Stapânii unei lumi de mucava

joi, 10 noiembrie 2011

Dorinta de a domina este specifica, poate, oricarei fiinte umane si, de multe ori, ne-am imaginat conducând lumea, cu speranta ca am putea-o face mai buna. Un deziderat visat de multi dintre dictatorii care au însângerat planeta, în încercarea lor de a-si impune vointa, încercare, din fericire, esuata de fiecare data. Dar, pe lânga un Napoleon, un Hitler, un Stalin, tirani care au fost la un pas de a impune lumii ideile lor în privinta guvernarii ideale, au mai existat în istorie si epigoni, dornici sa realizeze aceleasi proiecte fanteziste, dar care au ratat înca din start finalizarea lor. Va invitam sa cunoasteti, în rândurile ce urmeaza, câteva asemenea personaje, aflate la granita dintre sublim si penibil... Homer A. Tomlinson Nascut în Indiana, în anul 1892, Homer A. Tomlinson a întemeiat, pe când avea doar 26 de ani, un cult religios. Desi n-a avut niciodata mai mult de 3.000 de adepti, Tomlinson, un megaloman numai bun de internat la azilul de boli nervoase, era convins ca este idolul a zeci de milioane de oameni din întreaga lume. În 1952 el a candidat chiar la presedintia Americii, în numele unei formatiuni politice pe care o înfiintase, intitulata Partidul Teocratiei, care promitea alegatorilor, printre altele, uniunea statului cu biserica. Evident, o asemenea propunere nu a fost pe placul compatriotilor sai, iar Tomlinson a esuat lamentabil. Dar nereusita nu l-a descurajat. Dimpotriva, el avea sa declare ca tocmai acest esec i-a deschis mintea catre adevarata lui vocatie, aceea de mântuitor al întregii omeniri. În 1955, el s-a proclamat „Rege al tuturor natiunilor” si, beneficiind de sprijinul financiar al unor fani plini de bani, a colindat toate tarile existente la vremea respectiva (în numar de 101), pentru a se încorona, în cadrul unor ceremonii „ca la carte”, desfasurate însa fie prin parcuri, fie pe aeroporturi, ca monarh al statului respectiv. Dintre însemnele regale nu lipseau niciodata un glob pamântesc gonflabil, un sceptru de fier si o coroana vopsite cu auriu si un scaun pliant pe care era scris „regele lumii”... Don Lupe de Aguirre Urmatorul nostru personaj a detinut si el, la un moment dat, puterea asupra unui minuscul grup de oameni, fapt care l-a facut sa viseze la mai mult. Pe la 1560, în cursul unei expeditii în America de Sud, având ca scop descoperirea legendarului El Dorado, Don Lupe de Aguirre, un nobil scapatat din Spania, a reusit sa organizeze un puci reusit împotriva comandantului expeditiei, preluând comanda conchistadorilor acestuia, în numar de 300. Planurile sale erau însa din cale-afara de ambitioase: el voia sa cucereasca întregul Peru (unde armata lui ar fi trebuit sa înfrunte însa forte de câteva sute de ori mai numeroase), dar numai dupa ce ar fi ocupat mai întâi Panama. Ajuns în Peru, Aguirre a luat prima capetenie locala pe care a întâlnit-o si i-a promis ca o va numi împarat al incasilor. Dar, dupa doar câteva zile, s-a enervat pe suveranul-marioneta si l-a spintecat cu spada, decizând ca e mai bine sa conduca singur bogatul imperiu al incasilor. Pe drum, el i-a trimis o scrisoare si regelui Spaniei, declarându-l detronat si atragându-i atentia ca America de Sud nu-i mai apartine, pentru ca e a lui! Monarhul de la Madrid n-a fost deloc amuzat de misiva, dar a promis soldatilor din subordinea lui Aguirre ca, daca îsi vor abandona conducatorul, nu vor fi decapitati. Întreaga armata a dezertat într-o noapte, lasându-l singur pe fantezistul ei lider, care a fost apoi prins si executat de autoritatile spaniole din viceregatul Peru. Viata acestui personaj scandalos a facut obiectul unui foarte apreciat film, „Mânia Domnului”, în care rolul lui Aguirre a fost interpretat de Klaus Kinski. George Train În 1872, un industrias american, cunoscut pentru opiniile sale liberale (între altele, pleda pentru acordarea dreptului de vot femeilor, într-o epoca în care putini îsi imaginau ca asa ceva ar fi posibil) si omul care l-a inspirat pe Jules Verne în conturarea personajului