul." Este cum nu se poate mai clar că nu este vorba despre potop, pentru că la potop nu au fost nimiciţi peştii mării şi profetul Ţefania a trăit cu mult timp după potop. Şi de fapt nici nu sunt acestea cuvintele profetului Ţefania ci ale Domnului, care doreşte să să se ştie bine că în ziua aceea de necaz şi groază se va produce o nimicire totală a omenirii şi chiar şi a faunei terestre şi a vieţuitoarelor din apă. Paragraful nu poate fi cu referire la Palestina sau o altă ţară din regiune, pentru că se specifică "de pe faţa pământului". Este de fapt o nimicire a creaţiunii lui Dumnezeu.
Nimicirea totală a pământului şi a vieţii de pe acesta era considerată ca fiind imposibilă. Cine ar putea să omoare pe toţi oamenii de pe pământ deodată, toate animalele şi păsările de pe pământ deodată şi mai cu seamă toate vieţuitoarele apelor şi a oceanului planetar deodată? Cele şapte plăgi de la sfârşit, şi chiar şi ultima cu marele cutremure şi cu grindina catastrofală nemaipomenit de mare, nu vor putea fi capabile să distrugă ultima pereche de oameni, de animale sau păsări şi cu atât mai puţin de vieţuitoare acvatice care nu sunt prea vulnerabile la cutremure şi la grindină, ori cât de mare ar fi ea. Dacă numai o pereche de oameni ar scăpa nevătămaţi atunci perpetuarea şi repopularea pământului ar fi posibilă. Doar Dumnezeu poate distruge totul şi cu desăvârşire, dar poate un Dumnezeu Creator şi iubitor să-Şi distrugă cu desăvârşire creaţiunea Sa?
Răspunsul este "Nu!" Aşa cum am spus şi mai sus, Dumnezeu nu-Şi va distruge propria Sa creaţiune. Dacă Dumnezeu ar intenţiona acest lucru, atunci El ar putea distruge chiar planeta noastră şi tot sistemul nostru solar într-o clipă. Dar El nu va şterge din univers sistemul nostru solar şi pământul ci doar păcatul şi urmele lui. Cu atât mai mult nu va face acest lucru la a doua Sa venire, care are ca scop declarat salvarea rămăşiţei aflată în primejdie de moarte şi luarea cu El la cer a celor credincioşi din toate timpurile.
Ioan 14,1-3: "Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. . Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi."
Dacă Dumnezeu ar fi intenţionat ştergerea sistemului nostru solar, atunci aceasta ar fi ocazia cea mai potrivită, întrucât sfinţii sunt cu toţii luaţi la cer. Că pământul şi sistemul solar vor rămâne aşa cum au fost create de Dumnezeu, reiese din însuşi faptul că se vorbeşte de o mie de ani, adică de o mie de rotaţii ale pământului în jurul soarelui. După o mie de ani pământul va fi curăţit de păcat şi reînoit. Apoc 21,1-5: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou (kainos = înoit ) . . Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis 'Iată Eu fac toate lucrurile noi' Şi a adăugat: 'Scrie, fiindcă aceste lucruri sunt vrednice de crezut şi adevărate'".
Dacă prin cele şapte plăgi pământul va fi pustiit de viaţă, cum se face că în Apoc. 16,21, deci după consumarea tuturor plăgilor, mai sunt totuşi oameni care vor huli pe Dumnezeu din pricina ultimei plăgi ?
Biblia are perfectă dreptate atunci când ne spune că vor mai fi oameni care vor huli pe Dumnezeu din pricina grindinei din plaga a şaptea. Căderea unei grindine de mărime nemaiîntâlnită în istorie ar putea fi explicată ştiinţific foarte plauzibil, dacă considerăm recurgerea la armamentul nuclear al oamenilor. Multe din ogivele nucleare transportate de rachetele intercontinentale ar putea fi deturnate în ocean producând nu numai distrugerea faunei acvatice, ci şi evaporarea simultană a unor uriaşe cantităţi de vapori de apă, care venind în contact cu temperaturile foarte scăzute ale vidului cosmic ar produce grindina de mari dimensiuni. Multe din ogivele nucleare ale rachetelor intercontinentale vor fi întâmpinate de sistemul de apărare anti-rachetă, producând explozia lor în atmosfera terestră sau în cosmos, care va face ca atmosfera terestră să fie exfoliată aşa cum ne spune Apoc. 6,14: "Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul". Aceasta va produce pe pământ ceea ce oamenii de astăzi numesc iarna nucleară sau atomică.
Faptul că vor mai fi oameni pe pământ chiar după declanşarea războiului nuclear şi realizarea iazului de foc despre care vorbeşte Biblia în Apoc. 19,20, rezultă cu claritate din relatările capitolului 18 din Apocalipsa, versetele 9,10,15,17,18 unde se spune că anumite categorii de oameni numiţi, împăraţii pământului, negustorii pământului cât şi transportatorii pe mare, "vor vedea fumul arderii ei" (a cetăţii celei mari) şi "vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei". Din relatările Bibliei înţelegem că vor fi aruncate în iazul de foc fiara şi proorocul mincinos, adică Europa şi America de nord, iar "ceilalţi", partea răsăriteană adică partea totalitară cât şi lumea a treia vor fi şi ei ucişi ca urmare a radioactivităţii pe măsură ce smogul radioactiv ajunge la ei.
Distrugerea "Cetăţii celei mari" (Europa) va fi năpraznică. Apoc18,10.19: "Într-o clipă ţi-a venit judecata!" şi "într-o clipă ai fost prefăcută într-un pustiu". Rapiditatea cu care va fi distrusă Cetatea cea mare poate fi explicată numai dacă admitem că această distrugere va fi de natură atomică, nucleară. Dacă această distrugere ar fi făcută de Dumnezeu, atunci ne-am putea întreba, de ce nu sunt distruşi deodată toţi oamenii de pe suprafaţa pământului? Dumnezeu are capacitatea de a face deodată acest lucru. Dar pentru că aceasta este făcută de oameni, aceştia nu au această capacitate. Se are în vedere cine va arunca primul . dar nici cel ce va arunca primul nu va scăpa ci va suporta consecinţele fatale care vor duce la pustiirea pământului. Apoc.18,19: "ai fost prefăcută într-un pustiu".
Astfel, chiar dacă oamenii s-ar ascunde în peşterile munţilor pentru a scăpa de grindina finală, chiar dacă s-ar ascunde în submarine propulsate nuclear pentru a scăpa de grindină şi cutremure, chiar dacă s-ar ascunde în buncăre anti-atomice cu provizii alimentare pentru zeci sau sute de ani cu energie calorică necesară pentru a face faţă iernii atomice sau aer condiţionat pentru sute de ani, ei tot nu ar putea supravieţui dezastrului nuclear final pentru că ar îmbătrâni, nu ar mai putea procreea şi ar trebui să moară de bătrâneţe.
De fapt toate cele comentate mai sus sunt doar rezultatul unui studiu deductiv al profeţiilor apocaliptice care nu urmăresc să fie un manual de predicţie asupra sfârşitului planetei noastre. Apocalipsa ca şi toate profeţiile lui Daniel vizează soarta poporului lui Dumnezeu, a Bisericii Sale pe acest pământ. Şi vorbind despre aceasta, profeţiile explică cadrul istoric necesar pentru a ne face să înţelegem conjuctural soarta Bisericii. Sunt amintite tangenţial fragmente ale istoriei universale, şi deci nu ne putem aştepta de la profeţiile biblice ca ele să fie un manual de istorie universală.
Descoperind care va fi în final soarta Bisericii decăzute de la adevăr, Ioan vede cum va fi judecată Biserica, adică femeia desfrânată, şi prin cine va lucra Dumnezeu executarea sentinţei. Apoc.17,16.12.13: ne spune că: "Cele zece coarne, pe care le-ai văzut (.sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaş gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.) şi fiara, vor urâ pe desfrânată, o vor pustii, şi o vor lăsa goală, carnea ei o vor mânca, şi o vor arde cu foc". Acelaş lucru ne spune Apoc. 18,8: "Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei; moartea tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc pentru că Domnul Dumnezeu care a judecat-o este tare."
Citind cu atenţie textele de mai sus, ne-am putea desigur întreba: cum poate fi carnea femeii desfrânate, care a fost deja mâncată de către fiară, să mai fie arsă în foc? Probabil se vor grăbi să spună unii, este o greşală de redactare a textului care ar fi trebuit să menţioneze că o vor arde cu foc, şi o vor mânca. Şi totuş textul este formulat foarte corect. Dumnezeu urmărind până la capăt soarta femeii desfrânate, ne spune şi ce se va întâmpla cu carnea care a fost mâncată de către fiară. Fiara ( Apoc.13,3; Apoc.16,13; Apoc. 19,20) sau coarnele (Apoc. 17,12-13) vor fi şi ele arse în foc. Deci carnea femeii va fi arsă odată cu arderea fiarei care a devorat-o.
Cetatea cea mare nu va mai fi de găsit nici chiar după ce a fost devorată, pentrucă va fi arsă de tot în foc. Apoc 18,21: "Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit." Despre distrugerea şi arderea cetăţii celei mari profeţia ne spune că va fi efectuată în mod subit, inopinat şi năpraznic. (Apoc.18,10.19: "într-o clipă" sau Apoc.18,17:"Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!") Timpul de un ceas pe care îl menţionează versetul 17 se poate referi la perioada de "un ceas" menţionată în Apoc. 17,12 , adică la perioada scurtă de cca 15 zile (o zi profetică = un an calendaristic de 360 zile, un ceas profetic = 15 zile calendaristice, adică 360 zile împărţit la 24 = 15 zile ), perioadă în care femeia va fi judecată ca urmare a primiri puterii totalitare sau împărăteşti de către cele zece coarne ale fiarei.
Această nouă definire a interpretării iazului de foc, ne poate ajuta să înţelegem mai corect alte pasaje ale Apocalipsei care până acum nu erau suficient de bine înţelese ?
Desigur, şi în fond aceasta poate fi dovada veridicităţii acestei interpretări. Orice nouă interpretare a unui pasaj vizionar trebuie să se încadreze în tabloul vizionar existent şi să aducă un plus de claritate acestuia. Dacă prin noutatea sa explicativă, această interpretare nu se încadrează în nici unul din pasajele existente, bine înţelese până acum, aceasta trebuie să fie deocamdată reţinută, în aşteptarea unor redefiniri ulterioare care asociindu-se cu acesta să-i determine includerea în interpretarea tabloul vizionar total. În cazul nostru, am putea să remarcăm încă cel puţin două coincidenţe explicative, aceea din Apoc. 8,3-5 şi Apoc.14,18.
Paragraful din Apoc. 8,3-5 intervine în contextul ruperii peceţii a şaptea, care are ca urmare tăcerea din cer de aproape o jumătate de ceas (Apoc. 8,1-3). Pe timpul acestei tăceri, care este considerată de toţi interpreţii adventişti cunoscuţi de mine, ca fiind timpul în care Domnul Isus împreună cu toţi îngerii Săi se îndreaptă spre pământ, Ioan care se afla răpit în viziune în ceruri notează două schimbări ale tabloului vizionar: vede cum celor şapte îngeri care "stau înaintea lui Dumnezeu" "li s-au dat şapte trâmbiţi" şi vede de asemenea, venirea unui "alt înger care s-a oprit în faţa altarului, cu o cadelniţă de aur în mână. I s-a dat tămâie multă, ca să o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunele tuturor sfinţilor. Apoi îngerul a luat cadelniţa , a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ." (Vezi comentariul din lucrarea mea Cele şapte trâmbiţi.)
Tămâia despre care se spune că a fost dată îngerului cu cădelniţa, este posibil să fie din partea celor 24 de bătrâni, pe care Ioan i-a văzut încă de la începutul viziunii sale din cer, stând împrejurul Scaunului de domnie (Apoc. 4,4), şi având "potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunele sfinţilor"(Apoc. 5,8). Domnul Isus, care a primit puterea împărătească, şi care se îndreaptă urmat de alaiul Său împărătesc spre pământ pentru a-Şi salva poporul Său aflat pe pământ în mare strâmtorare şi primejdie de moarte, a rânduit un înger care pe timpul acesta scurt de aproape o jumătate de ceas, să ţină legătura rugăciunilor sfinţilor cu Dumnezeu. În acest moment de mare criză, sfinţii mai mult poate ca oricând, au nevoie ca rugăciunile lor să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Atunci când Domnul Isus a ajuns în atmosfera terestră şi sfinţii sunt salvaţi, rugăciunele lor vor înceta pentru că ei sunt împreună cu Domnul Isus. Atunci probabil îngerul "a luat cadelniţa, a umplut-o cu focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ".
Focul a fost acela care a putut mistui firea pământească, prefigurată prin lemnul copacilor care cresc pe pământ şi care vor putrezi sau se vor lăsa a fi transformaţi în tăciuni. Tăciunii aprinşi (Zaharia 3,2) vor putea ajunge înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunele lor, simbolizate prin fumul de tămâie frumos mirositoare care este primit de Dumnezeu. Aceia care au dispreţuit harul lui Dumnezeu şi nu s-au lăsat mistuiţi de focul Duhului Sfânt pe altarul lui Dumnezeu, vor fi mistuiţi de focul iazului de foc.
Probabil că în administrarea cerului sunt rânduite diferite responsabilităţi pentru anumite sectoare de activitate. Tot aşa, şi noi oamenii a trebuit să facem în cadrul administraţiilor noastre statale, diferite ministere. Acestea coordonează toate activităţile care au legătură cu obiectul responsabilităţii lor. În Apoc.16,5 este numit "îngerul apelor", iar în Apoc.14,18, "îngerul care are stăpânire asupra focului". Aruncarea pe pământ a focului, în cazul nostru, poate semnifica aprobarea îngerului care coordonează evenimentele finale de pe pământ care au legătură cu focul.
Acum putem înţelege mult mai bine de ce Apoc. 14,18 ne vorbeşte despre intervenţia îngerului care are stăpânire asupra focului şi care a ieşit din altar. Acest înger "a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit 'Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi'" Culegerea strugurilor viei este pusă în paralelă cu secerişul holdei. Dacă în cazul secerişului am considerat că înseamnă desprinderea definitivă şi irevocabilă a spicelor de rădăcinele lor pământeşti şi simbolizează sigilarea finală a sfinţilor aflaţi în viaţă la venirea Domnului, culegerea strugurilor viei pământului (Isaia 5) poate semnifica sigilarea celor necredincioşi cu semnul fiarei.
Mai departe, textul ne spune că strugurii viei pământului au fost aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu, care urmează să fie călcat în picioare afară din cetate. Aşa cum comentam chiar şi în cadrul acestei lucrări, călcarea în teasc, din care va curge sânge, înseamnă declanşarea conflictului de la Armaghedon care va începe cu armament clasic ultra-modern provocând un mare măcel uman, şi va continua cu recurgerea în disperare de cauză şi inconştienţă totală, iresponsabilă şi necontrolată, la folosirea arsenalului nuclear, provocând iazul de foc. Iată deci de ce este menţionat şi implicat în acest pasaj, îngerul care are stăpânire asupra focului.O altă explicaţie, în ceia ce priveşte menţionarea cu această ocazie (a desfăşurării evenimentelor finale), a îngerului care are stăpânire asupra focului şi care iese din altar, este greu de găsit.
