Raul Volcinschi, un “caine de roman”: “Prinsi intre doua pietre de moara – barbaria sovietica si ipocrizia Occidentului – am fost si suntem si acum macinati cumplit. Lumea pe care o visam nu s-a instalat. E o inchisoare din care nu am iesit.”

Raul Volcinschi, un “caine de roman”: “Prinsi intre doua pietre de moara – barbaria sovietica si ipocrizia Occidentului – am fost si suntem si acum macinati cumplit. Lumea pe care o visam nu s-a instalat. E o inchisoare din care nu am iesit.”

January 9th, 2011 VR 2 Comments »

Un interviu din Ziua, In Memoriam Profesorul Raul Volcinschi, “cainele de roman”  care a murit in picioare
Profesorul Raul Volcinschi, o legenda vie a rezistentei anticomuniste, fost comisar in Politia Regala, detinut politic, evadat din temnitele comuniste, dar prins, apoi, dupa eliberare, artizan al unui atentat, dejucat, la viata lui Ceausescu si, dupa 1990, consilier al mai multor ministri de Interne, ne vorbeste despre rolul elitei morale a Romaniei.
Domnule profesor, sfarsitul razboiului v-a prins la Drept si, apoi, comisar regal. Cum ati receptat momentul ocupatiei?
Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a insemnat o intindere nejustificata a Uniunii Sovietice asupra unor tari din rasaritul Europei, in care, paradoxal, partidele comuniste fusesera foarte slab reprezentate. Teoria cu privire la pedepsirea unor tari care au participat alaturi de Germania in razboiul antisovietic nu era justificata, pentru ca, de pil­da, Polonia luptase impo­triva Germaniei naziste si a intrat alaturi de Ce­hoslo­vacia, tarile Baltice, Ungaria, Romania, Bulgaria si, intr-o anumita masura, fosta Iugoslavie sub ocupatie fortata de catre Uniunea Sovietica. Din ’44 au trecut 65 de ani iar noi tragem si azi ponoasele acelei ocupatii. Vezi cazul Basarabiei si teritoriilor rapite dupa razboi.
Practic o jumatate din Europa a fost abandonata…
Raspunsul este categoric – da. O dovada peremtorie a acestei situatii o gasim, de pilda, in evenimentele anului 1942 care au dus, din motive geopolitice, la ocuparea Iranului. La conferinta de la Teheran s-a prevazut in mod imperativ ca la 60 de zile dupa capitularea Germaniei si Japoniei, trupele aliatilor sa fie retrase total din Iran. Odata cu capitularea Japoniei, in august 1945, aceasta clauza imperativa prin continutul ei urma sa fie aplicata. Sovieticii nu numai ca nu se pregateau sa paraseasca Iranul, dar introduceau trupe si tehnica de lupta si incepusera ex­ploatarea masiva a pe­trolului. In aceste conditiuni, presedintele american Harry Truman a trimis o telegrama lui Stalin cu un continut care suna a ultimatum: “Daca nu parasiti Iranul cum s-a convenit, atunci pe pamant, in aer si pe apa va vom lovi fara crutare”. Dupa analizarea situatiei, la 20 de ore de la primirea telegramei raspunsul lui Stalin era urmatorul: “pe teritoriul Iranului nu se mai afla niciun soldat so­vietic”. Daduse dispozitie ca armata de ocupatie sa se retraga peste granita, iar tehnica de lupta care nu putea fi evacuata, in rastimpul acesta atat de scurt, sa fie abandonata. Iata cum un conflict major a putut sa fie evitat printr-o pozitie ferma. Pentru petrol s-a folosit o atitudine ferma, in schimb pentru 100 milioane de locuitori ai unor tari “eliberate” chipurile de Uniu­nea Sovietica s-a pro­cedat la abandonarea lor. Cinismul unor factori oc­cidentali care propovaduiau necesitatea rezistentei impotriva comunismului nu erau decat vorbe goale, dar intretineau in sufletele noastre credinta ca nu vom fi abandonati. In aceste imprejurari unii si-au pierdut viata, iar altii eternitatea.
Lichidarea rezistentei