principal din „Ocolul Pamântului în 80 de zile” candida la presedintia Statelor Unite. El se numea George Train si era candidatul Partidului Independent. Evident, n-a avut nici o sansa în alegeri si, suparat pe compatrioti, a decis sa devina dictator al Americii. Convins ca este o personalitate unica, el a început sa impuna taxe celor care doreau sa asiste la conferintele sale si, de teama de a nu fi contaminat cu microbi, atunci când suporterii voiau sa-si strânga mâna, el îsi împreuna palmele una de alta, strângându-si-le singur. În cele din urma, a fost internat într-un spital de nebuni, dar nu pentru ca ar fi vrut sa impuna Americii o dictatura, ci pentru ca a îndraznit sa publice literatura feminista, ceea ce autoritatilor chiar li s-a parut o nebunie! Richard Booth În 1977, acest librar modest s-a autoproclamat rege în satul natal, Hay-On-Wye, din Tara Galilor, atragând de partea sa 1.200 de „supusi”. El a început sa vânda amatorilor titluri nobiliare si chiar sa emita o moneda locala, pe hârtie de orez, astfel încât banii respectivi sa poata fi si mâncati! Dorinta lui era ca locuitorii din regat sa fie cei mai culturalizati oameni ai planetei si de aceea a cumparat, la preturi de chilipir, mii de carti, din biblioteci pe cale de a fi închise. Cum supusii, ocupati cu muncile câmpului, nu prea s-au înghesuit sa se destepte, Booth a scos cartile la vânzare si initiativa s-a dovedit atât de fructuoasa încât, anul urmator, el a putut chiar sa organizeze un târg de carte la Hay-On-Wye. Din postura de „rege al cartii”, a emis apoi decrete prin care interzicea automobilele din satul sau, pe motiv ca polueaza, si a încercat chiar sa împiedice deschiderea unui supermarket, considerândul daunator pentru comunitate. În 2009, a coborât putin de pe tron pentru a-si înscrie candidatura la Camera Comunelor, dar n-a fost ales: electoratul a preferat, probabil, un candidat care nu le oferea carti, ci fasole cu ciolan... James Harden-Hickey Nascut la San Francisco, în familia unui negustor înstarit, Hickey a fost un copil normal si un adolescent modest, pâna când, ajungând la Paris, într-o excursie, a vazut palatul Versailles si a decis ca si el trebuie sa devina rege, chiar daca America nu era regat. În 1891, a cumparat o insula nelocuita din Caraibe, pe care a numit-o Tridinad, dupa care s-a proclamat „print de Trinidad” si i-a invitat pe toti cei dornici sa se stabileasca în regatul sau sa o faca, fara nici o obligatie financiara. N-a primit însa nici macar o solicitare si a ramas principe fara supusi, locuind în conditii vitrege pe insula. Dar, în 1895, linistea „regatului” sau a fost tulburata de o companie de telecomunicatii britanica, dornica sa instaleze aici o statie de telegraf. Suparat de imixtiunea impardonabila în afacerile sale interne, Hickey l-a contactat pe rebelul irlandez Henry Flager, planuind împreuna invadarea Angliei, drept razbunare. Din fericire, antreprenorii englezi s-au retras de pe insula si astfel Anglia a scapat de invazie, Dar, la putina vreme, o echipa de investitori brazilieni a venit, cu aceleasi intentii. Cum n-a gasit pe nimeni dispus sa atace alaturi de el Brazilia, Hickey s-a sinucis, ca un monarh onorabil, în 1898. Eleazar Williams În 1830, un bizar personaj a început sa pretinda ca ar fi fiul regelui Ludovic al XVI-lea al Frantei, fiu care, oficial, murise în timpul Revolutiei Franceze, într-o închisoare din Paris. Pretendentul la titlul de Ludovic al XVII-lea era un anume Eleazar Williams si probabil ca multi i-ar fi crezut povestea, daca n-ar fi existat o problema fundamentala: individul nu era din rasa caucaziana, ci apartinea tribului nord-american Mohawk. Acest lucru nu l-a împiedicat însa sa pretinda conducerea Frantei, motivând ca pâna atunci fusese afectat de amnezie si o lovitura la cap îi relevase brusc trecutul monarhic. Oricât ar parea de curios, el a reusit totusi sa smulga bani de la mai multi aristocrati francezi, dar a murit înainte sa ajunga la Paris, spre a-si face cunoscut programul de guvernare... GABRIEL TUDOR