O ultimă întrebare, pe care cineva dintre fraţii noştri de credinţă, dintr-un înţelept simţ conservator ar putea să o pună ar fi aceasta: cu ce ne ajută în mod practic în viaţa noastră de credinţă, această nouă înţelegere şi interpretare a naturii şi producerii iazului de foc din evenimentele finale? Nu ar fi mai bine să rămânem la ceea ce am înţeles până acum, iar acolo unde nu am înţeles să avem credinţă că Dumnezeu le ştie pe toate?
Pentru a fi credibili, trebuie să gândim în termenii descoperirilor actuale. Ca susţinători ai Bibliei avem toate şansele de a fi consideraţi anacronici şi rămaşi în urmă. Omul modern totdeauna a avut sentimentul superiorităţii în discuţiile cu cei credincioşi pe care i-a tratat ca pe nişte retrograzi sau în cel mai bun caz, ca pe nişte oameni neinformaţi la zi. Aceasta este în definitiv treaba lor, noi însă nu trebuie să fim pentru ei pietre de poticnire. Totdeauna adevărata religie a fost în perfect acord cu adevărata ştiinţă, iar falsa religie a fost în perfect acord cu falsa ştiinţă. Oferind celor credincioşi din alte religii sau celor necredincioşi, un răspuns logic, textual, raţional, şi care ţine pasul cu realităţile din jurul nostru, vom da posibilitatea ca Duhul Sfânt să poată lucra cu putere la inimile acestor oameni. Noi pentru aceasta suntem trimişi în lume. Să ne ferească Dumnezeu ca prin comoditatea de a nu studia, sau prin lipsa noastră de judicioasă flexibilitate să devenim pietre de poticnire pentru alţii.
Biserica lui Dumnezeu, poporul Său aşteptător al revenirii Sale, adică aceia care sunt chemaţi să pregătească calea revenirii Domnului Isus, trebuie să cunoască cât mai exact timpul profetic în care se află. Necunoscând timpul profetic în care se află, ei nu vor face pregătirea pe care acest timp o pretinde de la ei. Timpul profetic în care noi trăim este cel descris în Apoc. 7,1-3, în care cei patru îngeri ţin cele patru vânturi pentru a se putea face sigilarea. Fără sigilarea finală nu este posibilă, Ploaia Tîrzie, fără Ploaia Târzie nu se poate face Marea Strigare pentru a se putea termina sigilarea. Fără terminarea sigilării nu se poate închide timpul de har. Fără închiderea timpului de har Domnul Isus nu poate reveni. Iată cum prin o naivă inconştienţă a timpului în care trăim şi a datoriei pe care o avem noi faţă de acesta, putem ţine pe loc planul de mântuire şi venirea Domnului.
Cunoscând bine acest timp, reiese că datoria noastră prioritară în acest moment este de a cere de la Dumnezeu binecuvântarea Duhului Sfânt prin care să obţinem biruinţa totală, definitivă şi permanentă asupra păcatului, pentru a putea primi sigilarea finală şi pentru a putea avea loc marea strigare care va face ca pământul să se lumineze de slava lui Dumnezeu. Câţi dintre noi ne rugăm zilnic pentru această biruinţă, câţi dintre noi ne autoverificăm zilnic dacă mai avem încă păcate în viaţa noastră de zi cu zi, conştienţi fiind că Duhul Sfânt nu va admite ca să fie sigilat un vas care mai este încă mânjit de păcat.
De altfel, mulţi dintre noi, nici nu prea cred că se poate trăi o viaţă fără de păcat. Au apărut chiar învăţături, sau precursori doctrinari, care dacă sunt acceptate, conduc la concluzia afirmată sau intimă, că nimeni în afară de Domnul Isus nu a putut şi nici nu va putea trăi o viaţă fără păcat şi că noi nu putem să fim decât doar nişte păcătoşi iertaţi, care vom continua să păcătuim chiar până la arătarea Domnului Isus pe norii cerului. Discuţia pe această temă este destul de lungă şi nu face obiectul temei noastre. Aceia, care nu sunt în clar cu această problemă fundamentală, vor putea foarte uşor să fie amăgiţi de Satana, şi bineînţeles nu vor avea nici o atracţie pentru a cunoaşte timpul profetic în care trăim şi nici pregătirea pe care acesta o necesită. Şi cum ar putea fi cunoscut timpul profetic al zilelor noastre, dacă nu avem o claritate în ceea ce priveşte profeţiile Apocalipsei.
Explicaţiile multor fragmente ale acestor profeţii au rămas îngheţate la nivelul începutului de secol XX, iar marea parte a comentatorilor ce au urmat, au preferat să adopte moda interpretării spirituale, în anumite puncte cheie ale problematicii profeţiilor finale, cum sunt războiul de la Armaghedon, cine sunt cei 144.000, sau chiar despre revenirea Domnului. Astfel conform acestor înterpretări, războiul de la Armaghedon trebuie să fie înţeles ca fiind un război spiritual dintre bine şi rău, adică nu o confruntare militară ci una ideologică. Cei 144.000 sunt doar un număr simbolic ce nu are nimic de a face cu realitatea, iar venirea Domnului este de fapt "venirea împăraţilor din răsărit" etc.
Este un proverb în limba română care spune "Cine s-a fript cu ciorba, va sufla şi în iaurt". Desigur, este foarte bine să nu facem profeţii hazardate, dar aceasta nu înseamnă să lăsăm la o parte împliniri ce au loc sub ochii noştri. Cei care cu adevărat iubesc venirea Domnului, vor iubi studiul profeţiilor, mai ales a celor referitoare le venirea Domnului Isus, chiar dacă uneori se mai fac unele erori de interpretare. Chiar şi oamenii de ştiinţă recurg la anumite ipoteze de lucru care-i va ajuta să ajungă în final la adevărul ştiinţific urmărit. Nimeni dintre geografi nu s-a supărat într-atât pe cei care au desenat primele hărţi ale continentelor, încât descoperind pe ici pe colo unele erori, să le arunce cu totul în coşul de gunoi. Ei s-au folosit de aceste hărţi, pe care apoi le-au corectat, şi numai în felul acesta noi cei de astăzi putem să beneficiem de exactitatea cartografică modernă.
Creştini bisericii primare aşteptau ca revenirea Domnului Isus să aibă loc în timpul generaţiei lor şi se salutau între ei cu salutul "Maranatha", adică Domnul nostru vine. Apostolul Pavel, deşi avea dorinţa fierbinte de a fi în viaţă la venirea Domnului, este conştient că va trebui să treacă la odihnă înainte de acest eveniment măreţ, şi chiar sfătuieşte pe alţii să nu se lase amăgiţi de unele comentarii care considerau că "ziua Domnului ar fi şi venit chiar" (2 Tesaloniceni 2,1-3). El consideră că trebuiau să fie împlinite anumite profeţii, care pe vremea lui nu erau încă împlinite.
Nu cred că apostolul Pavel şi nici creştinii din biserica primară, au gândit că până la venirea Domnului vor mai trece aproape 2000 de ani. Principiul enunţat de Pavel cere din partea credincioşilor entuziaşti să ţină seamă de împlinirea tuturor profeţiilor care trebuie să se împlinească, şi numai după aceea să să se pronunţe cu aproximaţie la venirea Domnului. Domnul Isus ne-a spus clar că nimeni nu ştie nici ziua, nici ceasul venirii Domnului (Matei 24,36). Ceea ce putem noi face este să privim evenimentele din jurul nostru: "Tot aşa şi voi când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi" (Matei 24,33).
Marea dezamăgire de la 1844 a pionierilor Bisericii Advente ar fi putut fi evitată, spunem noi acum, dacă s-ar fi ţinut seama de principiul stabilit de Pavel. Erau o mulţime de profeţii care nu se împliniseră: unirea bisericilor, apariţia comunismului ca stat, unirea Europei, decretul duminical, sigilarea, şi mai ales cele şapte plăgi.
O altă interpretare greşită a fost făcută în legătură cu profeţia referitoare la Apoc. 7,1-3, privitoare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, şi care au fost opriţi pentru a se putea face sigilarea finală. Această perioadă de pace mondială nu putea fi aplicată la timpul înainte de 1945, adică atunci când a fost explodată prima bombă atomică la Hiroşima, şi am intrat în epoca energiei nucleare. Abia atunci omenirea a început să fie capabilă să vatăme cu adevărat pământul şi marea. Cei care au crezut că această perioadă de pace se aplica omenirii la începutul secolului XX s-au înşelat, pentru că rând pe rând s-au aprins două războaie mondiale care au contrazis aplicarea profeţiei din Apoc. 7. Numai cei care acceptă explicaţia generală a iazului de foc nuclear pot avea o coerentă aplicaţie a profeţiei din Apoc 7,1-3.
Ştiind cu precizie că noi ne aflăm acum chiar în acest timp profetic, vom intensifica pregătirea noastră pentru împlinirea pasului următor care este începerea sigilării finale a celor aflaţi în viaţă pe pământ. Ştim că sigilarea va începe cu cei credincioşi (Ezechiel 9,4-6) şi va continua cu toţi cei care vor fi în viaţă, cu închiderea timpului de har şi căderea celor şapte plăgi. Primii care vor fi sigilaţi vor fi cei 144.000, care vor fi iniţiatorii şi promotorii Marei Strigări, ei vor fi primul rod, primul snop, primii care au fost desprinşi de rădăcinele lor lumeşti şi consacraţi pentru a face parte din aceia care î-L vor urma pe Domnul Isus oriunde va merge El, aşa cum cei doisprezece ucenici L-au urmat la începutul lucrării Sale pe acest pământ (12x12x1000 = 144000).
Cea mai mare nevoie a timpului nostru profetic în care trăim este deci biruinţa totală, permanentă şi definitivă asupra păcatului, astfel ca Domnul Isus prin Duhul Său Cel Sfânt să ne poată sigila cu sigilarea finală. Aceia care nu cred că este posibilă o viaţă fără de păcat, nu se vor ruga cu stăruinţă pentru a primi puterea de biruinţă, nu vor fi niciodată pregătiţi pentru încheierea timpului de har şi mai mult, prin atitudinea lor vor sfida, vor ignora puterea lui Dumnezeu care ne-a fost promisă.
Sunt sigur că mulţi dintre D-voastră mai au o întrebare: este studierea profeţiilor o problemă de mântuire ?
Această întrebare este pusă de obicei la terminarea unor discuţii privitoare la subiecte cum ar fi purtarea de podoabe, mâncarea de carne, fumatul, vestimentaţia, muzica uşoară etc, pe care noi le numim într-un cuvânt standarde. Aceeaşi întrebare este pusă şi în ceea ce priveşte studiul profeţiilor. Pot fi considerate acestea ca având importanţă mântuitoare? Răspunsul este acelaşi ca şi în cazul standardelor: nu standardele sau studiul profeţiilor ne vor mântui, pentru că mântuirea se obţine numai prin credinţă. Dar standardele şi studiul profeţiilor ne vor aduce mai repede, mai sigur şi la timp în faţa porţilor Împărăţiei cerurilor. Intrarea pe aceste porţi se va face însă numai prin credinţă.
Este ca şi cum noi vrem să prindem trenul care merge la Cluj. Unii vor prefera un taxi, alţii vor fi nevoiţi să meargă pe jos şi vor lua cu ei o busolă sau o hartă, însă nici taxi-ul, nici busola sau harta nu ne vor duce la gară. Acestea doar ne vor aduce mai sigur şi la timp la ora când trebuie să prindem trenul spre Cluj. Sunt şi unii, care de fapt nici nu sunt prea dornici să prindă trenul de Cluj, ei vor renunţa la taxi, pentru că acesta îi costă ceva, vor renunţa la hartă sau la busolă pentru că sunt cam grele şi au alte bagaje mai importante de dus la care nu pot renunţa, considerând că ei ştiu mai bine drumul, sau că vor întreba pe drum. Oricum, ajungerea la Cluj nu constă nici în taxi, nici în hartă şi busolă. Dacă nu se vor opri pe drum sau dacă nu se vor orienta greşit, ei vor putea ajunge la gară, numai că vor ajunge prea târziu când trenul care putea să-i ducă la Cluj va fi demult plecat.
Satana ştie să joace cartea timpului, şi are foarte mare succes cu foarte mulţi dintre noi, care uităm că suntem oameni muritori şi nu avem la dispoziţie decât un timp foarte limitat al vieţii noastre în care hotărâm mântuirea sau pierderea acesteia. Standardele şi studiul profeţiilor sunt pentru cei sinceri şi doritori de mântuire cu orice preţ din partea lor. De fapt, dacă preţul mântuirii noastre a costat atât de mult încât a fost plătit cu însuşi sângele Domnului Isus, este o blasfemie să negociem cu Dumnezeu asupra minusculului mărunţiş pe care noi trebuie să-l plătim pentru a demonstra că dorim cu adevărat să fim împreună cu Salvatorul nostru.
Profeţia lui Melchisedec – Mongolia
Melchisedec,
un nume înconjurat de mistere şi legende magice. Este venerat şi
cunoscut în diverse culturi. În Biblie, apare citat de multe ori ca
Regele Salemului, iar în tradiţia evreiască este menţionat în diverse
cărţi cum ar fi Zohar şi Midrash Rabba. Este cunoscut de popoarele
orientale, temut de mongoli şi venerat de lamaşii budişti ai acelor
pământuri. In Mongolia, s-a găsit o surprinzătoare profeţie lăsată de
Melchisedec în anul 1890. Iat-o aici:
Cu
fiecare zi care trece, oamenii vor uita de sufletele lor şi se vor
ocupa mai mult de corpurile lor. Corupţia cea mai mare va domni pe
pământ. Oamenii se vor asemăna mai degrabă cu animalele sălbatice,
însetaţi de sângele fraţilor lor. Semiluna va fi ştearsă şi adepţii săi
se vor îngloda în cerşetorie şi într-un război continuu. Cuceritorii
lor vor fi răniţi de soare, dar nu se vor ridica de douǎ ori; va cădea
peste ei cea mai mare dintre nenorociri şi vor ajunge să fie insultaţi
de celelalte popoare Melchisedec – Profetia din Tibet. Coroanele
regilor, mari şi mici, vor cădea.