Pe dvs personal, ce experienta mai amara v-a marcat in inchisoare?
In anul 1957 eram in arestul Securitatii din Cluj tratat cu o cruzime de nedescris. Intr-o zi ma aflam in camera de ancheta a maiorului Beiner. Usa de la camera de ancheta se deschidea spre interior, ori in pozitia in care sedeam eu, cel care deschidea usa si nu o inchidea corect, rotindu-se avea panorama intregii camere. In caz ca o trantea, usa ma camufla. La un moment dat am simtit un miros patrunzator al acelui parfum “Caucaz” folosit de sovietici. Usa s-a deschis, cel care a patruns pe usa a trantit-o cu putere, datorita acestei manevre, nu m-a observat. Furios s-a repezit la biroul maiorului Beiner care a tasnit in pozitie de drepti in fata acestui nou-venit care i s-a adresat in limba rusa: “care este situatia cu banditii din Huedin?”. Beiner, originar, ca si mine, din Cernauti, vorbitor de limba rusa, i-a raspuns: “am luat toate masurile”. “Oamenii nostri se prezinta ca si colectori de oua, carne si alte bunuri si intreaba pe batranele din sate despre strainii care apar in aceste localitati. De altfel, banditii se misca foarte repede, in grupuri de 3-4 oameni, nu petrec mai mult de o jumatate de noapte intr-o locatie, iar populatia ii sprijina”. In momentul acela uriasul blond a rostit pentru mine o fraza memorabila: “situatia generala ne este favorabila. Cazacii nostri ar putea sa-si moaie copitele cailor lor in apele Atlanti­cului. Comunistii sunt foarte puternici in tarile occidentale: Spa­nia, Italia, Franta, Germa­nia nu mai conteaza, este zdrobita, si, totusi, de ce pregetam?! Pentru ca spatele nostru nu este acoperit. In Polonia, periodic, sunt rascoale. Ai vazut ce-a fost anul trecut acolo?! Un vant vrajmas bate in Cehoslovacia. In Ungaria ai vazut ce-a fost cu revolutia lor, iar Romania are un teren extraordinar pentru lupta de partizani. Cum ar incepe un razboi in Europa, ca puroaiele ar curge pe versantul muntilor grupuri de banditi care datorita americanilor, care ar parasuta arme in aceste zone, ne-ar provoca pagube serioase. Avem experienta razboiului de partizani. In 1942 balanta luptelor se inclina in favoarea germanilor, ori noi am reusit sa inchegam razboiul de partizani si pana la urma am ajuns la Berlin. De cate ori v-am explicat importanta lichidarii oricarui punct de rezistenta a banditilor?”. Zicand aceasta s-a intors spre iesire si m-a vazut pe mine. Beiner nu a avut curajul nici macar sa-l avertizeze. Atunci sovieticul s-a aplecat la urechea lui Beiner si a inceput sa susoteasca. S-a intors spre mine si m-a intrebat in limba rusa: “Cum te numesti?”. Eu taceam, ma faceam ca nu inteleg. A intervenit Beiner: “de ce nu raspunzi tovarasului consilier, ce te holbezi parca esti un bolovan?”. Eu i-am raspuns: “nu ma stiam transferat in Uniunea Sovietica, stiam ca sunt in tara mea si aici este normal sa mi se vorbeasca romaneste”. Iar au susotit Beiner cu consilierul sovietic. Acesta a facut un semn cu mana a lehamite si a aruncat o vorba: “caine de roman”.

Inchisoarea din care nu am iesit

Dupa eliberare si, acum, dupa 1989, v-ati simtit liber? Aveti senzatia ca ne-am eliberat complet de acest balast bolsevic?

Prinsi intre doua pietre de moara – barbaria sovietica si ipocrizia Occidentului – am fost si suntem si acum macinati cumplit. Lumea pe care o visam nu s-a instalat. E o inchisoare din care nu am iesit. Ne asumasem un anumit rol, iar suferinta noastra pana la urma nu a rodit: nu s-a instaurat lumea pe care o visam in beciurile in­chisorilor comuniste, pentru ca in locul comunismului nu s-a instaurat libertatea reala, ci doar o cosmetizare a comunistilor in democrati si trecerea de la impilarea politica la instaurarea unei economii bazata pe non-valori si construirea unei lumi pur mercantile. Rezistenta anticomunista a constituit o pagina tragica in istoria popoarelor ocupate, dar in acelasi timp a permis Occidentului sa-si intemeieze o societate prospera si libera. Macar acum, dupa atatea suferinte speram sa reusim, totusi, sa depasim intarzierile cauzate de un regim inuman si sa ne inscriem pe o traiectorie ascendenta, demna de sacrificiile pe care rezistenta anticomunista le-a indurat pentru a apara demnitatea neamurilor noastre. Pentru aceasta trebuie sa ni se recunoasca meritele. De exemplu, ca sa conchid, locul gol lasat de Ticu Dumitrescu la CNSAS nu trebuie atribuit fara consultarea noastra. Este culmea! Din Colegiul Director al CNSAS nu mai face parte niciun fost detinut politic in schimb aud ca se inghesuie o serie de comunisti. Pana aici!