Cruciada Copiilor doar o legenda?

miercuri, 30 noiembrie 2011

Razboaiele religioase cunoscute sub numele de cruciade au reprezentat campanii militare binecuvantate de mai multi papi si adoptate de Biserica romano-catolica. Scopul declarat al acestor conflicte militare cu musulmanii, a fost acela de a reda accesul crestinilor la Locurile Sfinte din Ierusalim si din apropierea acestuia. Principala serie de cruciade s-a desfasurat intre 1095 si 1291. Luptand impotriva musulmanilor, crestinii au avut unele succese de inceput, urmate de esecuri si renuntari. Cultul inocentilor Cea mai controversata cruciada, a patra conform numerotarii oficiale, este si astazi tema de dezbatere intre istorici, unii dintre ei negand existenta unei asemenea campanii militare duse de minori. Cert este un singur lucru, si anume puternicul "cult al inocentilor" din Europa apuseana. In esenta, acest cult tinea de credinta conform careia rugaciunile copiilor - detinatori ai puritatii umane - pot rascumpara de la Dumnezeu pacatele maturilor. Conceptia de baza il avea in centrul sau pe Iisus-copilul si legenda uciderii pruncilor la comanda regelui Irod. Fanatismul si misticismul specifice Evului Mediu au intretinut aceasta traditie (avand si radacini pagane), ajungandu-se la faimoasa Sarbatoare a copiilor" din data de 28 decembrie, cand din randul minorilor era ales un "Episcop copil", purtat cu mare alai prin localitate si care, culmea!, mai trebuia sa tina si o liturghie. In aceste circumstante, cand copiii erau la domnie o zi pe an, o viziune profetica a unui minor putea declansa miscari populare de amploare. Fapte si viziuni Motorul declansarii unei organizari multinationale a copiilor - cu sublinierea ca in permanenta este vorba despre copiii oamenilor saraci, loviti de disperarea provocata de foamete - a fost un baiat de 12-13 ani care ar fi inceput sa predice, in franceza si germana, urmatoarea viziune personala: Iisus i s-a aratat in vis si i-a spus ca se poate instala pacea intre crestini si musulmani, in urma unui mars al copiilor spre Locurile Sfinte. Era vorba, de fapt, despre un miracol care urma sa se produca intre cele doua tabere... Legenda spune ca acel baiat a fost Nicolas, un adolescent, pastor german, in jurul caruia s-au strans, in anul 1212, mai multe mii de copii ai saracimii din Franta, Germania, Italia. Crezul lor era ca musulmanii puteau fi convertiti pasnic la crestinism... Marsul "cruciatilor minori" a ajuns la Genova, unde Nicolas era asteptat sa faca o prima minune: apa marii sa se despice pentru a merge pe jos in tara Sfanta! Cum minunea nu s-a produs, copiii s-a imprastiat suferind de foame si oboseala. Un al doilea mars al copiilor s-a desfasurat sub conducerea francezului Stephan, care la randul sau sustinea ca are "o scrisoare de la Iisus catre regele Frantei". S-au adunat aproape 30 de mii de copii care, cu chiu, cu vai, au ajuns la Saint-Denis, resedinta lui Philip II. Regele i-a primit compatimitor, dar i-a sfatuit sa se intoarca acasa. Dar Stephan s-a ambitionat si a ajuns doar pana la Marsilia, unde "oastea" infometata s-a imprastiat. Interpretarea moderna Istoricii care contesta existenta unei cruciade a copiilor spun ca informatiile cronicarilor pleaca de la o greseala de traducere din latina intre termenii de "copil" si "sarac". In realitate, marsurile respective ar fi fost ale saracimii din Franta si Germania, ca miscare de protest impotriva glorificarii exagerate a cruciatilor si a faptelor lor de pana atunci. Istoricul Steve Runciman afirma chiar ca a existat o motivare psiho-sociala pentru a pune miscarea pe seama copiilor, pentru a scoate in evidenta dificultatile materiale ale oamenilor de rand.