Unu,
doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt… Va fi un război teribil
între toate popoarele. Oceanele se vor înroşi…Pământul şi fundul
mărilor se vor acoperi de schelete, se vor diviza regatele, vor muri
naţiuni întregi…Foamea, bolile, crimele necunoscute de lege, ce lumea nu
va fi contemplat încă. Atunci vor veni inamicii lui Dumnezeu şi ai
Spiritului Sfânt ce se aflǎ în interiorul omului. Cei care iau şi partea
celuilalt, vor pieri de asemenea. Cei uitaţi, cei persecutaţi se vor
răscula şi vor atrage atenţia lumii întregi. Vor fi ceaţă şi furtuni,
munţii dezgoliţi se vor umple de păduri. Se va cutremura pământul…
Milioane
de oameni vor schimba lanţurile sclaviei şi umilinţelor cu foame, boli
şi moarte. Vechile drumuri se vor umple de mulţimi care vor merge
dintr-un loc în altul. Cele mai bune şi mai frumoase oraşe vor pieri în
foc…una, două, trei…Tatăl se va lupta cu fiul, fratele cu fratele,
mama cu fiica. Viciul, crima, distrugerea corpurilor şi a sufletelor,
vor domni fără limite…Familiile se vor împrăştia…Fidelitatea şi
dragostea vor pieri…Din zece mii de oameni, doar unul va
supravieţui…unul nebun, dezbrăcat, înfometat şi fără forţe, care nu va
şti să-şi construiască o casă, nici să-şi procure alimente… Va urla ca
un lup turbat, va devora cadavre, va muşca din propria sa carne şi îl va
sfida înfuriat pe Dumnezeu.
Se
va depopula pământul. Dumnezeu îl va lăsa din mâna sa. Deasupra lui
vor fi împrăştiate doar fructele nopţii şi ale morţii. Atunci va apărea
un popor necunoscut până acum care, cu mână puternică, va smulge
buruienile nebuniei şi viciului şi îi vor conduce pe cei care au rămas
fideli spiritului oamenilor în bătălia împotriva răului. Vor fonda o
nouă viaţă pe pământul purificat de moartea naţiunilor. De-a lungul a
cincizeci de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate care vor trăi
fericite pentru şaptezeci şi unu de ani. În continuare vor veni zece
şi opt ani de războaie şi cataclisme…Apoi popoarele din Agharti vor
ieşi din cavernele lor subterane şi vor apărea pe suprafaţa pământului.
În ultimul
paragraf, în urma unei atente lecturi, Óscar Uzcategui a descoperit că
Melquisedec dădea nişte date foarte exacte pentru profeţia sa. Să
vedem: Profeţia a fost scrisă de Domnul Lumii în anul 1890. Astfel că,
atunci când Melchisedec spune ““pe parcursul a 50 de ani nu vor mai fi
decât trei mari noi regate”, ne vorbeşte despre anul 1940, adică, de al
doilea război mondial.
Au apărut
atunci trei mari noi regate: Europa, Rusia şi Statele Unite ale
Americii. Apoi spune că “vor trăi fericiţi pentru şaptezeci şi unu de
ani”. Adică: 1940 plus 71, ne dă 2011. Şi în acest an fatidic “în
continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme”.Ne spune
astfel că suntem la porţile unui conflict mondial care va avea
consecinţe oribile, nemaivăzute, şi care va dura 18 ani: din 2011 până
în 2029.
Mai apoi va fi o regenerare
şi va începe un nou ciclu, dar nu înainte de a a avea loc o involuţie
şi distrugere, cum o spun atâtea profeţii şi religii din lume.
Sursa: vopus.org/ro/Al Treilea Război Mondial va începe din România?
Unul
din catrenele vestitului Nostradamus ridica deja numeroase semne de
intrebare pentru cercetatorii romani ai operei acestui teribil profet
al omenirii. Lucrarea lui Vlaicu Ionescu, cel mai cunoscut decriptolog
al lui Nostradamus se pare ca n-a facut lumina in cazul folosirii
numelui tarii nostre "Romainie" in Centurii. In clarviziunea
nostradamiana, cel ce l-a numit in opera sa pe Hitler, ca Hister, a
mentionat in loc de Roumanie, cum ar fi fost in franceza (desi la
vremea aceea statul nostru nu era format), termenul de Romainie, mult
mai aproape de cel de azi - Romania, tot printr-o "eroare" de o litera
inversata, ceea ce era des uzitat de catre astrologul Michele de
Nostredame, cel care a fost cunoscut ulterior ca Nostradamus si care
si-a prevazut chiar ziua mortii. Iata si Centuria V, catrenul 26:
Amas s'approche venant d'Esclavonie
L'Olestant vieux cite ruinera
Fort desolee vera sa Romainie
Puis la grand flamme estaindre ne scaura.
Sau, tradus:
Din Rusia (Slavonia) vor navali in masa (hoarde).
Batrana Grecie (Olestant) va ruina acel oras,
Violenta distrugere, Romainia va suferi,
Astfel, marile flacari (ale razboiului) ne mai putand fi oprite.
Interpretarea
lui Vlaicu Ionescu a fost ca Romainie din acest caz se refera la
Cetatea Vaticanului, de la Roma, si nu la descendentii Imperiului
Roman, care au fondat romanitatea. In care si Romania intra ca
descendenta latina. Numai ca in acest caz, Nostradamus s-ar fi referit
direct la romanii care ii erau cunoscuti. Vlaicu Ionescu crede ca al
Treilea Razboi Mondial va aparea cand Batrana Grecie, adica Ortodoxia,
va "ruina" Catolicismul, sau cand tarile ortodoxe din est vor duce la
pierzanie tarile catolice din vestul europei.
Iata
ca Vlaicu Ionescu nu s-a inselat prea tare, situatia economica a
Greciei si generarea unei crize occidentale de pe urma acesteia si a
tarilor din est, intre care si Romania si Bulgaria, este pe cale sa
"ruineze" capitalismul vestic. Acesta ar fi semnalul ca va incepe al
Treilea Razboi Mondial si ca din Rusia se va raspandi aceasta decaderea a
fostului Imperiu Roman, Iar Imperiul Bizantin va intra in lupta
deschisa cu cel Roman.
Fata de
Vlaicu Ionescu apare insa si o teorie mai "moderna". Se ia ca baza
faptul ca decaderea financiara a fostei Grecii Antice (L'Olestant
Vieux) ar putea determina distugerea Romaniei de astazi (nu neaparat
armata, ci si economica) si asttfel ea devine "un fort dezolant", tara
noastra fiind un fort, un bastion la granita Europei, asa cum era
odinioara la granita Imperiului Roman. Din toate acestea vor profita
rusii, care vor acapara puterea economica in Romania (ceea ce, pe
alocuri, s-a intamplat deja) si mai apoi asupra Europei Centrale si de
vest, dupa care al Treilea razboi Mondial nu va mai putea fi oprit.
Dar
si interpretii acestei decriptari sunt impartiti in doua. O parte
sustine ca aceste lucruri urmeaza sa se intample si sunt foarte aproape
de implinire, iar celalata parte e de parere ca ele s-au intamplat
deja, cand Rusia a cotropit cu comunismul Europa Centrala si de Est, din
care "a scapat" exact Grecia, in care comunismul, cu toate
insistentele, n-a prins.
Interesant,
insa, daca este cu adevarat vorba despre Romania in aceasta
previziune, daca de aici, din amplasamentul rachetelor din Dobrogea va
izbucni scanteia "marilor flacari". Oricum, sunt de parere mai multi
interpreti ai operei nostradamiene, catrenul 26 din centuria a V-a
este cel care anunta timpul celui de-al Treilea Razboi Mondial. Una
din teorii sustine ca "orasul ruinat" despre care stiau si romanii si
grecii ar fi unul aflat in Dobrogea, intre multele fortificatii romane
de aici.
Sursa: agentia.org
Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI?
Publicat pe 09 Feb 2012 | Categorii: Al treilea razboi mondial, Crestinul in lume, Meditatii duhovnicesti, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Portile Iadului, Vremurile in care traim | Print
Mugetul apei vesteste furtuna. Dupa ce va fi bine rascolita, din mare va iesi fiara. Marea este marea acestei vieti, lumea in care traim, reprezentata de Sfantul Ioan Evanghelistul prin aceasta imagine sugestiva care exprima realitatea ei profunda – o apa de mare intindere, care omogenizeaza, amesteca, aduna laolalta, din maruntaiele careia se va naste antihristul.
Pentru ca Hristos a venit din afara lumii, iar Antihristul va iesi din intunecimea si imputiciunea ei. El intru ale Sale a venit, dar a fost respins de ai Sai. Antihrist va veni dintru ale lumii si lumea il va primi, ovationand.
Pana acolo, insa, omenirea aceasta va trece printr-un mare si cumplit razboi al carui zvon (in sensul biblic) il auzim deja. Huruie tot mai aproape, tot mai apasator. Razboiul nu este sfarsitul in sine, o spune Insusi Hristos. Insa profetiile Bisericii ne arata ca razboiul va arunca omenirea (partea care va mai ramane din ea) intr-o asa lipsa de har si intr-o asa ratacire, incat va fi gata sa se arunce in bratele amagitorului.
Multi dintre noi refuza insasi aceasta idee, de parca ar fi o noutate…
Amenintarea razboiului pluteste de ceva timp, iar problema deja nu se mai pune DACA va fi razboi, ci doar.. CAND. Acum, exista semne ca acest cand e, practic, iminent. Sigur, nu stim o data anume, insa estimarile, daca se pastreaza actualul ritm al evolutiilor, sunt cat se poate de negative. Pe de o parte, asistam la o accelerata impartire a lumii in blocuri antagonice dominate de cate o fiara (imperiu). Fiara euro-atlantica, fiara eur-asiatica, fiara persana, fiara galbena.
In interior, aceste imperii isi consolideaza puterea, introducand masuri din ce in ce mai politienesti, suspendand libertati civile, centralizand puterea economica, eliminand progresiv democratia. Tarile mici sufera la granitele disputate ale sferelor de influenta, fiind transformate in garnizoane si teatre de operatiuni, in statii avanpost. Cum e si cazul nostru, Romania fiind transformata tot mai mult in garnizoana CIA, condusa deja de un sef al serviciile secrete.
Orice amanare este… amanare si atat. Tendinta este insa ireversibila, la fel cum ireversibil este si drumul omenirii catre mai rau.
Daca ne uitam in jur si incercam, catusi de putin, sa privim starea duhovniceasca in care ne gasim, intelegem de ce.
Raspunsul se afla in istoria pe care o traim.
Dar daca vrem sa vedem si sa nu ne mintim pe noi insine, atunci nu vom nega, ci vom marturisi ca securea e la radacina pomilor, iar bolovanii urmarii pacatelor stau deasupra capetelor noastre si, in plus, daca nu ne uitam ca fatarnicii doar la semnele climei, prefacandu-ne ca nu stim sa le citim pe cele ale timpului, atunci, patrunsi de aceasta iminenţă apocaliptica, desigur ca ne vom fi intrebat:
Pentru ca unei astfel de nedumeriri nu se pot da raspunsuri concrete. Nici din rasarit si nici din apus nu ne
vine ajutorul, si nici muntii, daca le strigam sa cada peste noi, nu ne pot ajuta sau ascunde de urgia ce are sa vina peste noi. Cu alte cuvinte, nu locurile de refugiu si nu solutiile lumesti ne vor salva sau ne pot ajuta in mod esential.
Ci numai ceea ce am acumulat inlauntrul nostru.
Asa invata, de pilda, Sfantul Seraphim Rose, atunci cand indemna sa adunam launtric (sa invatam par coeur) cat mai multe rugaciuni, cat mai multa sfintenie din bogatia Bisericii, pentru ca din aceasta rezerva sa ne hranim sufleteste daca ne-am afla in situatii similare celor care au trecut prin experienta Gulagului comunist.
Asa isi indemna fiicele Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, invatandu-le, in sala de tribunal, cantarea liturgica Iubi-Te-voi Doamne…, si indemnandu-le sa invete multe poezii. In inchisorile comuniste poeziile au hranit mii de suflete.
Si mai putem acumula daruind: daca avem o haina de prisos, dand celui ce n-are.
De asemenea, si mai important: refuzand nedreptatea si jecmanirea, murdariile si desfranarile de orice fel, rasfaturile si desfatarile egoiste.
Sa ne amintim blandul avertisment al Parintelui Rafail Noica:
Este bine sa recitim experientele celor din inchisorile comuniste. Sa recitim si sa vedem care au fost resorturile interioare si cum au rezistat acolo. Nu pentru a ne inchipui ca putem rezista in conditii similare, ci pentru a ne intelege mai bine, pe noi, prin suferintele ca o operatie pe cord deschis prin care au trecut ei.
Numai doua mici exemple sa ne reamintim aici. Unul, apartinand lui Valeriu Gafencu, si un altul, relatat de Demostene Andronescu:
Ne-am pus oare problema cum am reactiona daca am fi supusi batailor, jignirilor, umilirilor, pur
si simplu gratuit?
Cati dintre noi au trecut cu adevarat prin situatii injositoare, prin
constrangeri si bataie, ca sa isi stie cat de cat reactiile instinctive,
sa isi cunoasca slabiciunile, sa vada, pur si simplu, cum este sa treci
prin asa ceva?
Majoritatea dintre noi, trebuie sa o recunoastem, nu am cunoscut asa ceva. Cei mai in varsta, care poate au apucat sa faca armata obligatorie, cei care au trait in institutii colective (camine, orfelinate) stiu, cat de cat, despre ce e vorba. In orice caz, la mijloc se afla rezistenta launtrica: acel ceva care iti da verticalitate, care te face sa te simti OM. Este mare pericol atunci cand aceasta este zdruncinata – si uneori, TOCMAI pentru ca NU STIM cum este in astfel de situatii, o putem pierde pentru ca ne pierdem cu firea si avem impresia ca ar fi trebuit ca demnitatea noastra de om sa arate altfel.
Sfantul Ioan Gura de Aur spunea, de pilda, ca in fata acuzelor rauvoitoare nu trebuie sa ne pierdem cu firea, chiar si acolo unde ele ar contine o bruma de adevar. De ce? Pentru ca cei care acuza nu o fac cu scopul indreptarii, ci cu scopul demolarii celuilalt. Nu trebuie sa dam drepturi asupra launtrului nostru, asupra constiintei noastre, celor care au scopuri rele.
Sa nu ne inchipuim ca demnitatea inseamna sa fii intact fizic sau sa fii respectat in orice fel de ceilalti. Poti ajunge cel mai dispretuit dintre toti, ciuca batailor. Atunci intervine simtamanul rusinii si al fricii. Poate ca nu suporti umilinta la care esti supus, este prea mult pentru tine, si atunci cedezi, cum s-a intamplat cu acel detinut politic care a rezistat torturilor din Pitesti dar care, atunci cand tortionarul s-a urinat asupra lui, a cedat. O umilinta prea mult pentru el. Sau poate ca te domina frica atat de mult incat te-ai anihilat ca persoana.
Dar si acestea sunt indreptate tot catre demolarea rezistentei din interior (care se rasfrange, fireste, si in exterior). Oricare ar fi mobilul cedarii, conteaza mai putin. Conteaza ca se tinteste la aceasta, la distrugerea acestei rezistente din interior. Pentru ca astfel devii o umbra de om care face orice.
Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori…
Sunt multe din noi, din afectele noastre, pe care nu le stim cum trebuie, pentru ca nu ne cunoastem deplin si poate mai traim si in inchipuire, chiar la modul benign. Ne inchipuim cum ar fi daca ar fi… Mare inselare. NIMIC nu o sa fie dupa inchipuirea noastra. Ne inchipuim, de pilda, cum ar fi sa facem foamea. Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras. Noi nu stim cum este foamea si punct. Nu are sens sa incercam sa ne imaginam. Foametea e atat de cumplita incat, fara credinta destula, fara lupta cu patimile, fara intarirea harului, ii poate impinge pe oameni inclusiv sa devina ucigasii si canibalii propriilor copii. O spune Insusi Hristos in versetele eshatologice si o stim din istoria recenta (vezi foametea din Ucraina). Si noi ne inchipuim ce este o foamete?!
Avem o singura sansa de rezistenta in conditii de vremuri apocaliptice – razboi, prigoana, foamete.
Sansa noastra este o Persoana si se numeste… Iisus Hristos. A fost
rastignit in zilele lui Pontiu Pilat, dupa ce, in prealabil, a fost
arestat, intemnitat, supus batailor si batjocurilor, scuipat si biciuit.
Fiu al unui Tata, El ne trimite pe Mangaietorul. Asadar, avandu-L pe Hristos, avem Sfanta Treime. Avem dragostea.
El si doar El este taria noastra, de fapt, rezistenta noastra. Sa nu ne punem increderea in pregatirea omeneasca (nu e de neglijat, dar sa nu depindem de ea). Totul poate fi demolat si daca noi ne-am agatat de cele omenesti, daca noi ne-am pus nadejdea salvarii noastre in orice NU este Hristos, atunci suntem in mare pericol. Pentru ca totul ne poate fi rapit, insa Hristos nu.
Dar la ce… foloseste Hristos? Dragoste, Treime, poate ne suna cam … teologic, cam… abstract? Pentru ca, desigur, Hristos nici nu poate fi luat in rucsac ca sa ne acopere de ploaie sau sa ne astampere foamea biologica, nici nu ne protejeaza neaparat de batai sau agresiuni punandu-i la respect pe tortionari.
Dar acestea toate cate ar veni, prin Hristos, nu vor deveni piatra de impiedicare pentru sufletele
noastre. Prin Hristos, ingerii ne vor ridica inimile, sa nu cadem.
Asa cum au fost langa El in gradina Ghetsimani, asa pot fi langa noi
atunci cand ne e greu, cand tremura inima in noi si frica ne copleseste,
scotand o sudoare rece.
Nu vom rapune rautatea vitriolanta din jurul nostru. Dar putere avem de la Hristos sa o stingem cand intra in sufletele noastre sau cand propriile noastre scorpii launtrice tasnesc din noi. Avem putere de la Hristos sa calcam peste lasitatea, orgoliul, neputinta noastra, peste balaurul groazei si leul terorii.
Sa nu ne mai inchipuim, sa renuntam la iluzii si proiectii si sa nu ne visam eroi si martiri, ci sa ne asumam drept ceea ce suntem, niste pacatosi si potentiali vanzatori, pe care NUMAI marea mila a Domnului ii poate salva! E cel mai bun, mai realist si mai sigur inceput pe care il putem face: BIZUIRE 0 (ZERO) PE SINE!
Sa citim mai multa literatura si istorie din inchisorile si perioada marilor experiente ale razboiului si totalitarismelor recente.
Sa ne rugam, sa ne plangem real pacatele (si nu doar o data si gata), sa ne zdrobim rautatea si impietrirea inimii, pana cand din ea incepe “sa curga sange”… ca sa putem lua in schimb Duh Sfant, hrana cereasca, izvor de vitejie duhovniceasca, iar nu de la trup si de la sange...
Sa ne pregatim prin toate mijloacele! Si sa ne rugam mai mult unii pentru altii. Sa cerem sa ni se incalzeasca inima pentru durerile ce vor veni. In salbaticia care se anunta, aceste rugaciuni, aceasta dispozitie buna catre semeni, va putea conta cat o paine calda pentru un flamand.
Sa cautam sa recuperam din noi insine macar o farama din lumina ce ne-a fost aratata de Mantuitorul cand S-a pogorat intru noi, cercetandu-ne si inviindu-ne din moarte si din iad, cand ni S-a dat spre a-L vedea, a-L gusta, a-L manca si a-L bea.
O mica farama de lumina, acum, cand vine ceasul intunericului…
Pentru ca Hristos a venit din afara lumii, iar Antihristul va iesi din intunecimea si imputiciunea ei. El intru ale Sale a venit, dar a fost respins de ai Sai. Antihrist va veni dintru ale lumii si lumea il va primi, ovationand.
Pana acolo, insa, omenirea aceasta va trece printr-un mare si cumplit razboi al carui zvon (in sensul biblic) il auzim deja. Huruie tot mai aproape, tot mai apasator. Razboiul nu este sfarsitul in sine, o spune Insusi Hristos. Insa profetiile Bisericii ne arata ca razboiul va arunca omenirea (partea care va mai ramane din ea) intr-o asa lipsa de har si intr-o asa ratacire, incat va fi gata sa se arunce in bratele amagitorului.
Multi dintre noi refuza insasi aceasta idee, de parca ar fi o noutate…
Amenintarea razboiului pluteste de ceva timp, iar problema deja nu se mai pune DACA va fi razboi, ci doar.. CAND. Acum, exista semne ca acest cand e, practic, iminent. Sigur, nu stim o data anume, insa estimarile, daca se pastreaza actualul ritm al evolutiilor, sunt cat se poate de negative. Pe de o parte, asistam la o accelerata impartire a lumii in blocuri antagonice dominate de cate o fiara (imperiu). Fiara euro-atlantica, fiara eur-asiatica, fiara persana, fiara galbena.In interior, aceste imperii isi consolideaza puterea, introducand masuri din ce in ce mai politienesti, suspendand libertati civile, centralizand puterea economica, eliminand progresiv democratia. Tarile mici sufera la granitele disputate ale sferelor de influenta, fiind transformate in garnizoane si teatre de operatiuni, in statii avanpost. Cum e si cazul nostru, Romania fiind transformata tot mai mult in garnizoana CIA, condusa deja de un sef al serviciile secrete.
Orice amanare este… amanare si atat. Tendinta este insa ireversibila, la fel cum ireversibil este si drumul omenirii catre mai rau.
Daca ne uitam in jur si incercam, catusi de putin, sa privim starea duhovniceasca in care ne gasim, intelegem de ce.
Faceti roada vrednica de pocainta!Facem, oare? Sau nu cumva dragostea ni se raceste?
Raspunsul se afla in istoria pe care o traim.
Dar daca vrem sa vedem si sa nu ne mintim pe noi insine, atunci nu vom nega, ci vom marturisi ca securea e la radacina pomilor, iar bolovanii urmarii pacatelor stau deasupra capetelor noastre si, in plus, daca nu ne uitam ca fatarnicii doar la semnele climei, prefacandu-ne ca nu stim sa le citim pe cele ale timpului, atunci, patrunsi de aceasta iminenţă apocaliptica, desigur ca ne vom fi intrebat:
CE AVEM DE FACUT, DECI? (Lc. 3, 10)Greutatea zilelor noastre este ca ne aflam fiecare ratacind in calea lui si nu a venit proorocul Ilie, cel care va intoarce inimile parintilor catre copii, cel care va incalzi inimile oamenilor vremurilor de pe urma, insuflandu-i pentru a sta impotriva potrivnicului, pregatindu-i pentru A Doua Venire.
Pentru ca unei astfel de nedumeriri nu se pot da raspunsuri concrete. Nici din rasarit si nici din apus nu ne
vine ajutorul, si nici muntii, daca le strigam sa cada peste noi, nu ne pot ajuta sau ascunde de urgia ce are sa vina peste noi. Cu alte cuvinte, nu locurile de refugiu si nu solutiile lumesti ne vor salva sau ne pot ajuta in mod esential. Ci numai ceea ce am acumulat inlauntrul nostru.
Asa invata, de pilda, Sfantul Seraphim Rose, atunci cand indemna sa adunam launtric (sa invatam par coeur) cat mai multe rugaciuni, cat mai multa sfintenie din bogatia Bisericii, pentru ca din aceasta rezerva sa ne hranim sufleteste daca ne-am afla in situatii similare celor care au trecut prin experienta Gulagului comunist.
Asa isi indemna fiicele Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, invatandu-le, in sala de tribunal, cantarea liturgica Iubi-Te-voi Doamne…, si indemnandu-le sa invete multe poezii. In inchisorile comuniste poeziile au hranit mii de suflete.
Si mai putem acumula daruind: daca avem o haina de prisos, dand celui ce n-are.
De asemenea, si mai important: refuzand nedreptatea si jecmanirea, murdariile si desfranarile de orice fel, rasfaturile si desfatarile egoiste.
Sa ne amintim blandul avertisment al Parintelui Rafail Noica:
“Cred ca vin zilele cand trebuie sa fie viata noastra curata. Curata nu inseamna ca nu mai pacatuim, pe ici, pe colo, asa [fara voia noastra, n.n.], dar macar gandirea noastra sa fie dreapta, sa fie integra, sa fie deplina, ca daca nu, riscam sa fim inhatati de valurile si tsunamiurile vietii postmoderne”.Trebuie sa intelegem: complicitatea la nelegiuiri de orice fel, justificarea sofisticata si sofistica a uraciunilor, a grosolaniei, a nemilei, a destrabalarii, sau participarea la asa ceva ne vor trada in momentele de incercare. Patimile si faptele noastre ticaloase se vor alatura tortionarilor nostri si ne vor chinui poate chiar mai mult.
Este bine sa recitim experientele celor din inchisorile comuniste. Sa recitim si sa vedem care au fost resorturile interioare si cum au rezistat acolo. Nu pentru a ne inchipui ca putem rezista in conditii similare, ci pentru a ne intelege mai bine, pe noi, prin suferintele ca o operatie pe cord deschis prin care au trecut ei.
Numai doua mici exemple sa ne reamintim aici. Unul, apartinand lui Valeriu Gafencu, si un altul, relatat de Demostene Andronescu:
„Rugăciunea lui Valeriu şi pilda vieţii sale lucrau pe nesimţite în sufletele celor ce-l înconjurau. De pildă, într-una din zile R. trăgea pe furiş dintr-un rest de ţigară pe care-l găsise prin curte. Valeriu l-a văzut şi i-a spus:
- Cum vei putea rezista la marile încercări in care suntem angajaţi, dacă nu te poţi stăpâni de la un fum de ţigară?!
Lui R. – tânăr student pe cât de bine pregatit pe atât de bine intenţionat – i-a fost suficienta această observaţie pentru ca să înceapă să-şi puna cu seriozitate problema vieţii creştine şi a trairii launtrice”.
*
In legatura cu NiEste bine sa recitim si Razboiul Nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul. Scrie acolo cum trebuie sa fie crestinul trezvitor: in asa fel incat sa nu il surprinda daca primeste o palma din senin, fara sa fi facut nimic. Am rezista probei?chifor Crainic, despre care Colonelul Craciun spune ca l-a castigat de partea sa foarte usor, fie-mi permisa o paranteza. Marele om de cultura (teolog, filosof si poet) a fost un ins controversat, ar spune unii; eu insa as spune, mai degraba, ca a fost un om chinuit. Sufletul lui era, in acea perioada critica, taramul de lupta dintre Bine si Rau. Si fizic, el avea o conformatie ciudata. Cineva care l-a vazut odata la baie spunea ca, de la brau in jos, Nichifor Crainic avea o conformatie de satir. Asa se explica comportamentul sau, oarecum aberant, din perioada de detentie. Un exemplu: pe la inceputul anilor ’50, deci in primii ani de detentie, cand oamenii mai erau chinuiti si de alte instincte decat de foame, el se afla intr-o celula din Zarca, impreuna cu profesorul de filosofie Ion Petrovici, cu o inalta fata bisericeasca si cu amiralul Macelaru. Ca in fiecare celula, si ei isi treceau timpul cu diferite activitati – in cazul lor, mai ales intelectuale. Povesteau, “puneau tara la cale”, conferentiau (fiecare pe teme din specialitatea lui), se dedau la “barfe” vinovate sau nevinovate etc. Duminica, in special, dupa o scurta slujba oficiata de inaltul prelat, conferentia Crainic. Intr-o astfel de conferinta, el a tinut restransului sau auditoriu o lectie de mistica ortodoxa. A vorbit atat de frumos si convingator incat l-a impresionat profund pana si pe profesorul Ion Petrovici, care se considerea mai degraba “liber-cugetator”. Dar dupa ce si-a terminat exprimarea, Crainic s-a trantit pe pat si a fost auzit rostind o vulgaritate greu de reprodus. Acesta era Nichifor Crainic. De altfel, se spune despre el ca si in libertate, in vremurile lui bune, era destul de slobod la gura.
Una dintre marile lui “neputinte” era foamea. Nichifor Crainic suferea cumplit de foame. Si in libertate el fusese un gurmand, asa ca, in foamea Aiudului de la sfarsitul anilor ’50, el era dispus sa se batjocoreasca pe sine sau chiar sa-L renege pe Dumnezeu pentru un “blid de terci”. De altfel, isi recunoaste el insusi aceasta “neputinta” intr-o marturisitoare poezie intitulata chiar “Foamea”. Iata cum suna prima ei strofa:
“In tara turmelor si-a painii/ Visez o mana de ciuperci!/ Lasati-ma in rand cu cainii/ La raiul unui blid de terci!“.Cunoscandu-i neputinta, unii dintre “caralii” se amuzau punandu-l sa joace ca ursul sau sa conteste existenta lui Dumnezeu in schimbul unei portii consistente de mancare. Cand il intalneau prin curte (acest lucru se petrecea in fabrica inchisorii), strigau dupa el, incitandu-l:
“Hei, Crainic, daca joci ca ursul, capeti o gamelea cu arpacas!“.Si “nefericitul”, batand darabana cu palma, pe fundul unei gamele pe care o purta totdeauna cu el, juca precum ursul! La sfarsit isi primea portia promisa, pe care o infuleca hulpav.
Ne-am pus oare problema cum am reactiona daca am fi supusi batailor, jignirilor, umilirilor, pur
si simplu gratuit?
Cati dintre noi au trecut cu adevarat prin situatii injositoare, prin
constrangeri si bataie, ca sa isi stie cat de cat reactiile instinctive,
sa isi cunoasca slabiciunile, sa vada, pur si simplu, cum este sa treci
prin asa ceva?Majoritatea dintre noi, trebuie sa o recunoastem, nu am cunoscut asa ceva. Cei mai in varsta, care poate au apucat sa faca armata obligatorie, cei care au trait in institutii colective (camine, orfelinate) stiu, cat de cat, despre ce e vorba. In orice caz, la mijloc se afla rezistenta launtrica: acel ceva care iti da verticalitate, care te face sa te simti OM. Este mare pericol atunci cand aceasta este zdruncinata – si uneori, TOCMAI pentru ca NU STIM cum este in astfel de situatii, o putem pierde pentru ca ne pierdem cu firea si avem impresia ca ar fi trebuit ca demnitatea noastra de om sa arate altfel.
Sfantul Ioan Gura de Aur spunea, de pilda, ca in fata acuzelor rauvoitoare nu trebuie sa ne pierdem cu firea, chiar si acolo unde ele ar contine o bruma de adevar. De ce? Pentru ca cei care acuza nu o fac cu scopul indreptarii, ci cu scopul demolarii celuilalt. Nu trebuie sa dam drepturi asupra launtrului nostru, asupra constiintei noastre, celor care au scopuri rele.
Sa nu ne inchipuim ca demnitatea inseamna sa fii intact fizic sau sa fii respectat in orice fel de ceilalti. Poti ajunge cel mai dispretuit dintre toti, ciuca batailor. Atunci intervine simtamanul rusinii si al fricii. Poate ca nu suporti umilinta la care esti supus, este prea mult pentru tine, si atunci cedezi, cum s-a intamplat cu acel detinut politic care a rezistat torturilor din Pitesti dar care, atunci cand tortionarul s-a urinat asupra lui, a cedat. O umilinta prea mult pentru el. Sau poate ca te domina frica atat de mult incat te-ai anihilat ca persoana.
Dar si acestea sunt indreptate tot catre demolarea rezistentei din interior (care se rasfrange, fireste, si in exterior). Oricare ar fi mobilul cedarii, conteaza mai putin. Conteaza ca se tinteste la aceasta, la distrugerea acestei rezistente din interior. Pentru ca astfel devii o umbra de om care face orice.
Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori…
Sunt multe din noi, din afectele noastre, pe care nu le stim cum trebuie, pentru ca nu ne cunoastem deplin si poate mai traim si in inchipuire, chiar la modul benign. Ne inchipuim cum ar fi daca ar fi… Mare inselare. NIMIC nu o sa fie dupa inchipuirea noastra. Ne inchipuim, de pilda, cum ar fi sa facem foamea. Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras. Noi nu stim cum este foamea si punct. Nu are sens sa incercam sa ne imaginam. Foametea e atat de cumplita incat, fara credinta destula, fara lupta cu patimile, fara intarirea harului, ii poate impinge pe oameni inclusiv sa devina ucigasii si canibalii propriilor copii. O spune Insusi Hristos in versetele eshatologice si o stim din istoria recenta (vezi foametea din Ucraina). Si noi ne inchipuim ce este o foamete?!
Avem o singura sansa de rezistenta in conditii de vremuri apocaliptice – razboi, prigoana, foamete.
Sansa noastra este o Persoana si se numeste… Iisus Hristos. A fost
rastignit in zilele lui Pontiu Pilat, dupa ce, in prealabil, a fost
arestat, intemnitat, supus batailor si batjocurilor, scuipat si biciuit.Fiu al unui Tata, El ne trimite pe Mangaietorul. Asadar, avandu-L pe Hristos, avem Sfanta Treime. Avem dragostea.
El si doar El este taria noastra, de fapt, rezistenta noastra. Sa nu ne punem increderea in pregatirea omeneasca (nu e de neglijat, dar sa nu depindem de ea). Totul poate fi demolat si daca noi ne-am agatat de cele omenesti, daca noi ne-am pus nadejdea salvarii noastre in orice NU este Hristos, atunci suntem in mare pericol. Pentru ca totul ne poate fi rapit, insa Hristos nu.
Dar la ce… foloseste Hristos? Dragoste, Treime, poate ne suna cam … teologic, cam… abstract? Pentru ca, desigur, Hristos nici nu poate fi luat in rucsac ca sa ne acopere de ploaie sau sa ne astampere foamea biologica, nici nu ne protejeaza neaparat de batai sau agresiuni punandu-i la respect pe tortionari.
Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.Dar relele vor veni si poate si bataia. Pentru ca victoria, scaparea, refugiul pe care ni L-a dat Hristos nu este din ordinea celor vazute. Nu vom fi asemenea eroilor din filme si basme. Nu vom rapune pe vrajmasii nostri cu pumnul sau piciorul, insirandu-i ca in filmele hollywoodiene, si nici ingerul nu ii va alunga de la noi.
“Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea” (Ps. 90).
Dar acestea toate cate ar veni, prin Hristos, nu vor deveni piatra de impiedicare pentru sufletele
noastre. Prin Hristos, ingerii ne vor ridica inimile, sa nu cadem.
Asa cum au fost langa El in gradina Ghetsimani, asa pot fi langa noi
atunci cand ne e greu, cand tremura inima in noi si frica ne copleseste,
scotand o sudoare rece.Nu vom rapune rautatea vitriolanta din jurul nostru. Dar putere avem de la Hristos sa o stingem cand intra in sufletele noastre sau cand propriile noastre scorpii launtrice tasnesc din noi. Avem putere de la Hristos sa calcam peste lasitatea, orgoliul, neputinta noastra, peste balaurul groazei si leul terorii.
Sa nu ne mai inchipuim, sa renuntam la iluzii si proiectii si sa nu ne visam eroi si martiri, ci sa ne asumam drept ceea ce suntem, niste pacatosi si potentiali vanzatori, pe care NUMAI marea mila a Domnului ii poate salva! E cel mai bun, mai realist si mai sigur inceput pe care il putem face: BIZUIRE 0 (ZERO) PE SINE!
Sa citim mai multa literatura si istorie din inchisorile si perioada marilor experiente ale razboiului si totalitarismelor recente.
Sa ne rugam, sa ne plangem real pacatele (si nu doar o data si gata), sa ne zdrobim rautatea si impietrirea inimii, pana cand din ea incepe “sa curga sange”… ca sa putem lua in schimb Duh Sfant, hrana cereasca, izvor de vitejie duhovniceasca, iar nu de la trup si de la sange...
Sa ne pregatim prin toate mijloacele! Si sa ne rugam mai mult unii pentru altii. Sa cerem sa ni se incalzeasca inima pentru durerile ce vor veni. In salbaticia care se anunta, aceste rugaciuni, aceasta dispozitie buna catre semeni, va putea conta cat o paine calda pentru un flamand.
Sa cautam sa recuperam din noi insine macar o farama din lumina ce ne-a fost aratata de Mantuitorul cand S-a pogorat intru noi, cercetandu-ne si inviindu-ne din moarte si din iad, cand ni S-a dat spre a-L vedea, a-L gusta, a-L manca si a-L bea.
O mica farama de lumina, acum, cand vine ceasul intunericului…
(va mai urma… doar daca va mai fi timp si va voi Dumnezeu sa urmeze…)
Mai multe si mai adancite raspunsuri si completari la cele scrise, puteti gasi cercetand articolele:
- SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
- PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
- CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
- Ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala – PARINTELE ARSENIE MUSCALU (VIDEO)
- SUNTEM PREGATITI PENTRU IMPARATIA CERURILOR?
- Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
- HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui
- Cuv. Serafim Rose: Ce sa facem pentru a discerne si a rezista ispitelor acestor vremuri?
- Ce am retinut din talcuirile si avertismentele CUVIOSULUI DANIEL GOUVALIS privitoare la Apocalipsa. Cum sa ne ferim de exegetii improvizati si de speculantii financiari ai profetiilor eshatologice? CUM TALCUIESC SFINTII PARINTI LEGATURA DINTRE LEPADARE SI ANTIHRIST
- Din scrisorile Staretului Selafiil din Tomsk (Siberia): “CUM NE VOM MANTUI NOI?”
- SOLUTIA “DELTA FORCE”? Vremurile de restriste – intre tehnici de supravietuire si metode de despatimire
- AU CUVANTUL CITITORII (2) – ALEXEI: Antrenamentul harului
- AU CUVANTUL CITITORII (1): ALIN-7: Un pelerinaj virtual prin blogosfera ortodoxă, în 10 paşi
- Au cuvantul cititorii (3): CARE ESTE SCOPUL ACESTUI JOC DE-A LEPADAREA? CE TREBUIE SA FACA CEL CARE VREA SA REZISTE IN FATA PRIGOANEI ANTIHRISTICE?
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Rugaciunea de dimineata a STARETILOR DE LA OPTINA. RUGACIUNE PENTRU IZBAVIREA DE ANTIHRIST
- Sfantul Nicon, ultimul staret de la Optina ne invata CUM SA NE PREGATIM DE PRIGOANE. Este bine sa ne dorim sa traim chiar in timpul venirii lui ANTIHRIST?
***
- PROFETIILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL despre Turcia, Grecia, Cipru si CUM INCEPE RAZBOIUL MONDIAL
- PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA DESPRE ROMANIA: “Romania va fi inconjurata de flacari… Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne”
- Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA!
- DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS” – de Pr. Boris Molchanoff
- Sfantul Lavrentie de Cernigov – PROOROCII PENTRU VREMURILE NOASTRE
- “Mi-e frica, Parinte, tare n-as vrea sa ajung vremurile acelea! Ce sa fac?”
- STARETUL DIONISIE IGNAT: “O sa fie schimbari mari. Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul”. CE INSEAMNA ‘AL OPTULEA VEAC’?
- PARINTELE DIONISIE IGNAT – de 6 ani impreuna cu sfintii (†11 mai 2004). VREMURILE DIN URMA – SEMNE SAU EXAGERARI? (I)
- PARINTELE DIONISIE IGNAT – VREMURILE DIN URMA (II): Despre U.E. si propaganda sodomiei
- PARINTELE DIONISIE IGNAT DESPRE VREMURILE DIN URMA SI ANTIHRIST (III): “Sa facem rabdare si sa ne pregatim, mai cu seama noi, poporul român!”
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- Ce vremuri traim si cum sa le infruntam? – Parintele Rafail ne raspunde
- Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”
- Parintele Sofronie – Cuvinte duhovnicesti de cea mai mare adancime despre lumea contemporana
- Parintele Rafail Noica despre “partea cea buna” a celor care pazesc Cuvantul
- Avertismentul bland al parintelui Rafail
- PROFETIA DESPRE ANTIHRIST SI SFARSITUL LUMII a Sfantului Ipolit, episcopul Romei
- SFANTUL NIL ATHONITUL, IZVORATORUL DE MIR (12 nov.) – PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII: “Hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor”
- “Cand oceanul raului va inunda intreaga lume, atunci va veni sfarsitul lumii”
- CUVANT DESPRE ANTIHRIST al Sfantului Ioan Damaschin
- Sfantul Efrem Sirul despre inselaciunea perversa si insidioasa a Antihristului si despre durerile cele din urma
- Proorociile schimonahiei Nila – 10 ani de la adormire (6 martie): “MAI INTAI DE TOATE, RUGACIUNEA!”
- Din cuvintele prorocesti ale Cuvioasei schimonahii Macaria: “CURAND TOATE VOR VENI UNA DUPA ALTA… DOMNUL STIE CUM SA-I ASCUNDA PE AI SAI”.
- Cuv. Paisie Aghioritul: “Arme” pentru razboiul nevazut al acestor vremi
- CUV. PAISIE: “E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE”
- “DOMNUL NU-I LASA PE AI SAI” – Viata si harismele unui proroc al veacului XX: SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA
- DIN PROFETIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS: “Vor veni ani grei, dar nu va temeti!”
- CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne duhovnicesti…”
- “VEDETI SA NU FITI AMAGITI!” - Parintele Serafim Rose despre semnele sfarsitului lumii
- Evanghelia eshatologica de la Luca, foarte importanta mai ales pentru zilele noastre: “LUATI SEAMA SA NU FITI AMAGITI!”
- Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
- Fiara, Antihristul si profetul mincinos in talcuirea Vladicai Averchie Tausev (“Apocalipsa Sfantului Ioan: un comentariu ortodox”)
- “Sa nu ne ingaduim naivitatea, sa nu dormim in opinci”. CLARIFICARI SI AVERTISMENTE NECESARE PRIVIND PROFETIILE SI FALSELE PROFETII APOCALIPTICE
- PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE (III). Despre sfarsitul lumii, Antihrist si A Doua Venire: “SFANTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA”.
- PARINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONESTI: Ce inseamna si cum se dobandesc curajul NE-LUMESC si demnitatea CRESTINA?
- Lepădarea lui Petru sau DE CE CADE OMUL?
- HRISTOS, TARIA MUCENICILOR
- Sfintii 40 de Mucenici: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
- Parintele Aldea despre lectiile esentiale pentru noi ale marturisitorilor din inchisorile comuniste. CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI?
- MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul”
- Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE! (Parintele Adrian Fageteanu despre Cap. 24 din Evanghelia dupa Matei – AUDIO)
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU: “Vor fi vremuri cand tacerea va fi mai de folos decat vorba”. DESPRE VREMURILE DIN URMA, LEPADARE, PLANURI OMENESTI, DEZORIENTARE, DEZBINARE, JERTFA… (video)
- “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui” - cuvant al lui Dumnezeu pentru vremea noastra (de unde aflam si care este izvorul vitejiei duhovnicesti)
- O eroina discreta a rugaciunii si a daruirii: LUCIA POPSOR (†13 iulie 2010) sau DESPRE JERTFELNICIA CARE NE FACE LIBERI
- El a ales Crucea. Noi ce vom alege? (I)
- Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)
- Cuviosul Paisie Aghioritul: Pentru cel credincios mucenicia este sarbatoare
- Taina muceniciei: nesocotirea de sine – “Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet” (Cuv. Paisie)
- Ce fel de vitejie aveau sfintii mucenici…
- NOI AM REZISTA PRECUM CANANEANCA? Cum reactionam la jigniri, la incercari, la suferinte?
- Praznuirea Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat – CE INSEAMNA SI CUM E POSIBILA MUCENICIA?
- …SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I)
- Ce ne spune INVATATURA ORTODOXA A SFINTILOR PARINTI despre mucenicie si ispitirea lui Dumnezeu (II)
- SFANTUL TEODOR STRATILAT: INTRE CREDINTA IN ASCUNS SI MUCENICIE. Raspunsuri si pentru cei de astazi
Etichete: al treilea razboi mondial, Antihrist, bataie, bravada, curaj, curatire launtrica, Dai vointa iei putere, falsul eroism, foame, foamete, harul Duhului Sfant, Hristos, inchipuire, inchisorile comuniste, increderea in sine, incredintare, lucrare launtrica, mantuire, meditatie duhovniceasca, mila lui Dumnezeu, milostenie, mucenicia virtuala, nenorociri, nevoia de pregatire, pacate, patimi, plans, pocainta, pregatire, pregatirea pentru vremurile din urma, prigoane, puterea pocaintei, razboi mondial, razboiul nevazut, rezistenta, rugaciune, rugaciune pentru ceilalti, salvare, sfarsitul lumii, sfintii inchisorilor, suferinta, umilinta, viata duhovniceasca, vremuri de incercare, vremurile de pe urma, vremurile noastre
NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI?), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.
33 Raspunsuri to “Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI?”
Articole recomandate
-
SFANTUL MARE MUCENIC HARALAMBIE. URIASA PUTERE A CREDINTEI
-
PARINTELE IUSTIN (video): “Ar trebui sa plangem, sa ne caim, sa vedem ca suntem la marginea prapastiei!“
-
Parintele Iustin Parvu: LA ORA ACTUALA, NU AVEM ALTA CALE DECAT RABDAREA SI RUGACIUNEA
-
Parintele Iustin Parvu (VIDEO) despre apropierea sfarsitului, prefatat de un razboi mondial
-
“Daca nu traim in Duhul, nu avem cum sa ne vedem pacatele, nici sa iubim”
-
PARINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONESTI DESPRE PARINTELE IUSTIN
-
Cuvinte de mare gravitate pentru vremurile de acum de la PARINTELE IUSTIN PARVU
-
IPS TEOFAN LA PETRU-VODA, ALATURI DE PARINTELE IUSTIN, 2011 (audio si text)
-
Parintele Iustin Parvu: ASTAZI NE LIPSESTE MILA
-
Parintele Iustin pune cu durere DEGETUL PE RANA MONAHISMULUI ROMANESC
-
Parintele Iustin despre viata in minciuna si despre PERFIDIA CU CARE ESTE UCIS AZI OMUL IN LUME
-
MARTURIA PARINTELUI CALCIU despre Parintele Iustin: Taria iubirii fara odihna
-
PILDA SFANTULUI MUCENIC NICHIFOR (9 februarie) – duhul adevaratei marturisiri ca sa nu cadem in INSELARE
-
SFANTUL PETRU DAMASCHIN: “Ajunge nebunia mandriei fara alt pacat, pentru pierderea sufletului”.
-
Praznuirea Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat – CE INSEAMNA SI CUM E POSIBILA MUCENICIA?
-
Parintele Aldea: CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI?
-
CUVANT DUHOVNICESC CU PUTERE AL PR. MIHAI ALDEA: “Trebuie sa lasam deschise portile pocaintei pentru oricine si sa fim sinceri cu noi insine”
-
VAMESUL SI FARISEUL DIN INCHISORILE COMUNISTE. Ce putem invata pentru viata si vremurile noastre?
-
TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT!
-
Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
-
AUTODEMASCAREA – spovedania satanica
-
IOAN IANOLIDE – GLASUL CELUI CE STRIGA SFASIETOR IN PUSTIA VREMURILOR DE PE URMA: “Totul in Hristos!”
-
Marturisitorul Ioan Ianolide despre SENSUL APOCALIPTIC AL ISTORIEI SI BIRUINTA LUI HRISTOS
-
Cuvinte duhovnicesti esentiale de la Ioan Ianolide despre INFRANARE SI INTELEPCIUNE IN MARTURISIREA ADEVARULUI
-
Invataturi de la SFINTII VARSANUFIE si IOAN: NIMENI NU SE MANTUIESTE SINGUR
-
SFANTUL FOTIE MARTURISITORUL – stalpul credintei drepte si plinitorul pacii lui Hristos
-
COMOARA SFANTULUI MARE IERARH FOTIE, marturisitorul care a stiut (cum) sa spuna NU Papei!
-
DE CE A FOST SCOS SFANTUL FOTIE CEL MARE DIN CALENDARELE NOASTRE?
-
INCEPE PERIOADA TRIODULUI: “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!"
-
CUM E POSIBILA MANTUIREA NOASTRA IN “VEACUL ACESTA LAUDAROS”?
-
VAMESUL SI FARISEUL. Predicile Sfantului Luca al Crimeei. “Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!”
-
FARISEUL SI VAMESUL, bolnavii din spitalul nevazut al lumii – OMILIA SF. NICOLAE VELIMIROVICI
-
FARISEUL
-
SA NE TEMEM DE FATARNICIE!
-
Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI
-
PACATUL TRUFIEI. Pericolul duhului luciferic
-
Parintele Savatie ne invata sa incepem prin A FI SINCERI CU DUMNEZEU
-
AVEM SI NOI EPISCOPI CURAJOSI CARE INFRUNTA NEMERNICIA SATRAPILOR ZILEI. Sa ne rugam pentru ei!
Ultimele articole
- PARINTELE IUSTIN PARVU – 93 DE ANI! “Document”- Interviul lui Sorin Dumitrescu din 1997 (video)
- Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI?
- Ce ne spune INVATATURA ORTODOXA A SFINTILOR PARINTI despre mucenicie si ispitirea lui Dumnezeu (II)
- SFANTUL TEODOR STRATILAT: INTRE CREDINTA IN ASCUNS SI MUCENICIE. Raspunsuri si pentru cei de astazi
- CUM TREBUIE MARTURISITA CREDINTA (chiar si de catre copii!) SI CE AJUTA LA CONVERTIREA OAMENILOR LA HRISTOS?
- SFANTUL IERARH PARTENIE DIN LAMPSAKOS, izgonitorul de demoni, grabnic tamaduitorul si marele facator de minuni
- INTOARCEREA LA HRISTOS – prefata marturisitoare a Parintelui Calciu. VIATA DUHOVNICEASCA DIN INCHISORILE COMUNISTE SI SERVITUTILE PATRIARHIEI
- IOAN IANOLIDE despre Antihrist
- DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI. “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL
- Predici, meditatii si cantari la DUMINICA VAMESULUI SI A FARISEULUI (IPS Bartolomeu Anania, PS Sebastian Pascanu, Parintele Petroniu Tanase)
Sinaxa Trup si Suflet
Calendar ortodox
|
As vrea sa vin cu ceva in completarea la cele expuse in acest articol: că singurul mod de a rezista la prigoana va fi prin rostirea cât mai deasă a Rugăciunii lui Iisus. de fapt de aici vine și curățirea lăuntrică: această rugăciune curățește mintea si inima de gândurile rele, de pornirile rele, alungă, vizibil, plictisul sufletesc, aduce dragostea de Maica Domnului, de sfinți și de Hristos. Toți Stareții optineni vorbesc despre ajutorul cu totul minunat al Rugăciunii lui Iisus in vremuri de prigoană. Dar cea mai directă abordare am găsit-o în cartea „Calea rugăciunii lăuntrice” – Vlădica Antonie Mărturisitorul-o carte extraordinară, o comoară pur si simplu….
http://www.librariasophia.ro/carti-Calea-rugaciunii-launtrice–Manualul-isihiei-ntonie-Marturisitorul-vl-so-418.html
http://ortodoxiesaumoarte1.files.wordpress.com/2011/10/calea-rugaciunii-launtrice-manualul-isihiei.pdf
Dragii mei,
Si eu mi-am pus destul de des in ultimul timp aceste intrebari. La un moment dat am cazut in deznadejde. Dar din deznadejdea mea m-am ridicat aducandu-mi aminte cuvintele parintelui Rafail Noica. El spune ca ceea ce a primit Sfantul Siluan este un cuvant pentru noi toti, pentru perioada aceasta cumplita pe care o traim: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”. Cuvantul acesta il putem trai si privind iadul din sufletul nostru si sa nu deznadajduim in mantuire dar si privind iadul care este lumea in care traim si sa nu deznadajduim. Pentru ca, spune parintele, pentru situatii de exceptie Dumnezeu are solutii de exceptie. Apoi mult m-a mangaiat cuvantul parintelui Efrem Sirul (pentru perioada eshatologica) pe care l-ati postat nu demult pe site. Mi l-am listat si il citesc din cand in cand. Noi trebuie sa ne facem alegerile noastre drepte (adica sa-l alegem pe Hristos) si sa-l lasam pe Dumnezeu sa implineasca alegerea pe care noi am facut-o. Cred ca purtand aceste ganduri vom razbi. Ceea ce am mai facut eu a fost sa-mi cumpar toate vietile sfintilor (le-am comandat la Editura Man. Sihastria prin telefon ca au fost mai convenabile la pret) si mai am in plan ceva: sa invat cat mai multi psalmi pe de rost (Rugati-va sa reusesc). Dumnezeu nu ne va lasa chiar daca vom trece prin grele si cumplite incercari!
@Ana
Multumim pentru link. Foarte bun este si “Sbornicul” editat de Ed. Reintregirea Alba Iulia. Il puteti comanda prin telefon.
ei , fratilor , ciudat sentiment am acum , dupa ce am citit cele scrise . Tot ne informati de atata timp si credeam ca am constientizat cat de cat toate acestea dar parca speram … sa mai fie timp . Se pare insa ca s-a hotarat ca trebuie sa se produca colapsul actualului sistem si o schimbare radicala nu poate fi facuta decat printr-un mare razboi . Vedeti cum este firea asta pacatoasa , in loc sa ma gandesc la vesnicia sufletului , ma tenteaza mai mult sa ma gandesc cat de pregatit sunt pentru … supravietuire ? Oare as putea rezista torturilor , foamei , lipsurilor , frigului patrunzator , oboselii , s.a.m.p. ? Spre asta se indreapta rapid mintea ( oare mintea ? ) dar de fapt , spre asta tinde INSTINCTUL DE CONSERVARE , adica o ispita dintre cele mai grele ce se pot abate asupra noastra . Si abia mult timp dupa ce incepi sa reflectezi asupra posibilitatilor de supravietuire iti dai seama ca mergi pe un drum si o directie total gresita si te intristezi, si-ti vine sa plangi asemenea lui Petru , gandindu-te ca , daca acum , cand inca nu s-a intamplat nimic , ci iti inchipui doar un scenariu , prima reactie a fost aceasta , ce se va intampla intr-o situatie reala ? Doamne , ajuta-ma , ca slab sunt .
http://www.youtube.com/watch?v=QkpJYskXHK0
este infricosator doar sa ne gandim ca am putea ajunge sa traim astfel de vremuri. Domnul a spus foarte clar : ” va fi un necaz asa de mare, cum n-a fost niciodată de la inceputul lumii”, iar necazuri cumplite deja s-au vazut si se vad inca pe fata pamantului. Nu cred ca dorinta de a mai avea timp tine neaparat de instinctul de supravietuire; poate fi si constientizarea faptului ca nu suntem pregatiti sa ne infatisam in fata Judecatorului…
Dragii mei,
Lepadarea de sine, pentru a iubi si ierta sincer toate sufletele ! Tot ce se intimpla, tot ce se va intimpla, este ingaduit de Dumnezeu pentru mintuirea noastra ! Trebuie sa acceptam totul cu Pace si cu multumire catre Dumnezeu ! Trebuie sa ne lepadam de cele lumesti ! Acestea nu au Viata, ci fiind trecatoare, au moarte. Trebuie sa renuntam la orice patima ! Orice urma de patima ne va putea fi fatala ! De fapt patimile ne vor fi dusmanii adevarati ! Ele se vor intoarce in mod vadit asupra noastra ! Ele ne vor chinui, in realitate ! Nadejde tare in Domnul nostru Iisus Hristos care a biruit moartea ! Nadejde tare in Maicuta Lui pe care Ne-a lasat-O noua Maica ! Sa cerem sincer de la Ei ajutor ca sa ne omoare patimile noastre !
Am avut un vis ciudat, insa din care putem invata ceva ! Eram pe un cimp inverzit, cu flori multe, soare. O frumoasa zi de vara ! La un moment dat aud o bubuitura puternica undeva in dreapta, nu departe. Apoi un val urias de foc vad venind asupra mea ! In acel moment am strigat : “MAICA DOMNULUI, SCAPA-MA !” Atunci am simtit o putere, am sarit in sus si am inceput sa zbor. Focul venea in urma mea, eu simteam o greutate care ma tragea in jos, insa cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Sale Preacurate Fecioare, am reusit sa ajung intr-un loc ferit, unde focul nu a ajuns. Apoi aud o voce care ma intreaba ce mi s-a intimplat. Am inceput sa spun ce mi s-a intimplat si in momentul acela aud din nou bubuitura si vad din nou focul venind spre mine. Am strigat din nou dupa ajutor : “MAICA DOMNULUI SCAPA-MA !” S-a repetat zborul, exact la fel Maicuta Domnului cu Fiul Ei M-au intarit si M-au scapat de moarte ! Asadar, dragii mei, ce ne vom face ?! VOM STRIGA SI NOI : ” MAICA DOMNULUI SCAPA-NE !” Si Maicuta Domnului cu Fiul Ei ne vor scapa de urgie, ne vor scapa de cadere !
sa ma iertati pt. multa vorbarie !
DOAMNE AJUTA !
Mircea
@Elena ,
Din pacate pentru mine , pot spune ca nu-L iubesc pe Dumnezeu asa cum imi cere El , din tot sufletul meu , din tot cugetul meu , … si mi-e teama ca as proceda asemenea femeii lui Lot , as intoarce capul , gandindu-ma la copil , la nevasta , la mama . Iata unul din motivele pentru care as vrea sa mai fie timp , sa apucam sa ne ” coacem ” , pentru ca acum suntem fructe crude care pot pica din pom la prima adiere de vant . Nu stim nimic , suntem nimic , avem nimic , cum sa pleci la drum cu un asemenea bagaj ? Stiti , cred , ca pe un drum de hoti , cel care are cele mai mari sanse de supravietuire nu este cel sarac , ci cel bogat , cel care-si poate rascumpara viata cu bogatia pe care o da hotilor , in timp ce saracul care nu are nimic poate fi ucis imediat , pentru ca nimeni nu-l va cauta , nimeni nu v-a tras la raspundere pentru el . Asa ca , da , sa mai fie timp si cu ajutorul Bunului si Multmilostivului Domn sa reusim sa punem inceput bun ( asa cum ne indeamna dragul nostru parinte Cleopa , in link-ul pus de fratele Costel-Dumnezeu sa te binecuvanteze , frate Costel ca de fiecare data ai ales atat de bine povata ) .
“E cel mai bun, mai realist si mai sigur inceput pe care il putem face: BIZUIRE 0 (ZERO) PE SINE!”
Cred ca aici se afla esenta bolii noastre duhovnicesti dar si a Mantuirii. De cand a cazut omul in capcana diavolului, traieste in inchipuirea ca poate reusi ceva de unul singur. Atat de mare este inchipuirea, ca omul chiar si atunci cand cere ajutorul lui Dumnezeu tot pe puterile omenesti pune pret, si nu pe interventia efectiva a lui Dumnezeu, pe Harul (Darul) lui Dumnezeu, sau pe Energiile Necreate (formularea teologica).
De fapt, omul il roaga pe Dumnezeu sa il ajute sa continue pe acelasi drum delimitat de conceptia lumeasca despre realitate, de omul vechi care intunecat fiind isi doreste sa sporeasca inca in pricepere, invatatura, rezistenta psihologica, etc., si chiar daca acestea nu sunt neaparat rele in ele insele,ele nu pot asigura rezistenta in cazul razboiului nevazut (cu demonii), dar mai ales vor continua sa-l tina pe om departe de Harul Duhului Sfant.
Practic, omul traieste ca un ateu, chiar si atunci cand vorbeste despre Dumnezeu, sau chiar si cand se roaga. Omul spune ca crede in Dumnezeu dar nu traieste ce spune. Orice val se ridica impotriva lui, sau daca lucrurile nu ii ies cum si-a propus, el revine inapoi la logica acestei lumi si actioneaza din impuls — ori din frica, ori catre vreo placere sau patima. De aceea omul trebuie sa caute voia lui Dumnezeu in toate, iar pentru aceasta, tot cu ajutorul lui Dumnezeu el trebuie sa se purifice, sa-si simplifice viata, sa se desprinda de cele ale lumii acesteia, sa-si rezolve conflictele interioare (frici, rusini, ideologii, vise/dorinte, predispozitii, patimi, etc.) Tinta trebuie sa devina Dumnezeu, iar mijlocul de a ajunge la tinta tot Dumnezeu.
Omul trebuie sa se lepede de el insusi, iar pentru aceasta trebuie sa inteleaga ca are nevoie totala de Dumnezeu, si poate si ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la om, in sensul ca Creatorul a facut creatia nu pentru a munci pentru El ci pentru a se desfata de El; iar in cazul nostru, in care am alunecat catre pacat, avem nevoie de ajutorul direct al lui Dumnezeu pentru a ne ridica. Nici nu se pune problema sa ne putem descurca altfel, sau sa ne putem “cumpara” Mantuirea dupa ce implinim un anumit numar de canoane sau de fapte bune. (acesta nici nu este o invatatura Ortodoxa, mai degraba catolica)
La noi se pune problema in sensul de transformare prin Harul lui Dumnezeu si de unire efectiva cu Dumnezeu. De aceea Sfintele Taine, de aceea ni se “cere” sa ne rugam in tot ceasul, de aceea Rugaciunea lui Iisus, pentru a (re)descoperi faptul ca existenta noastra trebuie sa fie traita impreuna cu Dumnezeu, si pentru a ne pregati vietile cat mai mult pentru acest lucru.
Cred ca in Rugaciunea lui Iisus se ascunde o realitate de mare adancime, dupa cum am spus mai sus — taina ca omul nu cere nimic altceva decat Mila lui Dumnezeu, ca el realizeaza ca fara Dumnezeu nu poate nimic, dar si ca Dumnezeu doreste sa milostiveasca pe om, ca El stie ca omul are nevoie de acest Medicament (al Milei). De cate ori nu ne-am simtit iubiti si vindecati atunci cand cineva ne-a observat si ajutat din pura compasiune si dezinteres propriu? Si cu cat mai mult atunci cand este vorba de Mila Nemarginita a lui Dumnezeu?
Orice metoda de lepadare de sine si de sporire in virtute va esua atata timp cat omul nu invata sa se bizuie pe Dumnezeu, dar NU de nevoie sau din constrangere. Omul trebuie sa inteleaga Personalitatea lui Dumnezeu, aceea ca El este Milostiv si Iubitor de oameni si ca este in Firea Lui sa aiba grija de noi, si bine-inteles ca si poate sa faca acest lucru. Orice alta abordare ne va aduce in bratele demonilor, tocmai din purtarea de grija a lui Dumnezeu, pentru ca El nu voieste ca omul sa sporeasca spre sine insusi. Si vai de noi, ca aici ni se pot intampla multe necazuri si stramtori, si Harul nu va fi cu noi in intregime. Trebuie sa ne maturizam duhovniceste, dar in mod paradoxal, asta nu inseamna ca trebuie sa sporim dupa metoda lumii acesteia, ci ca trebuie sa sporim in Credinta, Nadejde si Dragoste (de Dumnezeu si aproapele). Sa nu mai fim atei cu numele de crestini, ci adevarati traitori de Dumnezeu. Sa ne venim in fire si sa credem cu tarie ca Dumnezeu este Bun si ca ne ajuta intotdeauna; sa nu mai dam mana cu demonii care ne invata sa deznadajduim sau sa cautam lumea aceasta (acest cerc vicios prin care stapanitorul acestei lumi reuseste sa ne tina sub papuc).
In Numele DOMNULUI! Nu va fi niciun razboi, decat cu sine insusi. Celui ce crede, toate ii sunt cu putinta. La DUMNEZEU totul e posibil, chiar si faptul ca nu va mai fi razboi. Stati linistiti, DAR MERGETI LA SPOVEDIT SI IMPARTASIT! Prin acestea si prin CUVINTELE BUNE ale Preotilor Ortodocsi, se poate schimba Lumea intreaga. Credeti si vi se va da. Amin. ALILUIA!
Un crestin trebuie sa fie intotdeauna pregatit, cu candela inimii aprinsa. Cu atat mai mult in aceste vremuri. Este necesara deasa spovedanie, pocainta pentru pacatele noastre, trairea in curatie, evitarea compromisurilor de orice fel, cultivare smereniei si a altor virtuti pentru a putea dobandi Duhul Sfant, care ne va invata ce sa facem in vremuri de grea incercare sau in ispitele care vin asupra noastra. Nu stim daca acest razboi este ultimul, cel profetit, sau vor fi doar niste sicanari, ramane de vazut, caci n-ar fi primul razboi dintre Israel si statele din jur, dar e bine sa fim mereu pregatiti.
7. Iar cand veti auzi de razboaie, si de zvonuri de razboaie, sa nu va tulburati, caci trebuie sa fie, dar inca nu va fi sfarsitul.
8. Si se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie, vor fi cutremure pe alocuri si foamete si tulburari vor fi. Iar acestea sunt inceputul durerilor.
[...]
10. Ci mai intai Evanghelia trebuie sa se propovaduiasca la toate neamurile.
Ma intreb totusi, cum ramane cu propavaduirea Evangheliei care nu a fost facuta la toate neamurile (daca ma gandesc numai la Coreea de Nord).
Eu totusi cred ca nu anul acesta va fi razboiul mondial profetit (cel mult poate doar un inceput, ce va implica doar cateva state, in special cele aflate in mod direct in conflict).
In orice caz, e bine sa fim pregatiti sufleteste, sa nu amanam pocainta.
@Lucia:
La Dumnezeu toate sunt cu putinta, intr-adevar. Dar la noi? Este oare posibila pocainta, in roadele ei?
Si ce va da siguranta de a vorbi cu atata certitudine IMPOTRIVA cuvantului Sfintilor si oamenilor harismatici? Doar faptul ca nu ne place si nu e dorim?!
@Mirela:
Pacat ca mai vechile postari pe aceeasi tema au trecut neobservate.
Profetii Ilie si Enoh vor vesti intregii lumi sa nu il primeasca pe antihrist drept divinitate si imparat al lumii. Evident, nu vor face aceasta printr-un mesaj doar negativ, ci propovaduind, totodata, Evanghelia si pe Hristos intregii lumi. Pentru ca, daca antihristul se va adresa intregii lumi, e limpede ca avertizarea si propovaduirea Evangheliei va fi si ea adresata tot intregii lumii si tot atunci.
Ce credem noi despre razboi, pana la urma, e mai putin important. Amanari au mai tot fost. Dar… serios, oare cat credeti ca mai poate dura starea asta de tensiune? Si nu e vorba doar de Iran, unde se uita toti acum, ci de intreg contextul. Daca problema ar fi doar Iranul, nici nu ne-ar interesa prea mult. Dar problema e ca toata atmosfera internationala se incinge, ca blocurile se antagonizeaza, ca se merge pe politica fortei, tot mai mult si febril, in loc de compromis. Asta la nivel international, daca starea duhovniceasca a lumi nu ne spune nimic. Niciodata nu a fost lumea in mai mare masura capabila sa faca rau si e greu de crezut ca va “rata” sa si puna in fapta aceasta posibilitate.
Si impresia noastra este ca noi am dori o amanare… infinita, pana nu se va mai intampla niciodata nimic rau, si niciun sfarsit. Pe undeva intelegem. Pentru noi chiar nu este ceva teoretic, o asemenea perspectiva – si inca realizata doar foarte partial – nu poate decat sa te sperie si sa te faca sa iti doresti sincer sa nu apuci asemenea evenimente, sa nu le traiesti, sa nu vezi asemenea nenorociri, mai ales cand nu esti singur ci mai ai si grija altora! Dar… oricat de mult ne dorim sa nu se intample asta, pur si simplu nu depinde de noi si de ce vrem noi. Ci de voia Tatalui. De noi depinde doar sa fim pregatiti crestineste.
Apocalipsa:
12:1 In cer s-a aratat un semn mare: o femeie invaluita in soare, cu luna supt picioare si o cununa de douasprezece stele pe cap. (Numarati stelele de pe steagul UE, sunt 12. Europa e numele zeitatii feminine antice grecesti, probabil singurul continent cu nume care face referire la o persoana feminina)
12:3 In cer s-a mai aratat un alt semn: iata s-a vazut un mare balaur ros, cu sapte capete, zece coarne, si sapte cununi imparatesti pe capete.
12:4 Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului, si le arunca pe pamant (Comunismul a dominat la apogeul lui o treime din populatia planetei)
12:14 Si cele doua aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca sa zboare cu ele in pustie, in locul ei unde este hranita o vreme, vremi, si jumatatea unei vremi, departe de fata sarpelui (A se vedea heraldica SUA si alianta lor cu UE si implicarea lor in tarile arabice, desertice: Irak, Afganistan,Libia, Siria, Iran)
13:2 Fiara, pe care am vazut-o, semana cu un leopard; avea labe ca de urs, si gura ca o gura de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapanire mare. (Putere militara: Leopard, pete= camuflaj militar; gura de leu=guri de foc, lansatoare de rachete, etc; labe de urs= senile )
13:13 Savarsea semne mari, pana acolo ca facea sa se pogoare foc din cer pe pamant, in fata oamenilor. (rachete)
13:15 I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca, si sa faca sa fie omorati cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei (Televiziunea si proiectia holografica)
Nu mai redau aici partea cu 666 si cipurile care sper ca e arhicunoscuta!
16:8 Al patrulea a varsat potirul lui peste Soare. Si Soarelui i s-a dat sa dogoreasca pe oameni cu focul lui.
16:9 Si oamenii au fost dogoriti de o arsita mare, si au hulit Numele Dumnezeului care are stapanire peste aceste urgii, si nu s-au pocait ca sa-I dea slava. (Vedeti activitatea solara anormala din ultimul timp. Nu are nici o treaba cu incalzirea globala care oricum e o sarada. Soarele devine tot mai activ, dovada sta suprafata lunii lui Jupiter, Europa, care s-a topit din cauza activitatii crescande a Soarelui)
16:12 Al saselea a varsat potirul lui peste raul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea imparatilor, care au sa vina din Rasarit (Vedeti proiectele Turciei de captare a izvoarelor Eufratului care vor face practic Eufratul sa nu mai ajunga sa se verse in ocean. Vedeti de asemeni si proiectele teoretice de invazie dezvoltate de China care prevad “traversarea Eufratului”)
@Cosmin:
Desi este vizibila suprapunerea unor imparatii si fenomene peste profetiile din Apocalipsa, totusi nu e in regula sa le identificam atat de precis peste unele versete. In mare, e corect, in mic, sa fim precauti, cam asta e ideea.
Eu de abia astept sa se termine cu lumea asta. Nu exista niciun motiv rational pentru care ne-am putea dori sa vietuim in continuare in ea.
Singura problema care se ridica este cum vom continua noi sa vietuim dupa ce aceasta lume va fi distrusa (sau, mai exact, transformata). Aici este de fapt, cuiul, caci suntem mult prea legati de ceea ce va urma sa fie aruncat in foc, deci ne temem, instinctiv, ca vom avea si noi aceeasi soarta …
@Admin: nu sunt vazator. Doamne fereste sa sustin asa ceva!!! Voiam sa arat ca pana si un laic ca mine poate descifra, macar sarac asa ca mine, sensurile Scripturii si ale vremii! Scuza ca “N-am stiut!” nu tzine! O spun clar ca si tine: NU ITI CONDUCE VIATA SI MAI ALES CREDINTA DUPA PROPRIILE INTERPRETARI! Dar asta nu-ti anuleaza obligatia de judecata! Ce am postat mai sus e propria-mi interpretare si mi-o asum in perspectiva vremurilor ce le traim. Atat! Ca am dreptate?!?!/ Dumnezeu cu mila! Dar parca-i prea evident!
Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Amin!
@Cosmin:
Dar de ce atata suparare?
@Admin: unde ai vazut tu suparare ca eu iti dau dreptate intru-totul si subscriu la adaugirile tale?!?!!?! Ai completat binevenit! Si chiar daca m-ai fi admonestat n-ar fi fost suparare! O spun si acum: nu credeti ce spun EU! Ci judecati singuri, dar nu va smintiti: ascultati de veteranii trairii ortodoxe (nu de mine, ca eu nici macar ortodox nu cred ca sunt)! Nu fiti de capul vostru ca sa nu va fie propria judecata cale de pierzanie! E deja lumea plina de falsi “vazatori, apostoli, sau mai stie Dumnezeu ce”! Sunt sfintii Parinti care au spus ce trebuia de spus! Dar peste tot si toate, sfatul meu e urmatorul: lasati cutia cu floricele din poala si nu mai asteptati la TV sfarsitul lumii si mai bine dati pe la Biserica. Nu faceti pe sfintii, ca nu sunteti! Nu simulati smerenia ca nu prostiti pe nimeni in afara de voi! Fiti sinceri si rugati-va din sinceritate la nivelul vostru! Luati-o usor! Un copac nu creste instantaneu! Nu incercati sa renuntati dintr-odata la tot, sa nu va fie caderea dincolo de masura voastra! Suntem copii, iar copilul invata sa paseasca intai a invata sa alerge! Vorbesc din experienta si nu din carti! Nu disperati ca ati cazut! Nu asteptati rezultate si mai ales feriti-va de rezultate instantanee. Nu e treaba voastra sa stati cu ochii holbati si sa va spuneti: oare lucreaza Dumnezeu sau nu?!?!?
NICIODATA sa nu nu incercati sa-L prostiti pe Dumnezeu!
NICIODATA sa nu uitati de EL!
Problemele ivite in timpul persecutiilor sunt diverse. Din scrisorile Sf. Ciprian se intrevede ca atmosfera din vremea sa este asemanatoare izbitor cu s-a petrecut in inchisorile comuniste. Au fost multe caderi, nu doar biruinte, multe inselari si greutati.
@fane
In putinta noastra este numai rugaciunea, o “arma” pe care poate nu o folosim indeajuns ! Cu aceasta “arma” putem invinge toate razboaiele si putem atrage Mila Lui Dumnezeu !
Din tentatia pacatului este greu de iesit pentru firea omeneasca, dar umilinta sufletului si rugaciunea sunt mai tari decat pacatele.
Pana la urma este o “bucurie” sa vezi ca Scriptura se implineste, este “dovada” ca Dumnezeu este Viu si Actioneaza.
Sta in puterea rugaciunii noastre neincetate sa capatam curajul de a nu ne dezice de El orice ar fi.
Rugaciunea ne duce sufletul si mintea la El, iar El ne da puterea sa rabdam pana la capat…
Doamne ajuta-ne !
Cel mai mare pacatos nu a reusit sa sporeasca in rugaciunea lui Iisus, iti trebuie o viata duhovniceasca ca sa sporesti, ori eu plin sunt de pacate. Am vazut recomandarea staretului Efrem sa spunem rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma, necuratul deja dansa prin prin mintea mea, ia uite mai ce recomanda parintele Efrem, apoi am vazut si-n pelerinul rus forma aceasta mai scurta care este de un real ajutor pentru pacatosi. M-am dus la duhovnic si i-am spus ca as vrea sa spun forma mai scurta(primesem binecuvantare pentru rugaciunea lui Iisus) si mi-a zis, Robert spune: Iisuse, miluieste-ma! Cel cu coarne vede ce scriu, dar nu spun din mandrie ci doar incerc sa ajut si pe alti pacatosi ca mine, nadajduind in mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului! Cu cat mai des repetam numele Mantuitorului nostru cu atat ne va fi mai bine!
Invredniceste-ne Doamne Iisuse Hristoase, sa facem Sfanta voia Ta in toate zilele vietii noastre!
Scrie un Parinte intr-o carte ca Dumnezeu nu vrea sa piara pamantul acesta care este minunat alcatuit de El Insusi,ca ar fi ca un gospodar care dupa ce si-a facut o casa frumoasa,cu gradina si acareturi,se apuca sa-i dea foc.Dumnezeu nu face asa ceva!Oamenii,in dorinta lor de inavutire si stapanire vor distruge Pamantul.Dar,daca oamenii constientizeaza ca intoarcerea lor la Dumnezeu ii poate salva,Dumnezeu poate strica planurile celor rai.
Eu cred ca pentru asta trebuie sa ne rugam,sa amane Dumnezeu aceste planuri,pentru ca nu suntem pregatiti sa infruntam urgia nesabuintei unora.
Preocuparea crestinilor ar trebui sa fie sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi,si nu sfarsitul lumii…
Sf. Ioan Gura de Aur spune ca este bine ca omul nici sa prinda mult curaj,nici sa deznadajduiasca.A avea curaj peste masura te face sa cazi,iar deznadejdea,odata cazut,nu te lasa sa te scoli.Ava Dorotei vorbeste despre dobandirea masurii,a echilibrului,a pacii si a smereniei.El ne doreste continuu vanatori ai pacii.Prin pacea inimii tale si doar prin aceasta,ii ajuti si pe ceilalti.Sa te gasesti totdeauna in stare de pace,astfel incat inima ta sa nu se tulbure.,sa nu se tulbure de lumea asta cazuta si confuza,dar care daca doreste,poate sa inlature valul care n-o lase sa rasufle…,prin amintirea lui Dumnezeu si a fapturilor Lui…smerite si discrete…
Iertare,suntem doar coslujitori ai tainei liturghiei vietii,din care ne impartasim prin rugaciune,prietenie,si ne mangaiem in aceasta calatorie involburata a vietii noastre trecatoare…cum spune M.Moise Aghioritul…
Doamne ajuta!
Poate ar fi foarte necesar dupa articolele cu subiecte despre sfarsitul lumii sa se aminteasca pe scurt invataturile de credinta incepatoare legate mai ales de ceea ce trebuie sa punem in inima dupa BOTEZ si sa facem lucrator , adica sa nu ne mai sperie nimic , pentru ca stim din EXPERIENTA ca este adevarat ajutorul lui Dumnezeu. Dar cand ne bazam pe ajutorul lui Dumnezeu TREBUIE sa ne fie CLAR ce credem.
De exemplu: la Botez se incepe si SE GARANTEAZA salvarea DOAR A SUFLETULUI in momentul mortii .
Si asta DOAR PENTRU CA AM FOST BOTEZATI si CREDEM CA DOMNUL IISUS HRISTOS EXISTA si a fagaduit ca ne salveaza. Si chiar la Botez a fost iertat PACATUL STRAMOSESC DEFINITIV, deci indiferent de cate ori ne slabeste credinta nu mai trebuie sa repetam Botezul, si oricate pacate vom face pana la moarte, daca NU NE PLACE SA PACATUIM, si ne pocaim, si credem macar ca talharul de pe cruce, aceasta credinta il face pe Dumnezeu MILOSTIV.
De aceea, daca nu am inaintat in credinta pentru a dobandi alte DARURI, alte CUNUNI, sa nu uitam ca TRUPUL SE VA DISTRUGE, va putrezi, si nu este grija noastra sa il salvam daca este un razboi, sau suntem prigoniti. Totusi este un pacat sa ne dorim moartea, sau sa scapam de aceasta lume. Ceasul mortii il ingaduie NUMAI Dumnezeu, si pana atunci suntem datori sa luptam pentru supravietuirea trupului. DAR CU MASURILE CREDINTEI, a poruncilor la care ai ajuns.
In schimb SUFLETUL ESTE IN GRIJA NOASTRA, sa PAZIM CREDINTA DIN EL. Si sufletul care crede , va astepta, fara sa se indoiasca, sa se intalneasca la Judecata de apoi cu Dumnezeu Treimea, si va ADORMI linistit, chiar daca uitandu-se la trup va vedea si va sti ca MOARE. Moare , si va putrezi trupul pentru ca este trupul pacatului, si nu ne-am ostenit destul in post si privegheri ca sa fim sfinti si cu trupurile. Si mai stim si ca trupurile se vor schimba la Invierea de obste.
Iar cei care mai uita aceste invataturi incepatoare, sa le inteleaga tot mai bine , in fiecare zi , ca sa devina mai puternice decat reflexele de supravietuire CU TRUPUL pe care le avem in subconstient. Si exista si mijloace de verificare. Daca te sperii de ceva trebuie sa repeti invatatura sa vezi daca dispare teama. Daca nu, inseamna ca nu ai inteles inca bine.
Si nu are nici un rost sa invatam dogme complicate, sau sa incercam trairi inalte de iubire, daca vrem sa sarim peste aceste INCEPATOARE pietre de temelie ale credintei.
@Cosmin:
Bine.
@soram:
Da, dar nici nu ne putem minti ca nu traim ce traim…
Ce anavoie mi-i parcursul
Prin Adevăr spre înviere,
Când pocăinţa nu-i aprinsă
Şi ruga nu mi-i cu putere.
Când mila pentru mine, taie
Mereu şi mult din pocăinţă
Şi trupul lacom de păcate
Mă duce-n rău şi-n necredinţă.
Iar când ispitele placerii
M’au prăbușit în desfătare
Şi-n bucurii nelegiute
În pofte și în nerăbdare,
Simt întunericul căderii
Cu disperare şi durere,
Şi strig spre Tine Domnul milei,
Căci frica morţi’mi dă putere.
Findcă nimic nu pot obţine,
-Din bunătăţile-Ţi divine -.
Nimic nu pot păzi Iisuse
Pe’această lume fără Tine.
Nici un efort n’aduce roadă
Şi nici o faptă bucurie,
Nici un cuvânt nu-mi dă putere
Şi nici o pază, curăţie.
Trufia omenească-mi fură
Întregul rod al celor bune
Și din capcanele’nselarii
Doar Tu mă scoti, prin rugăciune.
Iar când din dorul curăţiei
Î-mi plâng amarul neputinţii
Tu-mi dai nădejdea mântuirii
Şi pilda ce-au lăsat-o sfinţii.
Tu mă cobori în mine însumi
Prin sfinţitoarea umilinţă,
Să-mi văd şi să-mi cunosc lăuntru
Care se zbate-n neputinţă.
Tu’n bucuria învierii
Mi-arăţi cât eşti de bun şi sfânt
Şi-mi dai să-ţi simt dumnezeirea
Încă de’aici, de pe pământ.
Cu noi cine va fi’n durere,
În panică şi-n suferinţa ?
Cui îi vom cere ajutorul,
Şi izbăvirea prin credinţă ??
Cui îi vom spune disperarea,
Cui îi vom cere ajutor,
De nu Te vom chema pe Tine
Slăvitule Mântuitor ?
Cine cunoaşte’n profunzime
Adânca noastră suferinţă,
Singurătatea şi durerea
Şi tânguirea din căinţă ?
Cine ne mângâie’ntristarea,
Ne dă speranţă şi iubire,
Ne dă răbdare şi putere,
Renaştere şi izbăvire ?
Cine-i cu noi în întristare
Când oamenii ne-au părăsit,
Când ura urlă pretutindeni,
Şi când nădejdea ne-a slăbit ?
Când în noianul de necazuri,
Nu mai vedem nici o salvare
Când toţi ne ocolesc cu teamă,
Cui să mai cerem îndurare ?
În cine să avem nădejde ?
Cui totul să-i încredinţăm
(Şi tainele şi suferinţa),
Convinşi că nu ne înşlăm ?
Când în mulţimea de păcate
Ne paşte dreapta osândire,
Când desnădejdea ne ucide,
La cin’să cerem mântuire ?
La Tine Dumnezeul milei.
La tine Bunule Iisus,
Cel ce-ai purtat crucea durerii,
Şi răul tuturor l-ai dus.
La Tine vom găsi iubire
Şi mângâiere şi iertare
Şi noi nădejdi de mântuire
De izbăvire şi’ndreptare.
La Tine vom găsi Iisuse,
Işirea din singurătate,
Şi mângâere în necazuri
Şi sfânt izvor de sănătate.
Tu înţelegi toată durerea,
Tu nu divulgi. Tu n’osândeşti.
Nu râzi de suferinţa noastră,
Ci ne-o alini, că ne iubeşti.
Tu ne eşti Mamă, ne eşti Tată,
Tu eşti balsam, eşti izbăvire,
Eşti mila noastră, eşti onoarea,
Că Tu eşti sincera iubire.
Tu eşti aproape de oricine.
Eşti în adânc de suferinţă.
Tu o-nţelegi, Tu ierţi, Tu mângâi
Tu ne ajuţi întru credinţă .
Cine Te-a câştigat Iisuse
Şi Ţi-a simţit iubirea-Ţi sfântă,
De bucurie plânge-n cuget,
Şi îngerii în duh îi cântă.
Că Tu eşti sfântul, eşti sublimul,
Eşti tot ce poate da iubirea,
Mila, iertarea, bunătatea,
Sinceritatea, duioşia.
Tu eşti divinul, eşti salvarea.
Tu eşti comoară şi odor,
Eşti unica noastă nădejde
Slăvitule Mântuitor.
Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, cel ce ca un soare sfinţit de razele Soarelui dreptăţii a strălucit pe cerul Ortodoxiei, risipind întunericul necredinţei prin răbdarea chinurilor, cu razele dumnezeieştilor sale rugăciuni să scrie şi pe cerul inimii noastre semnul biruinţei venit prin crucea lui Hristos, ca să ne izbăvim din noaptea patimilor.
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/02/paraclisul-sfantului-sfintit-mucenic.html
De multe ori ma opresc din asemenea ganduri despre sfarsitul iminent al lumii si-mi amintesc de bogatul din Evanghelie cu toate camarile lui pline-ochi de roade.
“In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau.” Si grijile de pana acum cum te vor salva? as parafraza eu. Cand in loc sa folosesti timpul daruit tie, l-ai nesocotit. Razboiul sfarsitului lumii il ducem cu totii in sufletele noastre, zi dupa zi, cu prezenta raului din viata noastra in formele lui cele mai cosmetizate.
“Tu esti Petru si Dumnezeu si-a cladit Biserica Sa pe tine. Tu esti piatra Bisericii Sale impotriva careia nimic nu poate izbandi.
Sa cladim biserici cu credinta noastra, biserici pe care nici o putere omeneasca nu le poate dobori, o biserica a carei temelie este Hristos.”
(Pr.Gh.Calciu)
“Pe drumul judetean 102 H ce leaga E85 ( DN2) de localitatea Cotorca , judeţul Buzau , com Glodeanu Silistea, nametii ating firele de electricitate , oamenii mor pe capete ( eu am cunostinta de 2 oameni- unul este preotul din satul Vacareasca – preotul Ghinescu gasit mort in troianul din spatele curtii), celalalt este un satean de la marginea satului Vacareasca. Nu s-a intervenit cu nimic de duminica. Nu mai functioneaza nimic- energie electrica , telefoane etc. Provizii nu mai sunt. Este un caz disperat… Aveti bunatatea si mediatizati acest caz”, ne-a scris un cititor, două decese fiind confirmate de autorităţi.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/apeluri-disperate-preotul-si-alti-oameni-din-sat-morti-sub-nameti_912566.html#ixzz1lxSv6lqx
http://www.realitatea.net/apeluri-disperate-preotul-si-alti-oameni-din-sat-morti-sub-nameti_912566.html
admin
Sfarsitul lumii presupune atata durere si suferinte(acum probabil este doar inceputul… ),si nu e de dorit sa vezi pe nimeni trecand prin asa ceva…de aceea sustin parerea Paritilor care au scris sa ne rugam,cu pace im inimi, sa ne mai rabde Bunul Dumnezeu,pentru a pune si noi inceput de pocainta si a-i ajuta si pe altii sa inteleaga rostul omenirii pe acest Pamant minunat cladit…
Un parinte spunea la o conferita,ca Sfintii s-au ferit sa faca o talcuire a apocalipsei,care este greu de inteles,de aceea sa ne lasam in voia lui Dumnezeu si sa-i cerem sprijinul neancetat…
N-ar fi de dorit sa ne aliniem celor care sustin cu siguranta ca sfarsitul are ca data anul acesta,sau la anu
,panicand lumea prin mass-media,pentru ca nu stim cum reactioneaza fiecare om…,Doamne fereste,suntem unii slabi…cadem din start…
Poate ar trebui sa luam exemplul monahilor sa ne plecam capetele in ascultare si sa ne rugam neincetat pentru TOATA Lumea…
Stiu ca am in jurul meu oameni care nu sunt pregatiti pentru lupta duhovniceasca,si nu ma pricep sa-i ajut si n-as vrea sa-i vad suferind…
Pentru ei,pentru batranii neputinciosi,pentru pruncii nascuti sau care asteapta acum sa se nasca,poate ne mai rabda Dumnezeu…
Iertare,Doamne ajuta…
@Nicolae Mirean
Ma gandeam ca daca, Doamne fereste!, ar fi sa ajung in inchisoare, mi-ar place sa fiti pe alaturi sa-mi spuneti poezii!
@pentru cei care spera ca inca nu este sfarsitul
Toti parintii imbunatatiti pe care-i mai avem, si parintii din Sf. Munte, spun acelasi lucru: Apocalipsa deja a inceput si razboiul bate la usa. E vremea, cum citeaza pr. Rafail Noica din Apocalipsa, cei care se spurca sa se mai spurce si cei care se sfintesc mai sfinteasca-se…(citez din memorie). Trebuie sa ne intrebam de acum, fiecare, ce-am face in diverse situatii! Si sa continuam sa ne intarim in credinta si sa-i pregatim si pe cei din jur. Poate se vor mai intoarce cativa!